Adevărul despre mineriade (III)

După frământări care duraseră mai multe zile, minerii au hotărât să pornească spre capitala României, pentru a-i pedepsi pe guvernanţii care nu acceptaseră să vină în Valea Jiului, pentru negocieri. Primul pe „lista neagră" era premierul de atunci, Petre Roman.

Aşa cum am văzut în episodul trecut, ortacii „au făcut rost" de garnituri de tren, după ce au „convins" reprezentanţii Căilor Ferate cu ameninţări, cu pumni şi picioare. Nici nevinovaţii nu au scăpat prea uşor, deşi singura lor vină a fost că se aflau acolo în acel moment. Clădirile staţiilor de pe traseu au fost devastate, iar funcţionarii, bătuţi. Minerii se apropiau de Craiova. Deja, în România, nu mai exista lege.

Negocieri cu Armata
Cele două trenuri suplimentare ajung în gara Craiova la primele ore ale dimineţii, la o distanţă de cinci minute unul de altul. Acceleratul 244 ajunsese cu două ore mai înainte în gară, dar nu şi-a mai putut continua traseul, pentru că minerii trăgeau repetat semnalul de alarmă spre a fi ajunşi de restul „comandoului". Din ordinul ministrului Apărării Naţionale, generalul maior Marin Ilie, şeful Armatei a 3-a Craiova, a încercat să negocieze cu liderii minerilor din gară. O delegaţie a acestora a acceptat să se deplaseze în garnizoană, pentru a lua legătura, telefonic, cu membrii Guvernului şi a negocia o eventuală discuţie în Bănie. Ulterior, Miron Cozma s-a răzgândit şi a hotărât să pornească spre Capitală.

Vandalismul continuă
Circa 200 de mineri au hotărât să vandalizeze gara. Au fost distruse prin spargere geamurile, telefoanele, monitoarele color şi instalaţiile electrice de afişaj din staţie, biroul de mişcare, biroul şefului de staţie şi alte încăperi adiacente, inclusiv cantina C.F.R. Au fost sparte geamurile de la tonetele particulare din zona staţiei, fiind sustrase sau distruse bunuri în valoare de peste un milion de lei. S-a aruncat cu pietre şi alte obiecte în personalul de serviciu aflat în staţie. În urma acestei acţiuni, se scoate din funcţiune şi aparatura prin care personalul căilor ferate asigura circulaţia trenurilor în deplină siguranţă.

De asemenea, i-au agresat pe şeful coordonator al staţiei, pe prefectul judeţului Dolj, un general de armată, iar plutonierului major Stănescu Octavian din poliţia militară i-au fracturat braţul drept, lovitura fiind destinată comandantului Armatei a 3-a. Majoritatea minerilor se aflau sub influenţa alcoolului. Au existat încercări ale unor grupuri violente de mineri de a se deplasa către sediul direcţiei de poliţie T.F. şi spaţiile comerciale din spatele gării, dar, observând forţele de ordine aflate în dispozitiv, s-au retras spre vagoane. Minerii au oprit în staţia Craiova o locomotivă Diesel care urma să se retragă la depou, cerând personalului să-i transporte la Bucureşti. Fiind refuzaţi, mecanicul a fost bătut, iar locomotivei i-au fost sparte geamurile cu pietre şi răngi.

La drum
În aceste condiţii, minerii au fost lăsaţi să plece cu cele două trenuri. În locomotiva primului, Miron Cozma deschidea calea către Bucureşti. Nici pe drum, oamenii ieşiţi din minele de cărbuni nu s-au liniştit. Au aruncat, din tren, cu pietre şi cu tot ce le-a căzut în mână, în impegaţii gărilor prin care au trecut. În fine, la orele 13.20, respectiv 13.46, din cele două garnituri debarcau pe peronul gării Bucureşti Băneasa în jur de 3.500 de mineri.

Cei rămaşi „acasă" nu au vrut nici ei să rămână mai prejos. Astfel, la Petroşani, alte grupuri de mineri „rechiziţionează" un tren personal. „Dacă în 15 minute nu pleci cu trenul, îţi vom lua gâtul", povestea, mai târziu, mecanicul locomotivei modul în care au decurs relaţiile sale cu ortacii. „Convins", acesta porneşte garnitura şi circulă fără oprire până la staţia Coţofeni.

Ostatici şi ameninţări cu execuţia
În această staţie, trenul se opreşte la ora 21.23, ca urmare a întreruperii energiei electrice de „Renel". Văzând aceasta, minerii solicită prin radio să se asigure o locomotivă Diesel, dând un ultimatum de 15 minute, după care ameninţă că vor executa mecanicii luaţi ostatici şi vor arunca trenul în aer cu dinamită. În timpul staţionării în gara Coţofeni, un grup de mineri înarmaţi cu topoare şi bâte, mulţi dintre ei aflaţi în stare de ebrietate, se deplasează în incinta Parcului 2 Brădeşti - secţia compresare gaz sondă, de unde iau legătura telefonică cu colonelul Gheorghe Popa, de la Poliţia T.F. În timpul convorbirii telefonice, transmit din nou ultimatumul lor şi ameninţă cu aruncarea în aer a staţiei de compresoare şi cu incendierea parcului de sonde. Un alt grup s-a deplasat la staţia C.F.R.

Işalniţa, de unde minerii au ameninţat de asemenea cu uciderea mecanicilor, incendierea gării şi a garniturii de tren şi aruncarea în aer a staţiei de compresoare. Între timp, minerii deplasaţi în gara Coţofeni au devastat biroul de mişcare, sustrăgând bani din casă, jefuind un bar şi un restaurant. Impiegatul de mişcare a părăsit postul din ordin. În acelaşi timp, un alt grup de mineri se deplasează la şoseaua naţională, aflată la circa 150 m de calea ferată, opresc circulaţia rutieră timp de 30 de minute, întorcându-se apoi la tren, cu mâncare şi băutură luate de la şoferii maşinilor, opriţi să circule pe şosea. Ca urmare a situaţiei create, conducerea Regionalei Craiova, cu acordul Ministerului Transporturilor, trimite în staţia Coţofeni o locomotivă Diesel, trenul fiind repus în circulaţie, până la Bucureşti-Băneasa.

Ocupaţie zonală
Nu numai de la Petroşani se pornea către Bucureşti. De la Lupeni se mai ia un tren cu japca şi se merge la Petroşani, pentru regruparea forţelor. Se porneşte la drum, fără să se ţină cont că semnalul de ieşire din staţie arăta „oprire". Un fost impiegat de mişcare dă o mână de ajutor şi toate semnalele sunt puse pe „liber". În disperare de cauză, feroviarii opresc curentul. Urmarea este că minerii ameninţă că vor da drumul trenului la vale, către Târgu Jiu, fără control.

La Tg. Jiu sosesc 300 de mineri, cu autobuzele. Au asupra lor topoare, lanţuri, furtune şi bâte. Impiegatul de mişcare este ameninţat că va fi aruncat pe geam, de la etajele superioare ale gării, iar apoi clădirea va fi aruncată în aer, cu dinamită. Reuşesc şi ei să ajungă la Bucureşti.
Direcţia Generală-Mişcare dispune ca ruta unui tren accelerat să fie modificată prin Filiaşi, pentru a nu mai trece prin gara Petroşani. Doar că şi aici aşteptau minerii, în număr de 130.

Îl iau ostatic pe şeful staţiei, îl urcă în locomotivă şi îl obligă să îndrepte garnitura către Petroşani. Pe drum, acesta reuşeşte să sară din mers din locomotivă şi să se întoarcă la post cu un alt tren. La Petroşani, „oamenii negri" opresc trei vagoane, mai adaugă unul din staţie şi pornesc şi ei către Bucureşti, unde ajung în ziua de 27 septembrie 1991, la ora 0.46. Era ultimul grup care venea „la luptă".

În Bucureşti erau deja mii de mineri. Lămpaşele puteau fi văzute peste tot. Pentru locuitorii capitalei începea coşmaru, iar pentru România, unul dintre cele mai umilitoare şi neverosimile episoade din istoria sa.

25 septembrie 1991
Minerii bătuseră deja la porţile Capitalei şi fuseseră primiţi. Trenurile cu care aceştia plecaseră, ilegal, din gările Văii Jiului au fost îndreptate către gara Băneasa, pe considerentul că, astfel, se va împiedica un contact imediat între aceştia şi populaţia Bucureştiului. După ce ortacii au declarat că singurul lor scop este deplasarea către Guvern, s-a instituit un dispozitiv format din 210 poliţişti şi trei echipaje auto, care i-au condus până în Piaţa Victoriei. La orele 15.00, piaţa era ocupată de oamenii cu lămpaşe.

S-a constituit imediat o comisie ministerială împuternicită pentru negocieri, condusă de ministrul de stat Eugen Dijmărescu, care urma să discute cu reprezentanţii minerilor. Miron Cozma, însă, a refuzat orice propunere de discuţii, cerând imperativ ca primul-ministru să coboare în piaţă, iar discuţiile să se poarte acolo. Cum era şi firesc, premierul a declinat „invitaţia". În schimb, au fost aduse pâine, apă şi conserve, solicitate de mineri. Apa a fost adusă chiar din clădirea Guvernului. Aşa se face că unele grupuri de manifestanţi au trecut de cordoanele de ordine, reuşind chiar să pătrundă în clădire.

Începe lupta
La ora 16.15, în holul clădirii Guvernului se aflau circa 40 de mineri, veniţi să ia apă. Unii dintre ei se aflau sub influenţa alcoolului. Nu este de mirare că între aceştia şi forţele de ordine s-a produs o altercaţie. În acelaşi timp, grupuri mari de mineri se apropiau, din exterior, de intrarea „B". Grupul din clădire a fost, până la urmă, evacuat de forţele de ordine. Afară, însă, a făcut joncţiune cu grupurile din exterior, urmarea fiind o nouă încercare de pătrundere în clădire. În hol a explodat o petardă pentru a se împiedica accesul.

Minerii din apropierea intrărilor au forţat şi ei accesul. Forţele de ordine s-au regrupat în interiorul clădirii, de unde au ripostat cu petarde şi gaze lacrimogene. Lupta începea să se încingă. Presiunea a început să crească. Minerii şi persoanele care îi ajutau foloseau arsenalul deja cunoscut: pietre, bucăţi de moloz, bâte, răngi, lanţuri, sticle şi cocteiluri „Molotov". Sticlele cu benzină aruncate la parter şi la primul etaj au provocat incendii, fapt ce a îngreunat operaţiunea de apărare. Stingerea incendiilor a fost anevoioasă, deoarece presiunea apei a scăzut până aproape de zero.

Sprijin „civil"
Mulţi dintre civilii care au participat la violenţe i-au instigat continuu pe mineri să nu renunţe la atac. Nu poate fi uitat episodul care a fost transmis, în direct, de Televiziune. Minerii au furat de pe un şantier o autobasculantă, i-au aruncat numerele de înmatriculare şi au încercat, cu ajutorul ei, să smulgă uşile de la intrarea principală în clădirea Guvernului. În zonă au fost identificate 13 mijloace de transport, proprietatea unor societăţi comerciale, şi 18 autoturisme proprietate personală, care au sprijinit, direct sau indirect (transport de pietre, răngi, bare cornier şi sticle goale, livrări de benzină) grupurile de atacatori.

Imposibilitatea de moment de a se trece la despresurare i-a făcut pe ofiţerii care asigurau apărarea Guvernului să ia hotărârea evacuării tuturor demnitarilor aflaţi în clădire. La ora 17.30, primul-ministru şi ceilalţi demnitari au fost scoşi prin spatele clădirii, la insistenţele comandantului SPP.

Rupţi de lume. În acest timp, pe latura dinspre strada Paris a clădirii Guvernului, grupuri de mineri şi alte persoane, după mai multe încercări nereuşite de a pătrunde, au aruncat cu sticle incendiare la parter şi la subsol, provocând serioase pagube materiale şi focare de incendiu, care au fost stinse cu dificultate. Aceste distrugeri au condus la căderea circuitelor telefonice în clădirea Guvernului. Începând cu 25.09.1991, ora 17.30, până în dimineaţa zilei de 26.09, legăturile cu exteriorul nu s-au realizat decât prin telefoanele operative şi prin circuitul special al armatei. În aceeaşi zonă a clădirii a fost incendiat un grup electrogen şi s-a încercat desfacerea capacului unui rezervor de motorină.

Doar datoria
În toată această perioadă, Miron Cozma s-a aflat în piaţă, gardat de un grup numeros de mineri. În jurul orei 18.00 s-a întâmplat ceva care, conform declaraţiilor lui Cozma, a influenţat mersul evenimentelor. Un militar din trupele de jandarmi s-a deplasat cu arma între grupurile de mineri, cerând să vorbească cu Cozma. Ajuns în faţa acestuia, i-a spus: „Domnule Cozma, eu cu băieţii care sunt înăuntru trebuie să ne facem datoria. Dumneavoastră, la locul de muncă, trebuie să vă faceţi datoria, da? De fapt, dumneavoastră vă bateţi cu noi şi în palat nu mai este nimeni, Roman a fugit, clădirea e goală, dar noi avem obligaţia s-o apărăm şi să ne facem datoria...". „În urma acestui episod, mi-am retras oamenii", declara, mai târziu, liderul minerilor. Ora aşa-zisei retrageri coincide cu cea a despresurării efectuate de forţele de ordine.

Morţi nevinovaţi
Momentul despresurării a fost bine ales, deoarece atacurile scăzuseră în intensitate, Piaţa Victoriei era plină de fum şi gaze lacrimogene, făcând aerul greu respirabil, iar grupurile de mineri erau împrăştiate. Piaţa a fost degajată în 35-40 de minute.

În jurul orelor 18.30, au fost împuşcaţi Andrei Frumuşanu şi Aurica Crăiniceanu. „Faptul că atât Frumuşanu, cât şi Crăiniceanu se aflau în mijlocul unui grup de persoane care asistau pasiv la evenimente, la limita perimetrului Pieţei Victoriei, ne arată că împrejurările în care cele două persoane au decedat trebuie neapărat clarificate, întrucât există suficiente motive să credem că au fost victimele unei grosolane încercări de provocare şi de reescaladare a violenţelor", notau în raport membrii Comisiei parlamentare de anchetă a evenimentelor din septembrie 1991. Cum au fost clarificate împrejurările morţii celor doi tineri nevinovaţi, ştim cu toţii.

Minerii goniţi din Piaţa Victoriei s-au îndreptat către alte puncte ale Capitalei: unii spre Romană şi Universitate, alţii spre Televiziune. În Capitala României se auzeau, din ce în ce mai des, focuri de armă, iar liderul ortacilor apărea pe micile ecrane din toată ţara. În viitoarele episoade vom relua, pas cu pas şi secundă cu secundă, acţiunile minerilor.

Autovehicule şi persoane care au fost semnalate că au participat la acţiunile violente în perioada 25-28 septembrie 1991

25 septembrie 1991
a) Piaţa Victoriei-Piaţa Universităţii
1-B-56505 - Dacia 1300 (taxi-parti) - aparţinea lui Sava Gelu, pe capota acestui autoturism, la ora 18.00, în Piaţa Victoriei, Dincă Dumitru a montat un difuzor, folosit ulterior la incitarea manifestanţilor;
1-B-67192 - Proprietară Bărbulescu Olga. Conducătorul acestui autoturism a oferit două canistre de benzină manifestanţilor;
8-B-2205 - Aparţinea lui Radu Ion. A transportat doi bărbaţi şi o femeie, care au aruncat cu pietre în scutieri în zona Piaţa Romană;
1-B-91007 - Aparţinea lui Mihai Valeriu şi a furnizat benzină demonstranţilor;
8-B-8479 - Aparţinea lui Dicu Ion. La orele 18.00, acesta i-a ajutat pe manifestanţii din Piaţa Victoriei la confecţionarea sticlelor incendiare;
1-B-70762 - Mercedes, aparţinea lui Rădulescu Constantin. La 25.09.1991, între ora 19.00 şi 19.30, doi indivizi sosiţi cu acest autoturism au parcat în apropierea Muzeului „Grigore Antipa" şi au scos din portbagaj o ladă de lemn, din care au distribuit minerilor şi civililor aflaţi în piaţă bucăţi de cornier metalic, cu indicaţia de a le folosi în acţiunile violente. Cei doi s-au integrat în rândul manifestanţilor, pe care i-au instigat. Între orele 20.00 şi 20.15, cele două persoane s-au deplasat în Piaţa Universităţii.

b) Gara Bucureşti - Băneasa
1-B-51321 - Aparţinea lui Ghindoc Constantin. Două persoane din acest autoturism au instigat minerii.
1-B-79925 - Aparţinea lui Sterpu Adrian Gheorghe. Două persoane din acest autoturism au instigat minerii.
1-B-69556 - Aparţinea lui Rodean Ion. Două persoane din autoturism au instigat minerii. Autoturismul a fost semnalat şi la reşedinţa lui Ion Raţiu.

26 septembrie 1991
a) Camera Deputaţilor
18-B-1178 - Aparţinea lui Ostatic Valentin Anton. La orele 18.10, un individ din acest autoturism, în care se aflau şi mineri, a făcut apel prin portavoce ca manifestanţii să meargă la Televiziune.

b) Televiziune
5-B-6351 - Aparţinea lui Ioniţă Ioan. La orele 19.35 a distribuit benzină minerilor.
1-B-29051 - Aparţinea lui Mihăilescu Ioan. Cu acest autoturism au fost aduşi la Televiziune, la orele 19.20, un număr de cinci indivizi şi Cercel Doina (Rebecca).
2-BV-9729 - Aparţinea lui Moldovan Ion. La orele 18.00, în Piaţa Romană, un bărbat din acest autoturism incita manifestanţii să se îndrepte spre sediul Guvernului.
1-B-8847 - Aparţinea lui Maraşcu Ştefan Horia, redactor la Televiziunea Română. A oferit benzină minerilor, fără a fi solicitat.
1-B-2955 - Aparţinea lui Tudor Simion. Şoferul acestui autoturism incita minerii să meargă în faţa intrării Televiziunii Române.
1-B-86305 - Dacia autofurgonetă, aparţinea numitei Mihăilescu Stela. La orele 18.00, maşina era parcată în faţa cofetăriei „Continental", fiind încărcată cu sticle goale de diferite capacităţi, care au fost folosite la confecţionarea sticlelor incendiare.