Se negociază o nouă alianță politică de dreapta, între USR, Forța Dreptei și PMP

Ştefan Diaconu, 30 octombrie 2022, Ora 13:29

  • print
  • |
se-negociaza-o-noua-alianta-politica-de-dreapta-intre-usr-forta-dreptei-i-pmp-46933-1.jpg

Se negociază o nouă alianță politică de dreapta, între USR, Forța Dreptei și PMP – surse


Dreapta politică românească se reașează în jocul electoral pentru 2024. O nouă alianță politică între USR, Forța Dreptei și PMP devine din ce în ce mai vizibilă. Cătălin Drulă și Ludovic Orban au susținut discursuri în cadrul Ligii Aleșilor Locali, organizată de PMP, sâmbătă, la ParlamenÎn cadrul evenimentului organizat sâmbătă de PMP, unde au participat peste 1.200 de aleși locali ai partidului, printre invitații speciali s-au numărat  Cătălin Drulă, președintele USR, dar și Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei.

Prezența și discursurile celor doi lideri de partide nu fac decât să întărească informația, conform căreia cele trei partide politice vor merge într-o alianță de dreapta la alegerile din 2024.

Eugen Tomac nu s-a ferit, de altfel, în cadrul evenimentului de sâmbătă, să le transmită colegilor: ”Cuvântul de ordine cred că este unitatea”.

Președintele PMP a mai vorbit și despre ”o forță care să dea o nouă perspectivă României”, făcând referire la următoarele alegeri.

”Este bine să fim un partid deschis către dialog și un partid care să coopereze cu cei care împărtășesc aceleași valori, pentru că avem nevoie de alegeri în două tururi”, a declarat Eugen Tomac.

Și Ludovic Orban a menționat în discursul său din cadrul Ligii Aleșilor Locali ai PMP totala sa disponibilitate către o colaborare cu PMP și USR: ”Împreună, trebuie să construim o alternativă”.

”Disponibilitatea mea și a colegilor mei pentru o cooperare cu forțele de dreapta, cu PMP, cu USR și cu oamenii de dreapta este totală”, a declarat președintele partidului Forța Dreptei.

USR ar intenționa să conducă alianța de drepta

Surse apropiate USR susțin că formațiunea este cea mai îndreptățită să conducă această alianță de dreapta, deoarece are cei mai mulți parlamentari. Astfel, Cătălin Drulă ar putea deveni președintele alianței, pentru alegerile din 2024.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
07:53
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou