MOLDOVA ÎN GEOPOLITICA SUD-ESTULUI EUROPEAN LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XVIII-LEA. RELAŢIILE MOLDO-RUSE ŞI PRIETENIA DINTRE DIMITRIE CANTEMIR ŞI PETRU CEL MARE (III)

Gl.bg(r) MIHAIL ŢĂPÂRLEA, vicepreședinte al Asociației Europene "Dimitrie Cantemir"

Educaţia lui Petru era deficitară, deoarece persoanele care aveau datoria de a-l instrui erau mediocre, nefiind la iterat cu valorile lumii occidentale.

În cartierul străinilor(Nemeţskaia Slobada) din Moscova, în escapadele sale, Petru are prilejul să cunoască iteratu venite din Occident, aşa cum au fost: Franz Lefort din Geneva; scoţianul Gordon; strasburghezul Timmerman; olandezul Winnius şi alţii. Aceştia vor deveni profesorii săi în materie de artă militară şi de navigaţie, şi il vor iniţia în tainele civilizaţiei europene. Drept recunoştinţă, sunt chemaţi la curtea ţarului, unde vor ocupa demnităţi de sfetnici, generali şi tehnicieni ce coduceau proiecte de mare anvegură.

Lefort, care şi-a însuşit rapid limba rusă şi vorbea aproape toate limbile europene, i-a placut mult lui Petru, care l-a chemat la curte, întrând în slujba ţarului, devenindu-i, totodată, prieten apropiat, mentor şi ministru. Acesta, după spusele lui Voltaire, "L-a facut sa înţeleagă pe tânărul Petru că există şi un alt chip de a trăi şi a domni decât acela care se practica, din toate timpurile, în neţărmuritul său imperiu. Poate că, în lipsa acestui genevez, Rusia ar fi şi azi barbară." În acea periodă, Petru a coştientizat retardul civilizaţional, care domina Rusia, iterature cu statele europene.

Drept urmare, a dorit să modernizeze ţara şi să educe poporul. În scopul formării unor vectori civilizaţionali, monarhul trimite 50 de nobili autohtoni în Olanda, în Anglia şi la Veneţia, care să intre în contact cu civilizaţia europeană şi să-i perfecţioneze în domeniul artelor şi ştiinţelor.

De asemenea, el exercită, în pofida vociferării marilor boieri, în iterat neânsemnate în armată: servant de tun în trupele terestre sau ca timonier în flota de război. Uneori, Petru putea fi văzut mergând pe jos prin noroaie, împreună cu generalului Lefort. El neglijează paradele şi datinile de la Curte. De asemenea, îi sfida pe vechii boieri, acordând demnităţi şi privilegii, străinilor ce-l înconjurau.

Aceste preocupări, care nu "încadrau" cu funcţia de monarh iteratu sau de "tătuc" al Rusiei, i-au permis să cunoască, în mod direct, viaţa oamenilor de rând, ceea ce i-a format convingerea că standardele culturale, professionale, tehnice şi ştiinţifice din ţara sa trebuie puse în accord cu cele existente în statele civilizate. Rezistenţa la schimbare era, şi ea, foarte puternică, atât din partea curtenilor, cât şi din cea a marilor boieri şi chiar a poporului, care se ghidau după reguli şi obiceiuri medievale.

De aceea, Petru se baza, aproape iteratur, pe savanţii şi specialiştii străini pentru a schimba Rusia. Astfel, Lefort şi Gordon au fost abilitaţi să se preocupe de: organizarea unei armate permanente, după modelul European; elaborarea strategiei şi tacticii de luptă pentru trupe; numirea ofiţerilor şi generalilor în funcţii.

În iteratu, Petru dezvoltă industria navală, ameliorează armele şi tehnicile militare, creează trupe de elită şi constituie o grupare navală permanentă în Marea Baltică, menită să descurajeze sau să oprească armatele suedeze. Contradicţiile ireductibile în plan politic şi religios, scopurile strategice potrivnice ce caracterizau relaţiile Rusiei ortodoxe cu "păgânii" turci, il indeamnă pe tânărul ţar să încerce cucerirea Cetăţii Azov, aflată în posesia Semilunii.

În acest scop, este pregătită o primă campanie la care participă Petru ca simplu tunar, în cadrul unui regiment. Gruparea de forţe este formată din câteva regimente ruseşti şi formaţiuni de luptă ale cazacilor de pe Don. Lipsa de experienţă a trupelor, absenţa unei flote propriu-zise, care să sprijine acţiunile trupelor terestre, au condus la eşecul acestei prime expediţii. Petru I trage învăţamintele de rigoare după această ruşinoasă înfrâgere. "Lecţiile învăţate" îl determină să treacă la construirea câtorva şantiere navale. De asemenea, angajază din statele occidentale artilerişti straluciţi, ofiţeri de marină şi ingineri civili şi militari.

A constituit o flotă, menită să asigure sprijinirea acţiunilor trupelor terestre. De asemenea, a impus o instruire temeinică a trupelor şi perfecţionarea tacticii de luptă. Drept urmare, în mai 1696, acţionând pe mare şi pe uscat, reuşeşte blocarea Mării de Azov. Încurajat de acest iterat şi, pe baza recomandărilor colaboratorilor săi occidentali, dezvoltă infastructura teritorială dispunând construirea unui canal între Don şi Volga, precum şi constituirea unei flote permanente în Marea Neagră. Astfel, urmărind înfăptuirea "misiunii providenţiale" a Rusiei, sunt realizate primele expansiuni teritoriale ale colosului de la răsărit spre sudul şi vestul Europei, care, sub conducerea lui Petru I, nu mai avea picioare de lut.

Ucenicie in anonimat

Înfrângând ostilităţile curtenilor săi, Petru obţine permisiunea de a lua contact cu Occidentul. La cârma Rusiei a lăsat personae de încredere. Pentru a decis să călătorească incognito în Europa Occidentală, sub numele Piotr Mihailov. Evident, pentru ca misiunea să aibă iterat şi să se edifice asupra a cât mai multe domenii, a format un grup de 270 persoane, pe care l-a denumit "Marea Ambasadă".

Scopul afirmat al misiunii era acela de a studia instituţiile occidentale, modul lor de funcţionare, dar şi acela de negociere a unor alianţe trainice opuse Imperiului Otoman.La Brandenburg şi Hanovra, Petru nu s-a arătat interesat de viaţa de la palat, ci a fost atras de fabrici, uzine, arsenaluri, laboratoare şi farmacii.

A examinat, cu multă răbdare, podurile, canalele, morile de vânt şi de apă, studiind în iteratu, cu egală ardoare, matematicile, chimia, fizica, zoologia şi, chiar, medicina. Pentru a-şi însuşi arta maritimă, Petru ajunge neînsoţit la Zaandam şi Amsterdam, unde se angajază ca simplu lucrator la joagare, la fabrici de parâme sau în docuri. Nefiind satisfăcut de cele constatate, pleacă, pentru trei luni, în Anglia, unde navele se construiesc "potrivit unor principii solide". Aici este impresionat de progresul tehnic.

Ca urmare, cumpără câteva importante modele de vase. De asemenea, angajază circa 500 de muncitori, ingineri, şi arhitecţi, care au menirea de a contribui la modernizarea industriei de profil din Rusia. Ulterior, pleacă la Dresda. De aici intenţiona să se deplaseze la Veneţia, una dintre marile puteri maritime ale epocii, cu care Rusia dorea să se alieze în lupta împotriva turcilor.

Abandoneză proiectul acesta, deoarece a aflat de o revoltă a miliţiilor iteratur, revoltă ce urmărea s-o plaseze pe Sofia pe tronul Rusiei. Complotul a fost anihilat de credincioşii lui Petru. O dată întors în ţară, apelează la ancestralele rudimentele punitive ruseşti, ordonând torturarea şi spânzurarea complotiştilor, trupurile lor fiind expuse în public.

Pe Sofia şi pe sora lui Marta le întemniţează. Pe Evdochia, soţia sa, o repudiază, căstorindu-se, în anul 1712, cu Marta Skavronskaia. Aceata, după moartea lui Petru cel Mare, va urca pe tron sub numele Ecaterina I a Rusiei. În istorie este cunoscută şi sub numele "Ecaterina cea Mare" sau "Împarateasa filosoafă".

Petru Fiind iteratur de mare, Petru decide ca, la Gurile Nevei, să se construiască, la cele mai înalte standarde occidentale, oraşul care-i va purta numele, fiind numit Sankt Petersburg. Aceasta va fi cea mai mareaţă şi mai trainică opera a sa. "Înălţând oraşul acesta, viitoare capitală a ţării, el sfideaza natura şi, în acelaşi timp, trecutul Rusiei. Petru urăşte vechea cetate a ţarilor, cu clima ei continentală, cu traditţile ei de veacuri, cu superstiţiile şi intrigile de curte, cu iteratur ei oriental. Vecinatatea mării il ameţeşte. Aici se simte la el acasă. Noul oraş va oglindi dorinta de innoire a unui ţar care se leapadă de moştenirea străbunilor."