Scandal între palate din cauza comisarului european

Cristian Blănuţă, 30 august 2014, Ora 18:53

  • print
  • |
scandal-intre-palate-din-cauza-comisarului-european-42881-1.jpg

Preşedintele Traian Băsescu a aflat de la Bruxelles că România a transmis două nominalizări pentru funcţia de comisar european.

Cei doi candidaţi ar fi Dacian Cioloş şi Corina Creţu. Premierul Victor Ponta confirmă că prima variantă e Agricultura pentru Cioloş, dar şi că ar fi posibil ca o femeie să devină comisarul european din partea României. Iar după ce preşedintele Comisiei Europene va lua o decizie, comisarul va fi audiat în Parlament.

"Niciodată reprezentantul României în Comisia Europeană reprezentantul României nu a fost desemnat de preşedinte, întotdeauna însă a fost desemnat într-o înţelegere, întotdeauna desemnările le-au făcut guvernele în colaborare cu preşedintele. Nu mă deranjează că de data aceasta am aflat de la Bruxelles că România a făcut două desemnări, ci cred că trebuie avut în vedere faptul că Legea 373 prevede o procedură internă, parlamentară, audierea celui propus pentru funcţia de comisar în comisia de specialitate a Parlamentului", a spus președintele, potrivit b1.ro.

Ponta a precizat că a avut mai multe discuţii cu Juncker, ultima chiar vineri, legate de "posibilitatea ca România să aibă un portofoliu important".

"Din acest punct de vedere, am avut o singură discuţie, cu mult timp în urmă, cu preşedintele Băsescu şi cu preşedinţii celor două Camere, motiv pentru care prima propunere pe care am făcut-o a fost aceea de a păstra portofoliul Agriculurii pentru domnul Dacian Cioloş. În momentul în care preşedintele Comisiei, domnul Juncker, mi-a comunicat faptul că, nu doar pentru România, ci şi pentru alte ţări, păstrarea portofoliul deţinut în Comisia anterioară este foarte, foarte puţin probabilă, evident că am discutat cu domnia sa în dorinţa de a obţine un portofoliu cât mai bun pentru un comisar român", a adăugat el.

Întrebat dacă s-a consultat cu preşedintele Băsescu pentru propunerile de comisar, premierul Ponta a declarat că şeful statului nu are nicio atribuţie în acest sens, iar liderii europeni ar şti că multe dintre poziţiile exprimate de acesta din urmă sunt "doar poziţii personale", fără niciun sprijin de la alte instituţii ale statului.

"Domnul preşedinte Băsescu şi azi şi la Consiliile anterioare participă fără a informa pe nimeni, din ce ştiu eu, pe nimeni din Guvern şi pe nimeni din Parlament despre ce susţine acolo şi în numele cui vorbeşte şi ce vrea să facă la Consiliul European", a mai spus premierul.

Dacă prima propunere a României pentru Comisia Europeană a fost Dacian Cioloș, pentru portofoliul Agriculturii, a doua nominalizare făcută este o femeie, a anunţat premierul Victor Ponta. Posibil, Corina Creţu, spun surse oficiale.

Europarlamentarul PSD ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European. Cu toate acestea, CV-ul său nu apare pe site-ul instituţiei.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
11:00
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou