Udrea, Macovei, Ponta și Diaconescu "călare" pe Sâmbra Oilor

Dan Alexandru, 4 mai 2014, Ora 15:47

  • print
  • |
udrea-macovei-ponta-i-diaconescu-calare-pe-sambra-oilor-39848-1.jpg

În plină campanie electorala mai multe partide politice au fost prezente la sărbătoarea "Sambra Oilor" din județul Satu Mare.

Vezi ce au declarat lideri politici fie pe Facebook fie pe scena evenimentului:

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, aflat, duminică, în judeţul Satu Mare, unde are loc "Sâmbra oilor", le-a spus participanţilor că Traian Băsescu nu a putut să vină, dar l-a rugat pe el să îi salute pe toţi cei prezenţi, el arătând că preşedintele "nu o să mai vină o perioadă".

"Vreau să vă mulţumesc tuturor celor care aţi venit azi cu gândul la România. Preşedintele ţării nu a putut să vină. M-a rugat pe mine să vă salut pe toţi. Dânsul nu o să mai vină o perioadă, însă vă transmit din partea tuturor celor care conduc azi România faptul că Ţara Oaşului, că judeţul Satu Mare, aşa cum spunea domnul preşedinte, are nevoie după foarte mulţi ani de secetă, are nevoie de investiţii, are nevoie de dezvoltare şi că împreună, toţi cei care vrem binele acestei zone şi acestei ţări, le vom face în continuare", le-a spus Ponta celor prezenţi.

El a mai arătat că a venit împreună cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, pentru a spune cu cât crec subvenţiile pentru crestorii de animale şi a menţionat că ar fi trebuit să vină şi cu ministrul de Finanţe, pentru a spune că persoanele fizice nu mai plătesc taxa la pălincă.

"Vreau să vă urez tuturor un an, pentru cei care cresc animale, pentru cei care trăiesc din agricultură, un an cât mai bun. Venisem cu ministrul Agriculturii să spună cât creştem subvenţiile pentru crestorii de animale, dar aici, în Ţara Oaşului, trebuie să vin şi cu ministrul de Finanţe să spunem că cel puţin pentru persoanele fizice în sfârşit nu o să mai plătească taxe la pălincă. Cred că asta e la fel de important", a mai spus Ponta în judeţul Satu Mare, unde are loc, la Huta Certeze, sărbătoarea "Sâmbra Oilor".

Elena Udrea - PMP (Facebook):
"Am fost din nou in mijlocul osenilor, la Sambra Oilor, cea mai mare sarbatoare legata de oierit. Oamenii au fost foarte primitori si s-au bucurat sa ne revedem. Chiar si cei care purtau insemnele PSD ne-au urat succes si s-au pozat cu noi. Din pacate Victor Ponta a tinut sa se urce pe scena cu tot alaiul si sa aiba discurs electoral. Asa ca a fost huiduit cum nu am mai vazut sa fie vreun politician. Cu smecheriile cu care ne-a obisnuit, a incercat sa il aminteasca pe Presedintele Traian Basescu de la care chipurile transmitea salutari, in ideea de a scapa de huiduieli. Jalnic. Se vede tot mai des si mai clar ca Ponta mai poate sa iasa din buncarul de la Aparare doar in mijlocul baronilor locali si doar pazit de spp-isti."

Monica Macovei - PDL (Facebook):
"Pesedistii pleaca dupa ce Ponta a vorbit la Sambra oilor, in dispretul sarbatorii si romanilor. Pesedistii, in frunte cu Ponta, au venit, au mintit si au plecat. Nu-i intereseaza traditia si dansurile osenilor.Capii mafiei au plecat. Au ramas romanii sa sarbatoreasca." făcând referire la Victor Ponta, Liviu Dragnea si Dani Constantin

Simona Man - PPDD (Facebook):
"DD MOBILUL a ajuns la SAMBRA OILOR!"

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
16:03
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou