Noul șef SIE, propus de viitorul președinte

Cristian Blănuţă, 23 septembrie 2014, Ora 10:12

  • print
  • |
noul-sef-sie-propus-de-viitorul-presedinte-43498-1.jpg

Preşedintele Traian Băsescu nu are niciun fel de legitimitate să mai propună ceva, astfel că noul şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) trebuie propus Parlamentului de către viitorul preşedinte al ţării, a afirmat Victor Ponta.

"Opinia mea este că actualul preşedinte, domnul Băsescu, nu are niciun fel de legitimitate să mai propună ceva şi că, bineîneţeles, noul preşedinte, în decembrie, va propune majorităţii parlamentare - pentru că e nevoie de un vot al Parlamentului - un nou şef de Serviciu de Informaţii Externe. Deocamdată, primul adjunct are toată competenţa şi atribuţiile necesare pentru ca încă două luni, sau cât mai durează, cât mai are domnul Băsescu, vreo două luni, să conducă foarte bine", a spus Ponta, citat de Mediafax.

El a adăugat că adjunctul directorului SIE, care asigură conducerea serviciului în această perioadă, este o persoană cu experienţă şi a mai condus instituţia ca interimar în 2006.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
22:48
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou