Klaus Iohannis:„Noi, PNL, dorim să preluăm Puterea”

Mălina Andrei, 26 noiembrie 2014, Ora 11:39

  • print
  • |
klaus-iohannis-noi-pnl-dorim-sa-preluam-puterea-44547-1.jpg

Într-un interviu acordat Reuters, Iohannis declară că vrea sa preia puterea și este de părere că majoritatea lui Ponta se va eroda în perioda următoare.

"Toată lumea vrea să fie de partea câştigătoare. Prin urmare, este posibil ca în următoarele săptămâni sau luni să avem schimbări în Parlament. Aşadar, este posibil ca pe parcursul anului 2015 să avem o schimbare care va oferi Partidului Naţional Liberal o majoritate, pe care o va folosi atunci pentru schimbarea Guvernului. Vreau să fiu foarte clar: este evident că premierul şi cu mine am fost în competiţie şi că s-au produs multe daune. Însă competiţia s-a încheiat: avem un câştigător şi o ţară de condus", a spus președintele ales pentru Reuters.

Totodată, co-preşedintele PNL a ţinut să precizeze că PNL nu doreşte o cosmetizare a Guvernului, ci o schimbare a Puterii.

"Am văzut cu toţii că au apărut politicieni care solicită schimbarea Guvernului şi ne întreabă de ce nu cerem noi schimbarea Guvernului de urgenţă. Ceea ce dorim noi este o schimbare a Puterii în România. Noi, PNL, dorim să preluăm Puterea. Nu mai există două partide, un singur partid, PNL nou. Acest lucru se va întâmpla în 2015, cel mai târziu în 2016, la alegerile parlamentare. Nu dorim o cosmetizare a unui guvern PSD, de ochii lumii, noi vrem schimbarea profundă. Asta am înţeles de la cetăţenii României care au votat în 16 noiembrie", a spus Klaus Iohannis.

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
13:50
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou