Victor Ponta, făcut praf şi pulbere de către fostul comandant al Garnizoanei Piatra Neamţ

Ziarul Atac, 12 august 2013, Ora 00:00

  • print
  • |
victor-ponta-facut-praf-si-pulbere-de-catre-fostul-comandant-al-garnizoanei-piatra-neamt-33227-1.jpg

„Te felicit domnule senator pentru verticalitate, obiectivitate şi bun simţ! Nu pot să-l mai suport pe ticălosul Ponta, de când a trădat milioanele de români care i-au crezut minciunile din campania electorală şi i-a reevaluat pe nemernicii Oprea şi Kovesi.

A devenit sluga marinarului scârnav şi-l urăsc cu toată fiinţa mea. Când îl văd pe acest nemernic simt o mare scârbă. Este întruchiparea jigodiei Boc.Cu deosebit respect, colonel (r.) Ion Mierlici"

Mesajul de mai sus a însoţit scrisoarea deschisă a fostului cadru militar Ion Mierlici, în care acesta care îl atacă dur pe premier pentru lipsa reformelor, tăierea pensiilor cadrelor militare, adâncirea în sărăcie a populaţiei, reabilitarea Laurei Codruţa Kovesi şi a generalului Oprea.

Scrisoare deschisă pentru Victor Ponta

Cetăţene Victor Ponta,

Îţi scrie cetăţeanul Ion Mierlici, colonel în rezervă, fost comandant al U.M 01027 şi al Garnizoanei Piatra Neamţ între anii 1996-2005, pe care decidentul politic l-a obligat să treacă forţat în rezervă, alături de alte zeci de mii de cadre militare, prin desfiinţarea unităţilor pe care le-am servit cu devotament, ca voi astăzi să vă mândriţi că sunteţi membri cu drepturi depline în N.A.T.O. Ce ştiţi voi, măi civililor, ce înseamnă viaţa de militar şi ce sacrificii presupune? Noi avem un jurământ sacru faţă de ţară şi popor, pe când voi vă lăfăiţi în huzur şi-i persiflaţi pe amărâţii de români.

În 23 de ani, toţi care v-aţi succedat la guvernare aţi devalizat economia naţională, aţi înstrăinat bogăţiile strategice, de care depindea viitorul nostru şi al celor care ne vor urma şi ne-aţi transformat în colonie şi piaţă de desfacere a Bruxelles-ului. Toţi politicienii sunteţi nişte ipocriţi. Minciuna este idealul vostru, ca să prostiţi şi să îndobitociţi pe cei care vă aleg şi sunt „săraci cu duhul".

Toţi aţi profitat în campania electorală de analfabetismul, credulitatea, starea cruntă de sărăcie în care trăiesc şi implicit de mituirea lor de către toate partidele, precum şi de propaganda făcută în biserici în favoarea voastră de prelaţii, troglodiţii, dracii reali în această unică lume, ca voi, ipochimenilor, să fiţi votaţi de „prostime", iar pe timpul mandatului să elaboraţi legi care să vă apere scopurile mârşave, atât ale voastre, cât şi ale celor apropiaţi vouă.

Cum puteţi voi, măi mincinoşilor, să priviţi în ochi pe cei pe care i-aţi amăgit în timpul campaniei electorale? Pe voi, cei din U.S.L., v-am votat şi mi-am pus toată speranţa, alături de celelalte milioane de concetăţeni, că o să aduceţi o schimbare în bine pentru români şi că o să le redaţi demnitatea terfelită de nemernicii portocalii. M-ai înşelat şi ne-ai înşelat. Tu eşti omul lui Băsescu şi joci la „două capete". Ai reevaluat-o pe Koveşi, aşa cum l-ai reevaluat şi pe cumnatul tău Oprea, doi indivizi pe care românii îi detestă.

Ai promis împreună cu Antonescu că imediat ce veţi prelua Puterea o să repuneţi în drepturi cadrele militare cărora li s-a furat din pensia legal câştigată. Află, măi Ponta, că în timp ce tu te lăfăi în bogăţie, mie mi-au furat din pensie 834 de lei şi am o pensie mai mică decât un subofiţer şef de depozit, în condiţiile în care am o vechime întregită în muncă de 38 de ani, am comandat toate structurile dintr-o unitate militară şi am fost comandant de unitate militară şi de garnizoană timp de 9 (nouă) ani.

Am instruit şi educat împreună cu subordonaţii mei zeci de mii de oameni şi am manageriat valori de sute de milioane de euro în calitate de comandant. Tu ce ai făcut? Ce ai comandat şi manageriat? Cum ai obţinut averea şi ai devenit parlamentar? De unde ai avut bani pentru campanie? Eu am muncit o viaţă şi nu sunt bogat, pentru că sunt cinstit, am onoare şi demnitate, la care nu renunţ atâta timp cât sunt în deplinătatea facultăţilor mintale. Şi mai află că în fiecare lună plătesc 1500 lei rate la bănci şi îmi cumpăr medicamente străine necompensate în valoare de cel puţin 500 lei lunar.

Mai află, cetăţene Ponta, că sunt insulinodependent, fac dializa de 3 (trei) ori pe săptămână, am probleme cardiace grave, poliartrită reumatoidă gravă, gută în stadiu avansat, adenom de prostată grav, dar nu cerşesc mila ta şi a ticăloşilor de parlamentari. EU O SĂ SUPRAVIEŢUIESC ÎN PUŢINUL TIMP CÂT ÎL MAI AM DE TRĂIT, PENTRU CĂ AM O FAMILIE MINUNATĂ, CARE ESTE TRUP ŞI SUFLET ALĂTURI DE MINE.

Toţi sunteţi penibili şi jucaţi aşa cum vă cântă marinarul. Aţi devenit slugile matelotului pervers şi sclavii jigodiilor de la Bruxelles şi ai bandiţilor de la F.M.I. Ai făcut ceva pentru redresarea economiei şi crearea de locuri de muncă pentru săracii României? Dimpotrivă, ai trimis în şomaj mii de oameni, condamnându-i la foamete.

Eşti mai rău decât... de Boc! În 2016, românii o să vă dea lovitura de graţie celor de la P.S.D. şi o să aveţi o soartă cumplită, aidoma ticăloşilor băsişti. Să vă fie ruşine, sunteţi mai rău decât ticăloşii portocalii. Ştii ce eşti tu? Un arivist însetat de putere.

Calci peste toate principiile de bun simţ şi-i trădezi pe cei apropiaţi, pentru a-ţi atinge scopurile meschine. Eu nu mai am mult de trăit, dar până când voi muri, vă urăsc pe toţi parlamentarii din adâncul sufletului meu, exceptând pe deputatul Ioan Munteanu, un OM de mare valoare şi un MARE ROMÂN, concitadinul meu şi pe senatorul Corneliu Dobriţoiu, militar desăvârşit şi un PATRIOT ADEVĂRAT. Din moment ce îl ai lângă tine pe trădătorul reevaluat Oprea, cumătrul tău, pentru mine şi foştii mei subordonaţi eşti NIMENI.

Să-ţi fie ruşine! Eşti penibil! De când ai reevaluat-o pe Koveşi şi te-ai compromis total, când apari pe ecran, schimb canalul, ca să nu fac atac de cord. Îţi scriu şi adresa mea: ION MIERLICI, Strada Iulian Antonescu, Nr. 8, Bloc T8, Scara A, Etaj 1, Ap. 4, Piatra Neamţ, Judeţul Neamţ, Telefon 0722558034.

Piatra Neamţ,
31 iulie 2013
Fără niciun respect,
Colonel (r.) Ion Mierlici

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
05:14
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou