Adevărul despre mineriade (IV)

Teo Popa, 20 august 2012, Ora 17:32

  • print
  • |
adevarul-despre-mineriade-iv-27352-1.jpg

Minerii se aflau peste tot în Bucureşti: în clădirea Televiziunii Române, în holul hotelului „Intercontinental", în Piaţa Romană sau Piaţa Universităţii. Făcuseră baricade şi primiseră, din partea unor cetăţeni, alimente, vin şi energizante. Începea ziua de 26 septembrie 1991.
În cursul nopţii de 25/26 septembrie 1991 s-a realizat un cordon de protecţie, format din 24 de T.A.B.- uri, dispuse în faţa şi pe lateralele clădirii Guvernului.

În jurul orelor 7.45 au început să vină dinspre Arcul de Triumf primele coloane de mineri, constituite din cei care au înnoptat în zonă, precum şi din eşaloanele sosite în gara Băneasa la ora 05.02. Aceştia scandau lozinci antiguvernamentale, antiprezidenţiale şi pro Cozma. Venirea acestora în piaţă s-a derulat succesiv, până în jurul orelor 10.00. În această perioadă, atitudinea minerilor a fost paşnică. Atât minerii, cât şi forţele de ordine cunoşteau că se fac demersuri pentru realizarea unei întâlniri sau a unui dialog cu preşedintele ţării.

Unii ofiţeri din dispozitivul de apărare a Guvernului, dialogând cu grupuri de mineri, au constatat că, cel puţin pentru primele momente ale dimineţii, aceştia nu aveau intenţia declanşării unor noi evenimente violente, mai mult, ei păreau descumpăniţi de declaraţiile militarilor, care le-au dezvăluit că în clădirea Guvernului nu se mai află nici un membru al acestuia.

SPP-ul refuză
Condiţiile concrete din acele momente din Piaţa Victoriei au condus la concluzia cadrelor Unităţii Speciale de Pază şi Protocol că proiectata venire a preşedintelui Ion Iliescu era inoperantă şi greu de realizat. În aceste condiţii, în jurul orei 10.00 se încearcă constituirea unei delegaţii conduse de Cozma, care să facă deplasarea la Cotroceni, în vederea realizării întâlnirii cu preşedintele Ion Iliescu. La refuzul lui Cozma de a conduce delegaţia, este desemnat pentru aceasta Lois Dorin, lider sindical la Exploatarea Minieră Livezeni. În jurul orelor 11.00, delegaţia formată din 19 membri ajunge la Preşedinţie.

În discuţiile care au durat în jur de o oră, delegaţia minerilor a cerut garanţii din partea preşedintelui că Guvernul Petre Roman este demisionat şi că noul Executiv ce va fi format va pune în aplicare revendicările deja aprobate. În acest timp, în gara Băneasa sosea o garnitură de tren cu eşaloane noi de mineri din Valea Jiului, care veneau cu convingerea că în ziua anterioară mulţi ortaci de-ai lor au fost omorâţi. Deplasaţi în Piaţa Victoriei, necunoscând care este situaţia concretă a conflictului, aceste noi eşaloane au contribuit la declanşarea unor noi violenţe.

Uite guvernul, nu e guvernul
Delegaţia condusă de Lois Dorin ajunge în Piaţa Victoriei în jurul orelor 12.45, informând pe liderul minerilor despre rezultatul discuţiilor. Simultan, din ordinul preşedintelui, un ofiţer din cadrul Unităţii Speciale de Pază şi Protocol se prezintă la Cozma, aflat în mijlocul minerilor, cu intenţia de a realiza o legătură radio între sediul de la Cotroceni şi liderul minerilor din Piaţa Victoriei. Spiritele în Piaţa Victoriei, în acest interval de timp, încep să se agite.

Unul dintre cei care au făcut parte din delegaţia care discutase cu preşedintele la Cotroceni încearcă să comunice demonstranţilor rezultatul acestor tratative, vorbind de la staţia de amplificare aflată în acel moment în balconul clădirii Guvernului. Minerii cer să le vorbească Cozma, convinşi fiind că doar de la el pot afla adevărul. Deşi, iniţial, acesta refuză să vorbească, în cele din urmă acceptă acest lucru şi se adresează mulţimii, comunicând că „delegaţia minerilor sosită de la Cotroceni a primit asigurări că Guvernul a demisionat, iar viitorul Executiv va aplica revendicările pe care le-au câştigat". Cozma le-a spus minerilor să se îndrepte către Băneasa, pentru că au obţinut tot ceea ce doreau.

Violenţele continuă
La pătrunderea acestei delegaţii în clădirea Guvernului, grupuri violente de demonstranţi au încercat să ia cu asalt clădirea, lucru zădărnicit însă de o grupă de intervenţie a Brigăzii Antiteroriste din cadrul Serviciului Român de Informaţii, care a făcut uz de două grenade de descurajare tip G.E.L.A., reuşind să-i alunge şi dând posibilitatea jandarmilor să închidă şi să blocheze uşile de acces.

Lider sau trădător?
Un ofiţer al SPP i-a făcut lui Cozma legătura prin radio cu Ion Iliescu, care i-a cerut să-şi convingă oamenii să plece acasă. Liderul minerilor a replicat că va face acest lucru doar după ce va fi sigur că Guvernul Petre Roman nu mai există. În jurul orelor 14.00 începe plecarea din Piaţa Victoriei, o parte dintre demonstranţi îndreptându-se către gara Băneasa, iar altă parte către Piaţa Romană. Printre aceşti demonstranţi se aflau şi grupuri de mineri nemulţumiţi de discursul lui Cozma, pe care îl considerau trădător, pe motiv că a acceptat plecarea fără să primească garanţii scrise. În urma intervenţiilor incitatoare ale grupurilor de civili, încep să se desprindă grupuri de mineri şi dintre cei ce se îndreptaseră spre gara Băneasa, orientându-se şi ei spre Piaţa Romană.

Mereu nemulţumiţi
Din derularea evenimentelor, încă din Valea Jiului, se constată că, pe măsură ce unele dintre cererile demonstranţilor erau satisfăcute, apăreau altele. Aşa se poate explica declanşarea acţiunilor violente împotriva instituţiei legislative a ţării, manifestanţii pornind din Piaţa Victoriei, după ce obţinuseră prin acţiunile lor garanţia demisiei Guvernului şi începerea tratativelor pentru alcătuirea unui guvern de coaliţie. Coloanele de demonstranţi care porniseră spre Piaţa Universităţii aveau ca obiectiv Palatul Cotroceni, pentru a cere confirmarea demiterii echipei guvernamentale. Informaţii de ultim moment, conform cărora membrii Guvernului s-ar afla la Camera Deputaţilor, cât şi incitarea altor grupuri de demonstranţi de a cere demisia lui Ion Iliescu au făcut ca „trupele de şoc" să pornească spre Dealul Mitropoliei. La orele 14.55 începea asedierea şi împresurarea Camerei Deputaţilor.

Cum minerii împresuraseră Camera Deputaţilor, singura variantă a autorităţilor a rămas negocierea. La ora 15.35, 19 reprezentanţi ai grupurilor parlamentare au început discuţiile cu o delegaţie a minerilor, formată din 11 persoane. Chiar de la intrarea în incinta Parlamentului, Cozma a precizat ultimativ că „oamenii mei consideră ca oră-limită de comunicare a rezultatului discuţiilor ora 17.00, iar în cazul nerezolvării favorabile, nu mai răspund de acţiunile lor".

Cozma şi Simescu Alexandru, din delegaţia manifestanţilor, nu au acceptat începerea discuţiilor decât cu prezenţa în sală a ziariştilor şi reporterilor. Cozma a declarat, după multe tatonări, că el şi minerii lui cer demisia preşedintelui ţării. La toate acestea, răspunsul membrilor delegaţiei parlamentare a fost fără echivoc, în sensul că nu poate fi pusă în discuţie demisia preşedintelui. Întrucât cele două delegaţii nu au ajuns la un punct de vedere comun, privind cele solicitate, s-a decis purtarea unei discuţii în plenul Parlamentului.

Negocieri telefonice
La ora 16.54, componenţii celor două delegaţii intră în aulă. De menţionat că deputatul Krausz Septimiu, din judeţul Hunedoara, l-a contactat de mai multe ori pe Cozma şi a avut câteva discuţii care merită prezentate:
Krausz Septimiu: Tu eşti conştient de ceea ce faci?
Miron Cozma: Domnule profesor, sunt mai conştient decât credeţi.
Krausz Septimiu: Eşti conştient că faci jocul cuiva?
Miron Cozma: Ştiu ce fac.
(...)
Krausz Septimiu: Eşti conştient de ceea ce faci?
Miron Cozma: Ce, să mă sacrific eu ? Spuneţi-mi ce să fac, daţi-mi o soluţie.
(...)
Miron Cozma: Să anunţ alegeri anticipate?
Krausz Septimiu: Ce? Să nu cumva să-ţi permiţi aşa ceva, că-ţi iei o mare răspundere, de care nu te vei mai putea degaja sub nici o formă după aceea.
(...)
Krausz Septimiu: Îţi iei oamenii imediat, îi pui să apere Parlamentul şi la noapte îi scoţi din Bucureşti.

Deputaţii negociază
În urma discuţiilor dintre parlamentari şi mineri, primii au propus plenului adunării un proiect de hotărâre, format din trei puncte:
1. Adunarea Deputaţilor hotărăşte să instituie o comisie care, împreună cu organismele de stat competente, să analizeze problemele economice şi sociale referitoare la condiţiile de viaţă ale minerilor, în vederea găsirii soluţiilor acceptabile de rezolvare a acestora.
2. Adunarea Deputaţilor ia act de comunicatul preşedintelui României, domnul Ion Iliescu, de acceptare a demisiei Guvernului condus de premierul Petre Roman şi solicită preşedintelui ţării să urgenteze procedura de formare a unui nou guvern.

3. Adunarea Deputaţilor nu acceptă cererea reprezentanţilor minerilor privind demisia Preşedintelui României, domnul Ion Iliescu, cerere care se situează în afara legilor în vigoare. Până la urmă, ultimul punct se modifică astfel:
„Adunarea Deputaţilor nu are competenţa de a accepta cererea reprezentanţilor minerilor privind demiterea preşedintelui, domnul Ion Iliescu".
În momentul citirii acestei reformulări a punctului 3 din comunicat, aula este invadată de demonstranţi, care aveau asupra lor lanţuri, topoare, bâte şi chiar muniţie chimică.

Se supune votului proiectul de comunicat, care este aprobat cu o mare majoritate, înregistrându-se doar trei abţineri. Între orele 18.00 şi 18.20, demonstranţii au început evacuarea Parlamentului, determinaţi de intervenţia lui Ion Raţiu, care le-a spus: „Noi nu avem căderea să-l scoatem pe preşedintele ţării, înţelegeţi acest lucru! Duceţi-vă la el! Cereţi-i acolo! Dacă vreţi să cereţi «Jos Iliescu», duceţi-vă la domnul Iliescu, nu aici! Noi nu putem s-o facem!", cât şi de lansarea de un miner a zvonului: „S-a dus Cozma la Televiziune! Cozma e la Televiziune! Hai să-l urmăm!".

Bombardarea Televiziunii Române
Motivele pentru care grupurile de mineri şi civili s-au hotărât să se îndrepte spre Televiziune sunt diferite. Din unele declaraţii rezultă că exista intenţia difuzării unui comunicat, pe care liderul Cozma Miron dorea să-l aducă la cunoştinţa ţării prin intermediul postului de televiziune. Cităm din depoziţia lui Cozma: „După chestiunea de la Parlament, care, cel puţin din partea mea, a fost o chestiune strategică, i-am dus către Televiziune şi am zis că dăm un comunicat către ţară, să prezentăm de fapt care este situaţia şi cine a vrut să ajungem în această situaţie".

În momentul în care coloana principală a ajuns la Televiziunea Română, ostilităţile erau declanşate de manifestanţii civili, cărora li s-au alăturat grupuri violente de mineri sosiţi de la Camera Deputaţilor. Un motiv în plus al escaladării violenţelor se pare că a fost şi zvonul, neconfirmat ulterior, că liderul Cozma Miron este sechestrat în clădirea Televiziunii.

Primele încercări de a forţa intrarea au fost făcute prin escaladarea gardului, încercare eşuată din cauza ripostei forţelor de apărare, care au utilizat petarde şi grenade lacrimogene. Demonstranţii au început un adevărat bombardament cu pietre, bolovani, bile metalice, petarde, dar mai ales cu sticle incendiare, care au pus într-un real pericol viaţa şi integritatea fizică a militarilor din dispozitivul de apărare. Acest tip de acţiune a durat, cu unele intermitenţe, circa o oră şi jumătate şi nu a condus la nici un rezultat favorabil, întrucât toate atacurile au fost respinse.

Se deschide focul
Militari din dispozitivul de apărare au declarat că numeroşi mineri se aflau în stare de ebrietate. Aceste afirmaţii sunt întărite şi de faptul că în jurul orei 21.00, minerii au sustras cantităţi mari de băutură dintr-un depozit de pe Str. Pangrati. În jurul orelor 22.00 s-a încercat pătrunderea în incinta Televiziunii, prin poarta din Str. Pangrati, cu ajutorul unui excavator sustras de pe un şantier din apropiere, folosit anterior la scoaterea pietrelor din pavajul stradal.

Riposta forţelor de apărare a fost fermă, două cadre din subordinea Ministerului Apărării Naţionale, după somaţia regulamentară şi executarea unei rafale de avertisment, au tras asupra excavatorului, în radiator şi rezervoare, imobilizându-l în momentul când forţa poarta metalică de acces. Un fapt semnificativ îl reprezintă declaraţiile unor persoane de la Televiziune, care au arătat că în timpul desfăşurării evenimentelor, asupra etajelor X şi XI, unde se găsesc birourile conducerii Televiziunii Române, au fost trase focuri de armă, de pe clădirile din apropierea Televiziunii.

Câţiva mineri au fost răniţi prin împuşcare la picioare în acelaşi timp, aceştia afirmând că focurile de armă au fost trase din podul unei case situate la 30 de metri vizavi de Televiziunea Română. Atât gloanţele găsite în birourile anterior menţionate, cât şi cele care au provocat rănirea minerilor au fost de calibru 7,62 mm. Putem aprecia că pe fondul manifestărilor violente s-a încercat agravarea tensiunii de persoane înarmate. Din unele depoziţii rezultă că minerilor li s-au oferit arme aflate într-o maşină parcată în apropierea Televiziunii Române, dar aceştia au refuzat.

Şanţuri de apărare
La ora 22.30, în curtea obiectivului au fost aduse patru T.A.B.-uri, care au fost dispuse în punctele şi locurile considerate vulnerabile. Riposta hotărâtă a forţelor de ordine şi imposibilitatea grupurilor turbulente de a pătrunde în curtea Televiziunii au făcut ca în jurul orelor 23.15 intensitatea violenţelor şi agresiunilor să scadă simţitor, iar la orele 23.30 militarii au trecut la acţiunea de depresurare. Tinerii şi grupurile turbulente s-au retras în dezordine spre Piaţa Dorobanţi, Arcul de Triumf şi Bd. Aviatorilor.

De la Televiziune, grupurile de mineri s-au deplasat în direcţii diferite: o parte s-au retras în Piaţa Universităţii, o parte au mers la Arcul de Triumf şi unii au ajuns la gara Băneasa, de unde au luat trenul spre Petroşani. În cursul nopţii de 26/27.09.1991, după dispersarea de la Televiziune, grupuri compacte de manifestanţi s-au deplasat în Piaţa Universităţii.

Aici, sub directa coordonare a lt. col (r) Popescu Silviu, s-a trecut la baricadarea căilor de acces spre piaţă, folosind în acest scop porţiuni de gard metalic, schele de şantier şi bolovani. Pentru demontarea acestora s-au folosit utilaje staţionate în zonă şi a existat intenţia săpării carosabilului şi crearea de şanţuri prin folosirea unui excavator. În cursul dimineţii, prin intervenţia forţelor de ordine, piaţa a fost degajată şi barajele înlăturate. Începea o nouă zi de asediu al Capitalei.


Autoturisme particulare, în care s-au aflat persoane care s-au implicat direct în acţiuni:

27 septembrie 1991

a) Palatul Cotroceni
1-B-75677 - Aparţinea lui Preda Alexandru. A transportat mineri la Cotroceni.
11-B-USO - Aparţinea lui Bujor Neculai. A transportat mineri la Cotroceni.
18-B-6260 - Aparţinea lui Dinu Ion. A transportat mineri la Cotroceni.
19-B-8422 - Aparţinea lui Jugănaru Constantin. Autoturismul a venit în zona Cotroceni cu trei indivizi. Când s-a aflat că minerii vor pleca, unul dintre ei a început să se agite şi să strige că „va merge în Piaţa Revoluţiei şi va aduce la Palat 100.000 de oameni".
10-B-6434 - Aparţinea lui Găman Alexandru. În zona Cotroceni, între orele 13.10 şi 13.40, având montată o staţie de amplificare şi patru difuzoare aparţinând Alianţei Civice, împreună cu trei mineri, au făcut apel la cei aflaţi în zonă să stea pe loc. De la această staţie, mai mulţi vorbitori au incitat la acţiuni violente, de ocupare a Palatului.
b) Piaţa Universitaţii
1-B-63231 - Aparţinea numitei Andronescu Ana. A făcut agitaţie în piaţă, ca să se meargă la Cotroceni. În maşină se aflau trei mineri.
11-B-84026 - Aparţinea lui Manolache Viorel Dan. La ora 13.45 făcea agitaţie în piaţă, pentru a se merge la Cotroceni, iar la orele 18.50 a luat din gară patru mineri, pe care i-a transportat spre centrul oraşului.
4-B-7314 - Aparţinea lui Pantelimon Marian, la ora 17.15
a transportat mineri de la Arcul de Triumf la Piaţa Universităţii.
1-B-89557 - Aparţinea lui Alboiu Paul. A adus persoane din zona Arcului de Triumf în Piaţa Universităţii, iar la orele 13.00 îndemna minerii din ţară să nu plece şi să meargă la Cotroceni.
Autoturisme de stat în care
s-au aflat persoane ce s-au implicat direct în acţiuni

25 septembrie 1991

a) Piaţa Victoriei - Piaţa Universităţii
33-B-7004 - Autocamion, aparţinea Societăţii Comerciale de Utilaj Greu „Condax" S.A., între orele 17.30 şi 18.30 a executat mai multe manevre în mijlocul mulţimii din Piaţa Victoriei, sprijinind diferiţi indivizi să se apropie de clădirea Guvernului.
24-B-9357 - Autobasculantă, aparţinea societăţii Comerciale „Luceafărul" S.A. La orele 18.40 a descărcat piatră concasată pe Strada Grigore Alexandrescu, în apropiere de Bd. Ana Ipătescu. Cu acest autovehicul s-a încercat forţarea uşilor de la intrarea în clădirea Guvernului.
1-B-77519 - Microbuz „Ford", aparţinea A.S.L. - „Limited", s-a aflat în Piaţa Victoriei între orele 18.35 şi 21.15. Din acest microbuz, Tânjală Medrea Corneliu şi Dumitru Iuga, însoţiţi de alţi doi indivizi, incitau manifestanţii să nu dea înapoi şi să continue acţiunea toată noaptea. De asemenea, au adus pâini şi broşuri la Parlament. Între orele 19.00 şi 19.10, maşina a staţionat în Piaţa Universităţii, iar în interiorul ei s-a aflat Popescu Silviu Octavian, de la C.A.D.A.
41-B-3182 - Autotractor, aparţinea Administraţiei Domeniului Public, s-a plimbat cu circa 30-35 de mineri pe străzile Capitalei.

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
16:45
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou