Tăriceanu, pus la punct de Băsescu în legătură cu suspendarea

Cristian Blănuţă, 18 septembrie 2014, Ora 09:04

  • print
  • |
tariceanu-pus-la-punct-de-basescu-in-legatura-cu-suspendarea-43376-1.jpg

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, despre demersul lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea sa din funcţie, că va fi în campanie în fiecare zi, dar a ținut să precizeze că, faţă de 2012, acum decizia Parlamentului de suspendare poate fi atacată la Curtea Constituţională.

Traian Băsescu a precizat că nu ştie cât timp i-a mai rămas la Cotroceni, dar ştie că acesta expiră pe 21 decembrie.

Despre afirmaţia lui Călin Popescu Tăriceanu potrivit căreia va merge cu demersul suspendării până în ultima zi a mandatului preşedintelui, Traian Băsescu a spus că trebuie să se ţină cont de interesul naţional, în contextul regional şi internaţional.

"E o situaţie complicată, în care nu te joci cu securitatea naţională", a arătat Băsescu, precizând că este "faţeta cealaltă, a interesului politic".

"Nu îmi dau seama cât de câştigate ar fi partidele de stânga, cum este cel al domnului Tăriceanu. Dacă privim la jocul politic, deşi greu ar fi pentru toţi aliaţii noştri să sacrifici un interes de stabilitate, pentru un joc politic, asta e. Va fi campanie, o să fiu în campanie în fiecare zi", a precizat Băsescu la TVR.

"Eu ştiu că ar fi iraţional, mai ales că ar fi un referendum pentru 50%", a mai subliniat şeful statului.

În plus, Traian Băsescu a ţinut să precizeze că, dacă la suspendarea din 2012 nu a putut fi atacată hotărârea de suspendare din funcţie a preşedintelui, la Curtea Constituţională, acum poate fi.

"Atunci au blocat-o printr-o ordonanţă de urgenţă, dreptul Curţii de a judeca hotărârile Parlamentului. Acum, însă, poate fi atacată. S-ar putea să nu se ajungă la campanie", a explicat şeful statului.

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
17:38
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou