Best Dental

Armata europeană şi SUA

Ziarul Atac, 28 aprilie 2014, Ora 00:00

  • print
  • |
armata-europeana-si-sua-39641-1.jpg

Astăzi, când războiul nu mai este o utopie neagră, nici România şi probabil nici Polonia sau Finlanda nu ar fi dispuse să investească în capabilităţi noi "europene" cu o coordonare incertă.

În contextul campaniei pentru alegerile europene, preşedintele Băsescu a remarcat absenţa dezbaterilor relevante şi a reluat, în treacăt, opţiunea sa privitoare la crearea Statelor Unite ale Europei. Dar, în ciuda faptului că principalele forţe politice europene continuă, în diferite chipuri, să se pronunţe pentru continuarea integrării, ideea SUE pare să fi intrat într-o mică eclipsă. Nu doar pentru că aşa-numita criză a datoriilor suverane ar fi creat divergenţe greu surmontabile moderând vocile care clamau instalarea unui guvern european în toată regula, dar mai nou şi din cauza crizei de la Răsărit.

În primă instanţă, ameninţarea pe care pare să o exprime Rusia a creat o nouă solidaritate europeană, a impulsionat, dacă nu avansul instituţional, cel puţin sentimentul identităţii europene. Mulţi comentatori sau politicieni au susţinut că Europa ar fi dobândit un nou elan odată cu criza din Ucraina şi că europenii par să-şi fi regăsit idealurile.

Totuşi, în planul acţiunilor practice, ameninţarea de la Răsărit a avut darul de a relansa în primul rând NATO şi de a-i pune în lumină valoarea pe care nu puţini tindeau să o pună în discuţie. Câtă vreme relaţia cu Rusia decurgea lin şi afacerile reciproce prosperau, NATO părea să fie în Europa o relicvă a Războiului Rece, costisitoare şi prea puţin utilă.

Ca urmare a acestor opinii, în ultimii ani a fost reevaluată şi relansată ideea mai veche a unei armate europene, care să permită ţărilor participante să părăsească încetul cu încetul NATO sau, în orice caz, să-şi diminueze şi mai mult participarea. România, de pildă, s-a pronunţat cu fiecare ocazie în favoarea unei forţe comune europene, dar nu a făcut nimic în acest sens, continuând fireşte să cultive cu tot mai multă insistenţă relaţia cu NATO şi în special cu Statele Unite. Iar astăzi românii se felicită că au reuşit să aducă baze americane pe teritoriul ţării lor şi că sunt gazdele unor componente ale scutului antirachetă.

Dar astăzi, când avioane F16 patrulează pe cerul ţărilor baltice, Poloniei şi României, când nave militare americane fac vizite în Marea Neagră, toată Europa îşi pune nădejdea în NATO, căci nu mai e timp de petractări fără orizont clar. Chiar dacă existenţa unei ameninţări reale ar impune, logic, constituirea unei forţe militare europene capabile de intervenţie rapidă, în practică, urgenţa va da o nouă importanţă NATO. Alianţa există şi este operaţională, aşa încât substituirea ei tocmai acum ar fi o evidentă greşeală.

Dar realitatea este că SUE nu va exista cu adevărat decât în momentul în care ţările europene vor consimţi să renunţe la forţele militare proprii şi să le pună în comun. Căci suveranitatea noii entităţi (care ar înlocui suveranităţile naţionale abrogate) ar trebui să fie apărată.
Cel care a lansat pentru prima dată ideea ştia foarte bine acest lucru şi, de aceea, îndată ce a reuşit crearea Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului a propus crearea unei armate comune (Comunitatea de Apărare Europeană). E vorba desigur de Jean Monnet, care a reuşit să împingă tratativele foarte departe, deşi, în cele din urmă, a eşuat. Tratatul nu a mai fost ratificat niciodată. În data de 30 august 1954, Adunarea naţională din Franţa respingea ratificarea tratatului de teama reînarmării Germaniei, care obţinuse suveranitatea deplină şi care avea ulterior să-şi reconstituie o armată autonomă în cadrul NATO.

De atunci şi până la Maastricht în 1992 nu s-a mai vorbit niciodată despre o armată europeană. Astăzi, aşa cum am văzut, ţările care se consideră direct ameninţate de Rusia se simt îndemnate să-şi sporească cheltuielile militare, aşa cum face şi România.

Preşedintele Traian Băsescu spunea zilele trecute că guvernul desfăşoară un efort de înzestrare care nu este făcut public în toate detaliile sale, dar care ar trebui să insufle publicului un sentiment de siguranţă.

Dar nici România şi probabil nici Polonia sau Finlanda nu ar fi dispuse să investească în capabilităţi noi "europene" cu o coordonare incertă. Sub ce comandă ar acţiona "armata europeană"? Acum când războiul nu mai este o utopie neagră, ci o perspectivă realistă, dificultatea creării unei armate europene este mai evidentă decât oricând.

Adevărul este că un guvern european şi o armată europeană, dacă vor apărea cândva, nu vor putea apărea decât simultan. De aceea, evenimentele la care asistăm - chiar dacă federaliştii entuziaşti au extras din ele noi îndemnuri - nu sunt de natură să dea un impuls real unificării politice europene.

 

sursa: Deutsche Welle

 

 

EDITORIAL

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

Ce se întâmplă azi în România nu sunt accidente și nici întâmplări banale. Este efectul disoluției autorității publice, prin politizarea și, implicit, mediocrizarea profesională a administrației publice. O administrație infestată de sistemul clientelar, servil, controlată politic până la cel mai m ...

ziare

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
17:58