Best Dental

Ludovic Orban se aliază cu USR

Orlando Chelu, 20 noiembrie 2022, Ora 17:47

  • print
  • |
ludovic-orban-se-aliaza-cu-usr-46976-1.jpg

Ludovic Orban se aliază cu USR: Am decis să atacăm Codul Fiscal la CCR!

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat duminică, la Băile Felix, că Forţa Dreptei, împreună cu USR, a decis să atace la Curtea Constituţională modificările la Codul fiscal.                                                                                                                                                               "Este de neînţeles că actualul Guvern a decis să crească fiscalitatea în condiţiile în care, în urma inflaţiei, au beneficiat - fără ca ei să viseze - de peste 53 de miliarde de lei în plus la bugetul de stat. La ce le trebuie bani în plus? De ce să mai ia bani în plus de la cetăţean, după ce au băgat adânc mâna în buzunarul lui prin intermediul inflaţiei, care este de fapt o taxă, este de neînţeles," a declarat, în conferinţă de presă, fostul premier Ludovic Orban.

Orban a precizat că reprezentanţii acestui partid în Parlament au votat împotriva creşterii fiscalităţii şi au sesizat Avocatul Poporului după emiterea ordonanţei de urgenţă privind creşterea fiscalităţii, dar, "din păcate, s-a demonstrat că Avocatul Poporului este Avocatul Guvernului, nu al poporului."  Fostul premier a reclamat şi faptul că PSD şi PNL şi-au încălcat promisiunile electorale, când, în campanie electorală, nu numai că nu au spus un cuvânt despre creşterea taxelor, impozitelor şi contribuţiilor, ci, dimpotrivă, au promis că nu le vor creşte. Cu toate astea, a subliniat Ludovic Orban, prin modificările la Codul fiscal, actualul Guvern creşte fiscalitatea pentru toată partea dinamică a societăţii, la care se adaugă şi "absurditatea impozitării contractelor part-time", scrie Agerpres.

"Am decis aşadar că singura cale pentru a putea opri intrarea în vigoare a acestui Cod fiscal care, practic, va pune o frână în dezvoltarea economică şi va descuraja exact românii care au iniţiativă în economie, am decis să atacăm la Curtea Constituţională pentru încălcări ale unor prevederi constituţionale, cum sunt libertatea economică, egalitatea de tratament fiscal, egalitatea în faţa legii, dreptul la muncă ş.a.m.d.," a afirmat Ludovic Orban.

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, s-a aflat duminică, în judeţul Bihor, alături de membri ai Biroului Politic Naţional, pentru a participa la evenimentul de lansare a filialei din Bihor.

Preşedintele Orban a fost însoţit de preşedintele Organizaţiei Bucureşti, Antonel Tănase, preşedintele de Cluj, senatorul Adrian Oros, vicepreşedinta partidului, deputata Violeta Alexandru, liderul de Sibiu, deputatul Constantin Şovăială, preşedintele de la Satu Mare, Ştefan Ciordaş şi preşedintele Organizaţiei naţionale de tineret, Cristian Opriş.

Organizaţia judeţeană Forţa Dreptei Bihor este condusă de antreprenorul Daniel Roşca, secretar general fiind Laurenţiu Andrei, şi are aproape 60 de membri înscrişi.

Potrivit liderului Roşca, în viitorul apropiat se va înregistra şi organizaţia femeilor din Forţa Dreptei Bihor, fiind în curs de formare şi cea a tinerilor.

 

EDITORIAL

“Vârfurile” politicii şi crima organizată

“Vârfurile” politicii şi crima organizată

“Vârfurile” politicii şi crima organizată Potrivit moralei creştine, "iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor". Nu deţinerea, în sine, constituie răul, pentru că, în societăţile moderne, fără bani nu se poate supravieţui, ci modul în care sunt acumulaţi banii, respectiv suma compromisurilor şi deg ...

ziare

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
11:29
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou