Adevărul despre mineriade (I)

În lupta politică din ultima perioadă s-a făcut, destul de des, trimitere la mineriadele din anii '90. Analogiile cu evenimentele respective, atât din punct de vedere al faptelor, cât şi ar efectelor avute pe plan internaţional au sau nu acoperire. Demersul nostru jurnalistic nu este unul politic. Se adresează atât celor care au trăit evenimentele despre care facem vorbire, dar şi celor mai tineri, care au auzit despre mineriade, dar este posibil să aibă o percepţie deformată a acestor mişcări social-politice. Tocmai de aceea, vom prezenta doar fapte concrete, fără comentarii.

ATAC vă prezintă, în serial, dedesubturile Mineriadei din 1991. Secundă cu secundă, minut cu minut, fiecare faptă va fi adusă sub lumina reflectoarelor. Nume reale, numerele maşinilor care au oferit minerilor benzină pentru „molotoave", totul real, totul documentat, oficial chiar. Cum de a fost posibil ca mineriadele să aibă loc şi să se repete de atâtea ori? De ce nu s-a luat aproape nici o măsură? Vă vom răspunde la toate aceste întrebări şi la multe altele.

Fiecare dintre mineriade s-a soldat cu victime omeneşti, răniţi, importante pagube materiale, grave prejudicii aduse statului, instituţiilor sale fundamentale şi imaginii României în lume şi ar fi putut aduce deservicii şi mai mari ţării şi românilor, incalculabile, poate. Prin Hotărârea nr. 25, din 7 octombrie 1991, Parlamentul României dispunea înfiinţarea unei Comisii parlamentare speciale de anchetă, abilitată să stabilească „răspunderile ce revin instigatorilor şi autorilor vinovaţi de producerea acestor grave evenimente ce s-au derulat în Valea Jiului, în Bucureşti şi pe traseul străbătut de către mineri".

Preşedintele Comisiei era senatorul Radu-Alexandru Timofte şi făcea parte din grupul parlamentar al F.S.N. Rezultatul muncii parlamentarilor a apărut după un an, sub forma unui document de câteva sute de pagini, intitulat „Raport privind cercetarea evenimentelor violente desfăşurate în zilele de 23-28 septembrie 1991". Aici s-a cam terminat totul. Dacă cineva se aştepta să urmeze măsuri de amploare, s-a înşelat. Interesant este faptul că documentul nu a fost dat publicităţii niciodată, iar după ce a ajuns, totuşi, în mâinile presei, nici unul dintre directorii marilor instituţii de presă nu a acceptat să-l publice. Prietenii ştiu de ce!

Rapoarte preliminarii
Aşa cum era şi normal, Comisia a început prin a solicita rapoarte preliminarii instituţiilor implicate în aceste evenimente. Şi nu au fost deloc puţine: Liga Sindicatelor Miniere Libere Valea Jiului, Regia Autonomă a Huilei Valea Jiului, Primăria Petroşani, Prefecturile judeţelor Hunedoara şi Dolj, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Unitatea Specială de Pază şi Protocol, Serviciul Român de Informaţii, Procuratura Generală a României, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi Preşedinţia României. Fiecare dintre aceste instituţii a răspuns Comisiei, mai mult sau mai puţin complet, mai mult sau mai puţin clar sau adevărat. Doar Liga Sindicatelor Miniere Libere Valea Jiului a găsit de cuviinţă ca, în loc de raport, să trimită Comisiei un protest, intitulat „Puncte de vedere".

S-au vizionat opt casete video, însumând 24 de ore cu înregistrări făcute în timpul evenimentelor.
Nume grele la audieri. La data de 22 octombrie 1991 au început audierile. S-au efectuat 227 de audieri sub prestaţie de jurământ, care au fost înregistrate. Vorbim despre o videotecă formată din 96 de casete, însumând 288 de ore de audieri. Pentru a „da cu subsemnatul", s-au prezentat în faţa Comisiei parlamentari, miniştri, personalităţi politice, generali şi ofiţeri, procurori, conducerea SRI, conducerea SIE, consilieri prezidenţiali şi guvernamentali, prefecţi, primari, experţi şi alte persoane care au solicitat să fie audiate. În plus, deloc de neglijat, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, fostul premier al României, Petre Roman, precum şi preşedintele în exerciţiu, Ion Iliescu. Singura persoană care a refuzat să depună jurământul a fost liderul minerilor, Miron Cozma. O subcomisie a stat şi la Petroşani, timp de o săptămână, pentru a audia persoane în legătură cu care se deţineau date privind participarea la evenimente.

Un eveniment anunţat
La nivel central, era bine cunoscut faptul că în Valea Jiului mocneşte o stare de profundă nemulţumire, datorată lipsurilor. De asemenea, era demonstrat faptul că marea masă a minerilor este foarte uşor de manipulat. Ultimele luni anunţau ce urma să se întâmple. La 14 august 1991, minerii schimbului II de la Exploatarea Lupeni au refuzat să intre în subteran, deoarece nu primiseră salariile.

Activitatea a fost reluată două zile mai târziu, după ce ortacii şi-au primit drepturile băneşti. La 27 august, Liga Sindicatelor Miniere Libere din Valea Jiului, prin Consiliul de Coordonare, înaintează preşedintelui, primului-ministru, Ministerului Muncii, Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Ministerului Industriilor o petiţie prin care se solicită: indexarea salariilor de bază, creşterea salariului brut, majorarea sumelor alocate pentru masa caldă şi majorarea alocaţiilor pentru copii. Prin aceeaşi petiţie, se face o invitaţie primului-ministru de a se deplasa în Valea Jiului pentru a purta cu reprezentanţii minerilor o discuţie pe teme social-economice.

Încep ameninţările
La 10 septembrie, Consiliul de Coordonare a Ligii trimite la Preşedinţie şi Guvern un protest privind „modul antidemocratic şi nelegal în care au fost tratate problemele cuprinse în petiţia 225". Minerii protestau, în special, împotriva lipsei de reacţie a premierului la invitaţia lor.
„În cazul nesoluţionării problemelor ridicate până la 21 septembrie 1991, sindicatele afiliate Ligii din Valea Jiului urmează să intre în grevă generală, începând cu schimbul I din 23 septembrie 1991. Mai harnici, minerii de la Lonea declanşează o grevă care a durat patru zile pentru că nu au primit primele pe care le ceruseră. La 15 septembrie, cu ocazia festivităţilor de la Ţebea şi în urma cererii exprese a lui Ion Iliescu, premierul Petre Roman se întâlneşte cu directorul Regiei Autonome a Huilei din Valea Jiului, Costinaş Benone, şi cu liderul sindical Miron Cozma. Nu s-a mai pus problema venirii în Vale a capilor ţării şi s-a căzut de acord ca data fixată pentru tratative la Bucureşti să fie devansată cu două zile. Supărat că nu a fost invitat la masa oficială de către preşedinte şi premier, Miron Cozma afirma: „... eu i-am pus, eu îi dau jos!".

Grevă generală
La 16 septembrie, minerii declară deschis conflictul de muncă, în urma nesoluţionării favorabile a cererilor lor. A doua zi, o delegaţie a minerilor, condusă de Cozma, este primită la Guvern, la premier şi ministrul Industriilor. La 18 septembrie se cade „la pace", iar la 20 septembrie Liga anunţă stingerea conflictului de muncă. Peste câteva zile începea prăpădul.

Unul dintre motivele importante ale declanşării grevei generale din Valea Jiului în data de 23 septembrie 1991, grevă, de altfel, ilegală, l-a constituit informarea tendenţioasă sau defectuoasă a minerilor, în legătură cu discuţiile privitoare la soluţionarea conflictului de muncă, pe care conducătorii minerilor le purtaseră la Bucureşti, în zilele de 17 şi 18 septembrie. Liderii de atunci afirmă că au anunţat toţi minerii despre anularea grevei, dar realitatea este că aceştia trăiau într-o stare de confuzie. Fie nu ştiau nimic despre rezultatul negocierilor, fie cunoşteau doar în parte revendicările şi gradul lor de soluţionare.

Comunicatul de presă al Ligii a apărut în ziarul „Adevărul" din 21-22 septembrie şi în ziarul local „Zori noi". Cu toate acestea, numărul 4 al publicaţiei comune a Ligii Sindicatelor Miniere Libere Valea Jiului şi al Ligii Autonome a Huilei Petroşani, „Curierul minerilor", ediţia din 20-30 septembrie, anunţă soluţionarea conflictului de muncă, dar nu face nici o referire la renunţarea la grevă. În schimb, au apărut, cu titluri de-o şchioapă, documentele: „Protest", „Petiţie" şi „Sesizare".

Începe circul
Pe fondul acestei stări de totală nemulţumire a întregii mase a minerilor, în data de 23.09.1991, în jurul orelor 5.30, după ce se efectuase prezenţa în sala de apel, minerii din schimbul I de la Exploatarea Minieră Vulcan refuză să mai intre în mină. Cel care i-a incitat pe mineri a fost lăcătuşul Gheorghe Barbu, care făcuse în jur de 100 de fluturaşi - manifest şi îi împărţise ortacilor. Aceştia l-au ales rapid conducătorul grevei şi l-au însărcinat să negocieze, în numele lor, revendicările.

Toate acestea, considerând că liderii de sindicat nu luptă pentru ei. Unul dintre mineri declara, câteva luni mai târziu, membrilor comisiei parlamentare de anchetă: „A luat cuvântul preşedintele sindicatului pe mina Vulcan, domnul Croitoru, care nu a putut să vorbească mult, deoarece a fost huiduit de mineri şi l-au scos din sala în care ne aflam noi şi aceasta deoarece sindicatul nu ne rezolvă niciodată problemele noastre". În câteva zeci de minute, la mină a sosit şi Miron Cozma, pentru negocieri.

Ameninţat cu schimbarea
În jurul prânzului, după discuţii aprinse, se ajunsese la concluzia că lucrul urma să fie reluat, începând cu schimbul III. Minerii au început să iasă din sala unde se desfăşuraseră negocierile. În acel moment au apărut două dube cu mineri de la Exploatarea Minieră Bărbăteni. Aceştia au început să-i aducă lui Cozma acuzaţii legate de afacerea cu berea „Venus" care fusese distribuită cu ocazia „Zilei minerului". Încercând să păstreze controlul, Cozma ameninţă: „Dacă nu mă ascultaţi, plec!". Şi chiar încearcă să plece. Spre surprinderea sa, minerii îl aduc înapoi cu forţa, fără nici un menajament.

Ceilalţi lideri ai minerilor, care se adunaseră la Vulcan, au început să discute despre greva generală. Miron Cozma a fost ameninţat cu schimbarea din funcţie, pe motiv că s-a vândut Guvernului. În jurul orelor 19.00, liderul minerilor a hotărât declanşarea grevei generale. Prin telefon, a luat legătura cu toate exploatările miniere şi a cerut ortacilor să întrerupă lucrul şi să trimită reprezentanţi la Vulcan. Revendicările au fost completate şi cu cererile reprezentanţilor de la Petrila, ajungându-se în final la 14 puncte.

Grevă forţată
La chemarea lui Cozma, la Vulcan au venit nu doar minerii, ci şi foşti mineri, daţi afară pe motive disciplinare, majoritatea foarte tineri. Mulţi dintre ei se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. La fiecare mină au fost trimise grupuri de mineri care să se asigure că lucrul va fi întrerupt.

În unele cazuri, cum a fost la Livezeni şi Paroşeni, acest lucru s-a realizat abia după ce trimişii au recurs la violenţă. Mai mult decât atât, trimiterea reprezentanţilor minerilor la Vulcan s-a făcut din ordinul personalului administrativ al Regiei. De altfel, şi deplasarea s-a făcut cu mijloacele de transport ale exploatărilor, cu acceptul chiar al unor directori.

În timpul negocierilor, înainte de a se ajunge la un rezultat, Cozma l-a sunat pe primarul Petroşaniului, Wilhelm Kleibel. L-a anunţat pe acesta că situaţia scapă de sub control şi i-a cerut să comunice la Preşedinţie că minerii solicită venirea premierului Petre Roman în Vale, pentru negocieri.

Antrenament pentru Bucureşti
Răspunsul primit a fost că Roman nu se poate deplasa în Valea Jiului, dar că va fi prezent la negocieri prefectul Hunedoarei, Costel Alic. Acesta a venit de la Deva seara, la 20.30, şi, împreună cu ambii subprefecţi, au încercat să dea de premier. Acesta nu a putut fi găsit, însă. La 21.30, Alic a luat legătura cu Preşedinţia. S-a convenit ca negocierile să se reia în dimineaţa următoare. Între timp, în cursul nopţii, la Vulcan au continuat să sosească grupuri de mineri.

În timp ce liderii lor stabileau revendicările şi acţiunile ce urmau să aibă loc, mai multe grupuri de ortaci au mers în piaţa din Vulcan, unde au agresat ţăranii şi au furat circa 600 de kilograme de pepeni. Doljeanul Ion Enea, un producător particular ce vindea pepeni a ajuns în spitalul din Vulcan. Deşi a fost transferat la Petrila, apoi la Craiova, medicii nu au mai putut face nimic, iar omul a murit, în urma loviturilor primite. Nici gospodăriile particulare sau societăţile comerciale aflate în vecinătatea minei Vulcan nu au scăpat poftei de distrugere a celor puşi pe „fapte mari".

Cantonament negru
A doua zi, dimineaţa, negocierile au reînceput. În jurul orei 8.00, a sunat şi Ion Iliescu, pentru a cere informaţii. Minerii îl voiau, în continuare, pe Petre Roman. Acesta, însă, a declinat „invitaţia", motivând că trebuie să plece în Austria, la o întâlnire foarte importantă. În zona minei Vulcan au fost instalate pichete de pază, din ordinul lui Miron Cozma, pichete care nu au mai permis minerilor să se disperseze. La sediul Regiei Autonome a Huilei Petroşani au fost transmise telefonic revendicările, grupate în două liste, una adresată Regiei, iar cealaltă, Guvernului. Despre cât de realiste erau cererile minerilor şi dacă exista posibilitatea ca acestea să fie satisfăcute, în episodul următor.

(va urma)

Teo Popa