Scoţia văzută prin retrovizorul românesc

Ziarul Atac, 22 septembrie 2014, Ora 00:02

  • print
  • |
scotia-vazuta-prin-retrovizorul-romanesc-43462-1.jpg

Frumoasa Scoţie a scăpat, in extremis, de soarta pe care i-o rezervase un demagog de marcă din categoria celor mai talentaţi şi periculoşi populişti naţionalişti de stânga din istorie. Dar ce va fi cu România?

Libertatea ei continuă să fie în pericol mare.
Tom Gallagher l-a comparat, aparent exagerat şi frivol, în fapt pe drept cuvânt, pe şeful partidei naţionaliste scoţiene, Alex Salmond, cu Gheorghe Gheorghiu-Dej.


Altora, premierul şi liderul naţionalist scoţian le-ar putea aminti de Juan Peron, de Fidel Castro, de Ion Iliescu. Au existat în istorie destui mari ispititori care şi-au rătăcit popoarele, le-au indus în eroare agitându-le spectrul grandorii naţionale, pentru ca, într-un final apoteotic, după ce mişcările sau regimurile lor au acaparat puterea şi au abuzat de ea, să le nenorocească.


Vladimir Putin ar putea fi actualul caz în speţă. Lukaşenko, Tayyip Recep Erdogan şi emulii lor pe cale de a se înmulţi pretutindeni, sunt altele. Mie personal, premierul scoţian îmi aminteşte de omologul său român. Victor Ponta n-a ezitat să-şi atace rivalii politici, jucând cartea naţionalisto-ortodoxistă. Mai nou, dă semne să instrumentalizeze şi cauza unionistă, pe care a descoperit-o tardiv şi, ca atare, probabil, demagogic, ca unealtă numai bună spre a-şi atrage de partea sa un segment al electoratului de dreapta şi a-şi satisface, astfel, ambiţiile de putere totală .


Că scoţienii au rezistat tentaţiei promisiunilor imposibil de onorat ale demagogului din Edinburgh se datorează nu în ultimul rând maturităţii lor politice, extrase din cele aproximativ trei secole de libertate şi pluralism de care au beneficiat alături de englezi, părinţii democraţiei moderne.


În pofida acestei îndelungate experienţe democratice, naţionaliştii de stânga ai lui Salmond n-au ezitat să se folosească în campania electorală de instrumentele violenţei şi intimidării, la care în trecut au recurs, în mod tipic, organizaţii extremiste. Metode similare au utilizat în lupta politică şi legionarii şi comuniştii şi postcomuniştii români, în anii 20-30, după 1945 şi după 1990, în epoca mineriadelor româneşti.


Chiar dacă în Scoţia n-au ieşit ortacii în masă, să devasteze, manipulaţi de securişti, oraşele britanice şi să le supună populaţia unei terori de tip cambogian, omorându-le sălbatic studenţii, intelectualii „cu barbă" şi „ochelari", naţionaliştii locali n-au fost, în mod cert, uşi de biserică. Scoţienii din tabăra lui Salmond s-au dedat fără jenă exploziilor de ură naţionalistă, vandalizărilor de automobile şi de pancarte, precum şi tentativelor masive de intimidare a partizanilor menţinerii intacte a Mari Britanii.


S-a spus că, dacă partida pro-independenţă s-ar fi impus, iar Regatul Unit s-ar fi destrămat, premierul londonez David Cameron ar fi fost silit să demisioneze instantaneu. Pe bună dreptate. Nu e însă clar deloc de ce acum, după ce liderul naţionalist de la Edinburgh a pierdut, propria sa naţiune i-a dezavuat dezinformările cu un scor net mai convingător decât anticipaseră sociologii, iar Marea Britanie a refuzat să devină Britania Mică, nu e obligat să facă acelaşi lucru Alex Salmond?


Şi mai alarmante sunt însă alte întrebări. Românii n-au fost alături de englezi în ultimele trei secole. Au icnit din greu sub povara unor imperii precum cel rusesc, ori otoman. Dacă naţionalismul a făcut ravagii într-o democraţie model, ca a Marii Britanii, luându-le minţile unor cetăţeni cărora le merge de fapt excelent şi nu-i chinuie şomajul, fiind simultan şi bine informaţi şi obişnuiţi, din principiu, cu o educaţie şi-o atmosferă lucide şi raţionale, oare ce efecte va avea aiurea?


Ce consecinţe va avea oare la catalani? Ce impact ar putea avea în rândul oamenilor vizaţi de iredentiştii unguri şi de fasciştii ruşi? Dacă naţionaliştii scoţieni s-au dedat violenţelor şi unei campanii de intimidări, mulţi arătându-se, în special în reţele sociale, extrem de uşor de manipulat, oare ce nu va fi posibil, de acum încolo, în fosta Europă comunizată?


Oare ce nu va fi posibil, sub un eventual preşedinte Ponta, într-o Românie anemiată de inexistenţa unei prese cu adevărat libere, după decenii de propagandă extremistă şi populistă gen antene, de corupţie galopantă, de tergiversare a reformelor, de baronizare şi mafiotizare a clasei politice? Or, din interiorul ei, un ins, membru al PSD, a cerut incendierea României, fără să fi fost chemat la ordine şi pedepsit exemplar de liderul său de partid! Care, vai, candidează la şefia statului, în ciuda incompetenţei şi imoralităţii afişate plenar de guvernele din subordinea sa în ultimii doi ani şi jumătate!


S-a spus că în Scoţia a pierdut naţionalismul, dar a învins democraţia. Perfect adevărat. Dar victoria ei s-a produs in extremis, într-un stat de drept funcţional. Oare ce soartă va avea asediata democraţie românească? Ce destin o aşteaptă dacă apărătorii ei nu vor reuşi să se organizeze şi să se mobilizeze exemplar în următoarele săptămâni, spre a demonta campaniile diversioniste, manipulările naţionaliste, fundamentaliste, pseudo-ecologiste? Şi dacă nu vor izbuti să-şi depăşească disensiunile interne, din pricina cărora preferă, în continuare, culmea, să se atace reciproc, decât să lupte contra adversarului comun şi a unei catastrofe previzibile?

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
11:54
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou