Ședință la Parlament pentru numirea lui MRU la conducerea SIE (surse)

Ziarul Atac, 25 iunie 2015, Ora 12:50

  • print
  • |
sedinta-la-parlament-pentru-numirea-lui-mru-la-conducerea-sie-surse-46609-1.jpg

Membrii birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au ajuns la un acord pentru convocarea Biroului Perlament Reunit, luni, la ora 13.00, potrivit unor surse politice. Convocare se face pentru a se stabili votul în plen pe propunerea preşedintelui Kaus Iohannis de numire a senatorului PNL Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de director al SIE.

Deocamdată, s-a decis la nivel informal ca această şedinţă să aibă loc luni, la ora 13:00. După această şedinţă, vor fi convocate şi comisiile de specialitate, comisia de control a SIE, care ar trebui să îl audieze pe Mihai Răzvan Ungureanu şi să dea un aviz.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla, pentru că, pe surse, social-democraţii nu sunt de acord cu nominalizarea lui Ungureanu la SIE. Astfel, există posibilitatea ca această comisie specială a SIE să nu se reunească.

Președintele UNPR, premierul interimar Gabriel Oprea, a anunţat că susține propunerea președintelui Klaus Iohannis pentru şefia SIE, însă Victor Ponta a acuzat faptul că nu a fost consultat de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la nominalizare şi a anunţat că PSD nu poate vota această propunere. "Iohannis ne-a păcălit", a spus Ponta.

Mai mult, senatorul Ilie Sârbu a arătat că numirea lui MRU în fruntea SIE este ilegală, iar şeful statului trebuia să facă propunerea în şedinţa CSAT.

Liberalii susţin în schimb că MRU trebuie numit de Parlament, şi nu de CSAT , şi au cerut convocarea plenului comun al celor două Camere pentru ziua de luni. "Vă spun că sunt semnături iar dacă nu va fi plenul luni, așa cum ne dorim, îi anunț pe cei din PSD că nu am niciun fel de emoție să propun sesiune extraordinară pentru miercuri, joi", a spus co-preşedintele Alina Gorghiu.

Potrivit unor surse parlamentare, Birourile Permanente reunite ar urma să se întrunească, luni, la ora 13.00, pentru a stabili calendarul pentru audierea şi votul în cazul lui Mihai Răzvan Ungureanu, propus la sefia SIE.

 

 

EDITORIAL

Dacă Ciolacu va candida, oricine îl bate în turul doi

Dacă Ciolacu va candida, oricine îl bate în turul doi

Dacă Ciolacu va candida, oricine îl bate în turul doi  Liderul PSD, Marcel Ciolacu, e forțat să candideze la alegerile prezidențiale, însă   orice candidat îl va învinge în turul doi, asta pentru că românii se vor mobiliza anti-PSD. Comasarea alegerilor e vitală pentru PNL În ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
05:46
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou