Ex-rege al României, dă banii românilor înapoi!

Regina Elena, mama lui Mihai I, împreună cu fiul său au negociat abdicarea cu guvernul bolşevic. Mihai I a „subtilizat" două tablouri de El Greco, a căror valoare este estimată la peste 500 de milioane de dolari. Guvernul bolşevic şi apoi cel ceauşist au plătit familiei regale o rentă de 300 de mii de dolari pe an, timp de 60 de ani

Se tot vorbeşte în ultima vreme, prin cercurile puterii şi chiar printre agenţii serviciilor de informaţii, că forţe oculte din afara ţării, în complicitate cu anumiţi politicieni români ar fi dorit să impună din nou monarhia, în România. Sau cel puţin pe un membru al acesteia. Aşa se face că într-un timp a tot fost împins în faţă Radu Duda, soţul Margaretei, fiica cea mare a lui Mihai de Hohenzolern. Şi unele semne despre aceste intenţii păreau să confirme aceste demersuri. Unul dintre indicii era acela că în ultima vreme fosta familie regală era tot mai mediatizată. Pe de altă parte şi faptul că Radu Duda îşi anunţase candidatura la preşedinţie.

Şi, nu în ultimul rând, faptul că i-a fost retrocedat în mod ilegal şi abuziv Castelul Peleş spune foarte multe. Şi asta în ciuda faptului că documentele existente în arhive arată că fostul suveran al României a renunţat, odată cu abdicarea, la toate drepturile. În primul rând, trebuie să atragem atenţia că, de fapt, abdicarea nu a fost la cererea românilor, ci a ruşilor. În al doilea rând, abdicarea a avut loc numai după negocierile purtate de către regina Elena, mama lui Mihai şi reprezentanţii lui Stalin, în prezenţa lui Petru Groza. În urma negocierilor, familia regală a primit sume importante de bani, precum şi o rentă (25.000 USD lunar) şi i s-a permis să scoată din ţară mai multe bunuri (exclusiv bunuri de patrimoniu).

După mai bine de 60 de ani, autorităţile postdecembriste au îmbogăţit pentru a doua oară familia regală condusă de Mihai de Hohenzolern fără ca aceasta să mai aibă vreun drept. Gurile rele vorbesc despre faptul că atât persoane din guvernul PSD-ist, cât şi cel al Alianţei DA, ar fi avut fiecare câte o felie din acest „caşcaval" de 30 de milioane de euro, cât a fost contravaloarea Castelului Peleş. Se spune că, de fapt, familiei de Hohenzolern i-ar fi revenit doar o parte din această sumă (aprox. 5 milioane euro), restul fiind împărţiţi între cei care au ajutat familia regală să redobândească Peleşul. Metodă a fost încercată şi în cazul castelului Bran, numai că a intrat zâzania între cei implicaţi în inginerie şi s-a stopat jaful. Cel puţin deocamdată.

Să tot abdici ...

Aşa cum arată documentele (inclusiv din arhivele fostei URSS), Monarhia nu a fost înlăturată în România printr-un act violent sau impus cum ar fi o revoluţie sau o lovitură de stat, ci a fost rezultatul unui act de voinţă liber consimţit de fostul monarh. Trebuie să arătăm, totuşi, că nu a fost chiar aşa, deoarece abdicarea a fost un act cerut şi impus de către sovietici (deci, nu de către români), dar care a avut ca rezultat o negociere între rege şi guvernul bolşevic, din care, aşa cum vom arăta mai departe, Mihai I a avut doar de câştigat.

Mai mult, prin actul de abdicare semnat de către regele Mihai I şi nedenunţat atât timp cât a fost în aşa-zisul exil, acesta recunoaşte necesitatea schimbării formei de guvernare şi acceptă astfel desfiinţarea Casei Regale a României. Din punct de vedere juridic, instituţia privată Casa Regală fusese desfiinţată odată cu semnarea actului de abdicare. Mai corect spus, regele Mihai a trădat!

Interesul personal, mai presus de ţară

Din cercetările prof. Constantin Nistoroiu, doctorand în istorie, reiese că odată ajuns în străinătate, Mihai se autointitula "prinţ" şi nu rege. „Conform uzanţelor în astfel de situaţii, regele era dator să informeze opinia publică mondială asupra acestor aspecte, să denunţe imediat abdicarea, să anunţe faptul că din acel moment, Casa Regală a României se consideră în exil, să solicite Guvernelor din întreaga lume să nu recunoască guvernul Republicii Populare Române şi să formeze un guvern în exil". Nu a făcut-o şi vom arăta în continuare de ce. La încoronare, Mihai de Hohenzolern depusese un jurământ de credinţă faţă de poporul român şi faţă de România, fapt care nu îi permitea să negocieze soarta ţării în schimbul protejării propriei persoane.

Din păcate însă, cele ce au urmat au scos în evidenţă laşitatea fostului monarh şi cât de mult a desconsiderat poporul şi ţara. Astăzi, când a venit vorba despre averi, acesta îşi arată marea dragoste şi ataşamentul faţă de poporul care a suferit de pe urma regimului de tristă amintire şi anunţă cât de mult a suferit pentru români. Ex-regele Mihai nu spune nimic însă despre sumele de bani şi despre bunurile pe care le-a primit de-a lungul timpului de la regimul pe care l-a lăsat în locul său, după abdicare.

Gestul lui Mihai de Hohenzolern l-a bucurat atât de mult pe Stalin, încât la întâlnirea din februarie 1948, cu membrii Guvernului condus de Petru Groza, a spus: „Să dea Dumnezeu fiecăruia un astfel de rege" (din arhivele URSS).  Aşa după cum mai relatează prof. Constantin Nistoroiu, doctorand în istorie şi preşedintele Fundaţiei Ecumenice, „actul abdicării este valabil şi în acest moment. El a fost un act de voinţă, consimţit de ambele părţi şi a condus la o înţelegere urmată de despăgubiri în urma renunţării la o serie de drepturi patrimoniale.

Statul Român şi-a îndeplinit obligaţiile asumate faţă de ex-regele Mihai. Abia la 26 mai 1948 se dă Decretul nr. 938 , urmat de Decretul nr. 38 din 27 mai 1948 care lămureşte situaţia patrimonială a Domeniilor Coroanei, a Casei regale sau a membrilor familiei regale.Justiţia românească chiar nu mai ştie să citească, dacă este atât de greu să înţeleagă modul de organizare şi de funcţionare a statului român interbelic şi, mai ales, diferenţa evidentă între patrimoniul statului român şi averea privată a membrilor Casei regale".

Ce naşte din regină... români nu înghite

Conform relatărilor prof. Nistoroiu, ne este făcut cunoscut faptul că mama ex-regelui Mihai I, regina Elena, nu nutrea sentimente de simpatie şi ataşament faţa de români şi România. De altfel, adversitatea faţă de tot ce era românesc nu şi-o ascundea niciodată când se afla în străinătate, printre prieteni. Şederea în România îi adusese reginei Elena numai durere şi dezamăgire, viaţa alături de un soţ adulterin fusese un calvar. Domnul Rene de Flers, prin intermediul unui fragment din manuscrisul "Europa liberă şi exilul român - O istorie încă nescrisă" publicat în anul 2003 în „Romanian Roots Almanah" ne lasă mărturie: "Se ştie că regina-mamă n-a avut niciodată preţuire şi respect pentru poporul român.

Îl ura din tot sufletul şi asta mă face să mă reîntorc la anul 1940, în luna octombrie, când generalul Antonescu o invitase să revină în ţară, ca să fie alături de fiul ei. Pe peronul gării din Veneţia, unde se despărţea de ducele de Spoleto, prietenul ei intim, fără să se simtă incomodată de prezenţa unor români pe peron, spusese pe italieneşte, cu voce tare: mă îngrozeşte gândul să mă întorc în această ţară pe care o detest şi să văd mutrele românilor pe care îi urăsc ..."

Un act de ... trădare „civilizat"

Revenind la actul abdicării, vom constata că acesta a fost semnat numai după ce au avut loc negocieri între regele Mihai, mama sa, regina Elena, pe de-o parte şi reprezentanţii ocupantului sovietic, adică cu Guvernul condus de către Petru Groza. „Cu cinci luni mai înainte, regina-mamă Elena începuse să ducă tratative cu Guvernul prezidat de Groza. Negocierile n-au fost uşoare ... Până la urmă s-a ajuns la o înţelegere. Emilian Ionescu, unul din foştii lui aliaţi, o spune clar în cartea lui „În uniformă pentru totdeauna", la capitolul IX, pagina 157: Elena spune la început ceva despre graba de a se tranşa această situaţie, despre soarta ţării, apoi schimbă brusc tonul şi începe să se intereseze de condiţiile materiale ale actului.

Petru Groza promite că lucrurile vor decurge într-o ordine şi siguranţă perfecte, iar din punct de vedere material, România va fi foarte generoasă cu ultimul ei fost suveran. Emilian Ionescu fusese martor la semnarea abdicării şi mai subliniază că regina-mamă ar fi declarat unor corespondenţi de presă: a fost un divorţ civilizat, domnilor. Rezultatul tocmelii o satisfăcuse", mai arata prof. Nistoroiu.

Rentă de la comunişti de 25.000 $ pe lună

Cel care bălmăjeşte astăzi într-o română fonfăită că după ce a fost prigonit, chipurile, de către comunişti a trăit în Elveţia de pe urma câştigului realizat din repararea maşinilor, minte cu neruşinare. Probabil că a uitat de cele două tablouri de El Greco a căror valoare estimată este de 500 de milioane de dolari. Şi dacă mai punem la socoteală încă 210 tablouri cu o valoare colosală ... Iar aceste fapte nu le susţinem noi, ci documentele care se mai află încă în arhive. Conform negocierii dintre cele două părţi, „Guvernul dr. Petru Groza a cumpărat de la regele Mihai 360 de tone de vin cu suma de un milion de franci elveţieni, pe care au convenit să fie plătiţi în două tranşe, la abdicare 500.000 franci elveţieni, pentru care a primit şi autorizaţie de scoatere din ţară.

Comuniştii îşi cumpărau astfel liniştea pe termen lung, Regele patriot nedenunţând aşa - zisa abdicare forţată, odată ajuns în Elveţia. Citind remarca dr. Groza referitoare la această negustorie nu poţi să nu te gândeşti cât de amară este uneori cunoaşterea istoriei neamului: Nu i s-a plătit nici puţin, pentru a nu se simţi nedreptăţit, nici mult, pentru a se simţi independent ", mai arata prof. Nistoroiu.

Şi asta nu este tot, pentru că şocul abia acum vine. Ca mai toţi fripturiştii din politica românească, foşti nomenclaturişti din regimul comunist, autodeclaraţi astăzi anticomunişti sau disidenţi, şi ex-regele Mihai condamnă fostul regim condus de către Ceauşescu. Numai că regimul pe care îl înjură a rupt de la gura poporului român nu mai puţin de 300 000 USD anual, sumă pe care i-a dat-o timp de peste 30 de ani, până în 1986. Şi asta în timp ce amărâţii de români trăiau în frig, fără lumină şi mâncare. Faţă de aceste aspecte prof. Nistoroiu remarca: „Cât de normal ne apare prin prisma acestui fapt respectul de care s-a bucurat „darnicul", Ceauşescu, care salută istoria din caleaşca verişoarei lui Mihai, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii?!"

Constatăm aşadar, cu indignare, că după aproape 60 de ani, trădătorul vine în ţara căreia i-a întors spatele, lăsând-o pe mâna staliniştilor şi întinde mâna cu care a semnat pactul cu „diavolul" pentru a cerşi ce nu îi mai aparţine. Şi el şi cei care i-au dat bunurile acestui popor trebuie să dea totul înapoi şi să plece.