În România, colectarea gunoiului poate deveni o infracţiune

Ziarul Atac, 24 februarie 2014, Ora 00:00

  • print
  • |
in-romania-colectarea-gunoiului-poate-deveni-o-infractiune-38270-1.jpg

Aproximativ două sute de reprezentanţi ai Institutului Verde, companii de colectare, firme autorizate de colectare şi reciclatori privaţi au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de promulgarea Legii 101/2006 a salubrizării şi a efectelor acesteia asupra industriei de colectare şi reciclare din România.

În urma promulgării legii, mii de români, angajaţi ai firmelor de colectare şi reciclare din România, riscă să rămână fără locuri de muncă.

Propunerea de modificare a Legii 101/2006, adoptată de Parlament şi trimisă spre promulgare Preşedintelui României oferă drept exclusiv companiilor de salubritate pentru colectarea deşeurilor, restricţionând accesul altor operatori, colectori şi reciclatori la această resursă, instituind astfel monopol la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale.

Legea prevede că "la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, transportul deşeurilor municipale şi deşeurilor similare colectate separat, de la deţinătorii de deşeuri, se efectuează numai de către operatori licenţiaţi care au contracte de delegare a gestiunii încheiate cu autorităţile administraţiei publice locale respective sau, în cazul gestiunii directe, au hotărâre de dare în administrare a acestei activităţi".

Cine este direct interesat de promulgarea legii?

Senatorul PSD Petru Filip a propus modificarea Legii în 2010, pe vremea când făcea parte din PDL. Legea a fost aprobată de Senat şi şi-a aşteptat promulgarea timp de aproape 3 ani, până în noiembrie 2013, când a trecut rapid prin Comisia de Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor, iar apoi a fost adoptată în plen, marţi 4 februarie 2014.

Companiile de colectare, firmele autorizate de colectare şi reciclatorii acuză că legea a fost modificată şi a fost adoptată foarte rapid datorită deputatului PSD Eduard Martin, vicepreşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii, care este acţionar şi consilier al firmei de salubrizare Polaris M din Constanţa, şi care ar avea în mod direct de câştigat de pe urma noii legi.

Prin noua lege, operatorii de salubrizare sunt obligaţi să strângă deşeurile abandonate în spaţiul public, iar dacă producătorul deşeurilor este necunoscut, costurile vor fi suportate de administraţia publică locală. Dacă se identifică deţinătorul deşeurilor, acesta trebuie să plătească atât costurile, cât şi o amendă.

În prezent toate firmele colectoare de deşeuri plătesc o contravaloare celor de la care preiau deşeurile reciclabile iar apoi vând aceste deşeuri către reciclatori, la o sumă mai mare. Prin promulgarea noii legi, firmele colectoare vor fi îndepărtate, locul lor fiind luat de firmele de salubritate care câştigă contractele de salubrizare la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, iar deşeurile vor intra de acum în proprietatea municipalităţilor. Valoarea deşeurilor se situează la un miliard de euro.

Colectarea devine o infracţiune

Dacă va fi promulgată de către preşedintele Băsescu, noua lege obligă autorităţile locale să asigure tehnic un sistem de colectare şi selectare a deşeurilor în 4 fracţii - hârtie, mase plastice, metale şi sticlă. Dacă nu este posibil, municipalitatea trebuie să implementeze un sistem de colectare a deşeurilor structurat pe două fracţii - umed şi uscat, din care apoi să selecteze tot pe cele patru fracţii de mai sus.

Legea elimină de asemenea din serviciul de salubrizare activitatea de colectare, transportul, depozitarea şi valorificarea deşeurilor voluminoase provenite de la populaţie, instituţii publice şi agenţi economici, neasimilabile celor menajere (mobilier, deşeuri de echipamente electrice şi electronice etc.).
Însă nu numai companiile de colectare, firmele autorizate de colectare şi reciclatori privaţi vor fi afectaţi prin promulgarea acestei legi, ci şi cetăţenii.
Conform noii legi a salubrizării, oricine în afara operatorilor licenţiaţi, se va atinge de deşeurile municipale, este pasibil de închisoare pentru furt: "Preluarea deşeurilor din recipientele şi/sau containerele amplasate în punctele de colectare de către alte persoane decât operatorii licenţiaţi pentru prestarea activităţii în aria de delegare respectivă constituie infracţiune de furt şi se sancţionează potrivit legii". Menţionăm că deşeurile includ atât gunoiul menajer, dar şi cele reciclabile.

În acest fel nimeni nu va mai putea să strângă PET-uri sau cartoane din gunoaie, pentru că va fi considerat infractor.

 

TheEpochTimes

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
09:09
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou