Emauil Gojdu - un luptător pentru drepturile românilor din Transilvania

Emanuil Gojdu (în maghiară Gozsdu Manó, n. 1802, Oradea; d.3 februarie 1870, Budapesta) a fost un avocat de succes şi patriot ardelean de origine aromână, familia sa fiind originară din Moscopole. Gojdu a fost un luptător neobosit pentru drepturile românilor din Transilvania. Casa în care s-a născut mai poate fi văzută şi astăzi în Oradea, lângă Biserica cu Lună.

Studiile preuniversitare le-a făcut la liceul romano-catolic al călugărilor premonstratensi din Oradea şi Pojon. Studiile universitare le-a făcut la Bratislava, Budapesta şi Viena. Diploma de avocat a obţinut-o la Budapesta, pentru ca mai târziu să o ia şi pe cea de "notar cambial". În 1824 s-a aşezat la Budapesta ca avocat şi politician.

Luptător pentru drepturile românilor

După intrarea în scena politică a devenit un fervent luptător pentru drepturile românilor din Transilvania şi pentru folosirea neîngrădită a limbii române. Prin Diploma din 20 octombrie 1860 şi Patenta din 26 februarie 1861 este numit în calitate de Comite Suprem de Caraş - reprezentant al administraţiei centrale ungare. La balul de investitură s-a cântat „Deşteaptă-te române!", iar în cuvântul său, Gojdu a spus: „Fraţilor, aţi auzit cântarea? Aceasta să vă fie rugăciunea şi dimineaţa când vă sculaţi şi seara când vă culcaţi". Pentru aplanarea disputelor dintre români şi maghiari propune şi alocă fonduri pentru construirea unui gimnaziu destinat exclusiv învăţământului românesc. Proiectul pentru introducerea limbii române în comitat este supus la vot şi aprobat, cu majoritate, la 6 septembrie 1861.

„Numele lui Emanoil Gojdu, unul dintre cei mai străluciţi avocaţi şi influenţi oameni politici ai momentului paşoptist în Imperiul Austro-Ungar, personalitate marcantă a intelectualităţii transilvănene, este venerat deopotrivă în România şi Ungaria, unde şi-a manifestat generozitatea printr-o activitate de mecenat nemaiîntâlnită" - scrie Revista „Balcanii şi Europa" nr. 62/2006, p.14. A murit la 3 februarie 1870 şi a fost înmormântat cu mari onoruri în cimitirul central din Budapesta.

Mândru că era român

Gojdu era conştient de originea sa de român ortodox şi chiar se mândrea cu asta. Prin tot ceea ce a făcut, a demonstrat, atât prin acţiunile întreprinse cât şi prin declaraţiile politice că nu a uitat de originile sale româneşti şi nici nu a ascuns faptul că se trăgea dintr-o familie modestă. Casa lui a fost cunoscută tot timpul ca fiind o casă românească, unde toţi românii erau bine primiţi şi sprijiniţi. La locuinţa sa, obişnuia să ţină întruniri cu deputaţii români. Cu aceştia şi sub preşedinţia lui s-a discutat şi un proiect de lege "pentru egala îndreptăţire a naţionalităţilor". "Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud dumnezeirea, căci m-a făcut român; iubirea ce am către Naţiunea mea mă îmboldeşte a stărui în faptă, ca încă şi după moarte să erump de sub gliile mormântului, spre a putea fi pururea în sânul Naţiunii", scria Gojdu.

Testamentul Gojdu

În pofida faptului că Gojdu îşi datora imensa avere întregii societăţi de atunci, inclusiv maghiare, prin testamentul făcut la Budapesta în 4 noiembrie 1869 şi-a lăsat averea numai "acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania care aparţine la confesiunea orientală ortodoxă", pentru acordarea de burse studenţilor şi pentru ajutorul preoţilor. În acest sens a fost constituită o fundaţie. Această fundaţie a funcţionat între 1870 şi 1917, acordând foarte multe burse studenţilor români, dintre care se remarcă: Traian Vuia, Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Petru Groza şi Victor Babeş.

Naţionalizată de unguri, cedată gratuit de români

După 1945, "Fundaţia Gojdu" a fost naţionalizată de regimul comunist din Ungaria. După 1990, noul regim maghiar a refuzat retrocedarea bunurilor acestei fundaţii. În octombrie 2005, prim-ministrul Tăriceanu şi a semnat cedarea gratuită a patrimoniului "Fundaţiei Gojdu" în favoarea statului maghiar, care s-a obligat ca împreună cu statul român să contribuie la fondul de burse de studii în vederea evocării memoriei lui Gojdu. Una dintre puţinele clădiri care au rămas statului român este cea a Colegiului Naţional Emanuil Gojdu din Oradea.

Şedinţa trădării fundaţiei Gojdu

Probabil, ca şi „cunoscători profunzi" ai personalităţii lui Emanoil Gojdu, la 27 februarie 2006, liberalii îşi doreau adoptarea prin orice mijloace a Ordonanţei de Urgenţă care să ratifice acordul semnat împreună cu secretarul de stat Andras Barsonyi. La şedinţa Camerei de la acea dată au lipsit cu bună ştiinţă, în speranţa că actul normativ va trece prin adoptare tacită. Numai reacţia vehementă a înalţilor ierarhi ortodocşi din Ardeal - beneficiari legali ai moştenirii Gojdu - a făcut ca aleşii noştri să se trezească. Deputatul Aurelian Pavelescu a scos atunci la iveală „minciuni sfruntate" prin care reprezentanţii MAE au încercat să intoxice parlamentul şi opinia publică. „S-a spus că Biserica Ortodoxă Română a fost despăgubită de către Ungaria, deşi despăgubită trebuie să fie Fundaţia Gojdu. S-a minţit că Biserica a fost consultată în acest domeniu şi s-a fabulat că statul român nu ar avea nici o atribuţie în recuperarea moştenirii Gojdu. În cazul acesta este vorba despre o conspiraţie anti- BOR şi antireligioasă".

O ordonanţă parşivă şi perversă

La 3 martie 2008, Preşedintele României a semnat decretul de promulgare a legii de respingere a OUG 183/2005 de ratificare a Acordului româno-ungar privind înfiinţarea „Fundaţiei Publice Româno-Ungare Gojdu". „Fundaţia Gojdu", înfiinţată la Sibiu în 1994, este continuatoarea de drept a fundaţiei care a funcţionat în perioada interbelică şi declarată de utilitate publică prin HG nr. 1471/11 decembrie 2003 ca administrator legal al moştenirii avocatului Emanoil Gojdu.

Sfântul sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a mobilizat „in corpore" în susţinerea recuperării şi valorificării unei importante părţi din patrimoniul cultural naţional, în fapt, o fabuloasă avere încredinţată testamentar „Fundaţiei Emanoil Gojdu" constituită din acţiuni la bănci mari din Budapesta, terenuri, clădiri, obiecte de artă, cărţi de mare valoare etc.

Andrei Şaguna - primul preşedinte al fundaţiei Gojdu

De la constituire şi până în 1918 au fost atribuite nu mai puţin de 3327 de burse, de care au beneficiat o serie de personalităţi precum: Victor Babeş, Traian Vuia, Octavian Goga , Valeriu Branişte, Constantin Daicoviciu, Petru Groza, Ioan Lupaş, Teodor Neş, Silviu Dragomir.
Istoricii afirmă că finanţatorii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 au fost directorii băncilor populare care au fost şcoliţi cu burse atribuite de „Fundaţia Gojdu".

Avere de zeci de milioane

Moştenirea transmisă testamentar ar fi evaluată de specialişti la mai multe zeci de milioane de dolari, iar fundaţia ar fi putut desfăşura activităţile pentru care a luat fiinţă până în anul 2050 dacă statul de adopţie al lui Gojdu nu ar fi interzis, în 1920, funcţionarea ei şi cedarea averii către moştenitor, concomitent cu blocarea fondurilor. Ba, mai mult, deşi Acordul Româno - Ungar din 1937, privitor la retrocedarea averii în cauză a fost ratificat de parlamentele celor două state (şi este încă în vigoare), în anul 1952 Ungaria a naţionalizat ansamblul de clădiri denumit „Curţile Gojdu" din Budapesta, iar în 1990 l-a trecut în proprietatea Primăriei Sectorului 7. Golgota complexului amintit nu s-a încheiat; în anul 2004 a fost concesionat unei societăţi israeliene, deşi era catalogat ca „Monument istoric ocrotit", chipurile, pentru derularea unor proiecte care să pună în valoare simbolistica personalităţii lui Gojdu.

Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza - actualul preşedinte al fundaţiei

Fundaţia „Emanoil Gojdu" a fost dezmoştenită, atât în Ungaria, cât şi în România, timp de peste 80 de ani datorită, pe de o parte, rescrierii graniţelor statale prin tratatul de la Trianon, Dictatul de la Viena şi Acordul de pace de la Paris, iar pe de altă parte, dezinteresului manifestat de autorităţi şi înalţi prelaţi români faţă de personalitatea lui Gojdu. O serie de clădiri din Oradea, parte a patrimoniului fundaţiei au făcut obiectul unor tranzacţii imobiliare prin anii 70, litigiile fiind încă în curs.

Dacă toţi cei implicaţi ar fi de bună credinţă şi ar respecta litera şi spiritul testamentului, mai ales că ambele state aparţin acum aceleiaşi familii europene, fundaţia al cărui preşedinte este acum Mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu Streza, ar putea să-şi recapete menirea.

Adrian Militaru