CTP: Traian Băsescu a demonstrat că îşi dispreţuieşte propriul popor

Ziarul Atac, 24 iulie 2012, Ora 21:00

  • print
  • |
ctp-traian-basescu-a-demonstrat-ca-isi-dispretuieste-propriul-popor-27165-1.jpg

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu va merge să voteze DA în ziua referendumului, dezamagit fiind de atitudinea presedintelui suspendat Traian Basescu. Editorialistul considera ca Băsescu refuză judecata poporului si aruncă la coş voturile a milioane de români.

"Prin această decizie Traian Băsescu îşi neagă principala caracteristică a legendei sale politice şi personale, de mai mult de 8 ani de zile. Traian Băsescu s-a prezentat întotdeauna ca fiind un om curajos, un om care nu refuză lupta, un om care intră întotdeauna în bătălie alături de popor, ori în clipa de faţă Traian Băsescu refuză pur şi simplu să se supună judecăţii poporului.

Vrea să arunce la coş milioane de voturi ale celor care vor veni totuşi să-şi exercite acest drept, el, un om care totdeauna a vorbit despre întoarcerea la popor. Nu pot fi creditate, nu se mai poate analiza nimic din ce spune domnul Băsescu pentru că se contrazice la fiecare 24 de ore. A spus mai întâi că nu vrea să fie preşedinte la masa verde, că nu acceptă să se întoarcă la Cotroceni cu 5% voturi în favoarea lui şi 95% împotrivă.

Nu a pronunţat la început cuvintele lovitură de stat spunând că nu e bine să se joace cu aceste cuvinte un preşedinte, apoi a început să le rostească la fiecare 10 minute. S-a adresat în aceste zile domnul Băsescu unui electorat pitecantropic, pentru că numai nişte oameni cu coeficient de inteligenţă la limita oligofreniei pot să accepte seria asta de declaraţii în care e contradictoriu cu sine.

Aproape că ajunge să se mintă şi pe sine, nu numai pe ceilalţi. Reuşeşte în felul acesta, prin boicotarea referendumului, să compromită România în ochii Europei la fel cum a făcut-o USL prin forţarea legii, a Constituţiei, a timpului, a democraţiei atunci când a declanşat procesul de suspendare", a spus jurnalistul, la Realitatea TV.

"Eu până acum am avut o atitudine neutrală, am refuzat să fac predicţii în legătură cu rezultatul referendumului, nu am îndemnat pe nimeni în nicio direcţie. Acum spun că ma voi duce la vot, după ce Traian Băsescu a demonstrat că îşi dispreţuieşte propriul popor, că vrea să-l împiedice, aşa cum PDL îşi ţinea parlamentarii în bănci, împiedicându-i să voteze, ca pe o turmă, aşa Traian Băsescu îşi priveşte propriul electorat. În aceste condiţii eu mă voi duce să votez DA la acest referendum, în condiţiile în care Traian Băsescu înţelege să boicoteze referendumul" a mai spus jurnalistul.

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
15:25
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou