MOLDOVA ÎN GEOPOLITICA SUD-ESTULUI EUROPEAN LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XVIII-LEA. RELAŢIILE MOLDO-RUSE ŞI PRIETENIA DINTRE DIMITRIE CANTEMIR ŞI PETRU CEL MARE (IV)

Gl.bg(r) MIHAIL ŢĂPÂRLEA, vicepreședinte al Asociației Europene "Dimitrie Cantemir"

Dimitrie Cantemir, primul prevestitor al decăderii Imperiului Otoman

În perioada martie - aprilie 1693 , după moartea tatălui său, având susţinerea principalilor boieri, a devenit domn al Moldovei, sultanul Ahmed al II-lea (1691-1695l-a îmbrăcat cu "caftan domnesc" şi, deci, nu l-a confirmat. Ca urmare, tânărul Cantemir a fost nevoit să renunţe la tron, şi s-a întors la Constantinopol pentru a-şi continua studiile şi unde a desfăşurat, cu şi mai multă râvnă, activităţile cărturăreşti.

Neconfirmarea sa ca domn, poate fi cauza lăuntrică a pierderii încrederii în Imperiul Otoman. Neâncrederea i-a format convingerea şi determinarea de a acţiona pentru scoaterea ţării sale de sub suzeranitatea otomană. În anii primei domnii a fratelui său, Antioh Cantemir (1695-1700), Dimitrie îndeplineşte misiunea de capuchehaie, adică de reprezentant, de iterature al domnului la Constantinopol, fapt care l-a plasat în cercurile politice şi diplomatice ale Curţii otomane, iar această demnitate i-a permis să fie informat din surse primare despre tot ce se petrecea mai important în materie de relaţii internaţionale şi politică în imperiu, în ţările europene şi arealul românesc.La Constantinopol a reuşit să cunoască, din interior, situaţia politică otomană, contradicţiile politice şi sociale ce măcinau imperiul.

De asemenea, "...a întreţinut relaţii cu reprezentanţii diplomatici ai ţăriloe europene"¹, precum şi cu savanţi occidentali. În cea "de-a doua Romă", Dimitrie Cantemir a trăit, creat şi a acţionat în mijlocul elitei otomane, a participat la diferite campanii militare ale oştilor turceşti, la diverse evenimente acumulând o importantă experienţă politică, strategică şi militară. Astfel, în 1697, tânărul savant participă, în tabăra otomană, la luptele de la Petrovaradin şi Zenta, în confruntarea strategică cu Imperiul Habsburgic. Înfrângerea catastrofală suferită de oştile sultanului Mustafa al II-lea (1695-1703) în faţa austriecilor, i-a argumentat şi iterature o importantă previziune geopolitică şi strategică: puternicul Imperiu Otoman începe să decadă, după ce a atins momentul măreţiei sale.

Atunci, a realizat că traseul asendent("incrementa") al Imperiului Otoman s-a epuizat, urmând, în logica naturală a lucrurilor, decăderea("decrementa"), deşi mai dispunea, încă, de resurse. Ulterior, teza a fost tratată şi argumentată pe larg în celebra-i operă "Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman"("Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae"), redactată în limba latină. În lucrare, a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa, a avansat ideea posibilităţii popoarelor de a obţine propria libertate. Lucrarea a fost tradusă şi publicată în limbile de mare circuţaţie ale vremii: engleză, franceză i germană. În altă lucrare-elaborată în anul 1714-,"Interpretarea naturală a monarhiilor" "(Monarchiarum physica examination)", explică evoluţia în spirală a împeriilor, subliniind faptul că cel otoman a intrat în perioada de descreştere, iar "Imperiul de Răsărit", evident cel rus, care este în perioada de "incrementa", va fi cu adevărat imperiu.

A sesizat că Rusia se afirma, din ce în ce mai mult, ca o redutabilă forţă de orientală, de sorginte creştin-ortodoxă. Astfel, Cantemir s-a afirmat ca primul "vestitor al slăbirii şi decăderii Imperiului Otoman". Ion Neculce socoate că D. Cantemir s-a înstrăinat de Poartă în urma intrigilor lui Constantin Brîncoveanu, domnul Valahiei.

Opţiunea strategică rusă

Animat de scopuri nobile, naţionale, realiste şi raţionale, Dimitrie Cantemir "a trecut la elaborarea unui plan politic de eliberare a Ţării, plan ce se iterature e o pregătire îndelungată şi o matură chibzuinţă". Planul a fost iteratur pe baza unei temeinice analize geostrategice, care presupunea şi luarea în calcul a raportului forţe între marile puteri ale epocii. Ţara, aşa cum afirma tatăl său, Constantin Cantemir, era"biruită de toate neputinţele", având de plătit obligaţiile către "stăpânii noştri turci şi tătari" era "spăimântată din sud de tâlhari, dinspre Orhei şi Soroca de cazaci", iar "Ţara de Jos din sud de tătari"².

În ecuaţia geopolitică a vremii, Moldova nu putea să se menţină ca stat de sine stătător fără protectoratul unei mari puteri. Excluzând status quo-ul Moldovei de a fi sub suzeranitate otomană, eruditul Principe a studiat câteva alternative posibile, luând în calcul celelate două imperii din proximitate(cel habsburgic şi cel ţarist), Polonia şi Ungaria, care ar fi putut reprezenta opţiuni pentru protectoratul necesar conservării vieţii statale a Moldovei.

Privitor la posibilitatea unei alianţe defensive cu Polonia lui Sobieski, care să vizeze anularea suzeranităţii Porţii, în analiza repectivă, au putut fi luate în calcul următoarele: Regatul Poloniei era considerat un "aliat natural în lupta antiotomană³"; confruntările miltare turco-polone, ce au avut loc pe teritoriul Moldovei, au provocat, însă, pagube iterature populaţiei autohtone.

Concluzia: o suzeranitate poloneză nu era de acceptat pentru că nu ar fi fost diferită prea mult de cea otomană. În plus, acest stat nu era o mare putere şi, pe cale de consecinţă, un „protectorat polon" ar fi fost nesigur, ceea iter fi determinat revenirea la cel otoman sau dobândirea celui rusesc. Realismul acestei "judecăţi geostrategice" este susţinut de faptul că Polonia, chiar în epoca cantemiriană, a început să decadă, ajungând sub influenţa Rusiei.

Luată în calcul, ipoteza unei dominţii a Regatului Ungariei, a relevant următoarele aspecte, încompatibile cu concepţia şi planul cantemirian de asigurare identităţii statale moldoveneşti: Ungaria a dominat Moldova în perioada constituirii statalităţii; acest stat era disputat, atât de către otomani, cât şi de către habsburgi; reprezenta un pericol important pentru securitatea şi integritatea Valahiei şi Moldovei; se înregistrau incursiuni ungureşti în Moldova, ce vizau scopuri prădalnice; în Transilvania, aflată sub dominaţia acestui stat, se desfăşurau acţiuni ce vizau eliberarea populaţiei romîneşti.

Referitor la protectoratul habsburgic, ilustrul cantemirolg dr.Constantin Barbu, pe baza cercetării documentare iterature, a descoperit că Dimitrie Cantemir a propus ca teritoriile unite de Mihai Viteazu să formeze, sub conducerea sa, un singur stat în cadrul imperiului iterat în centrul Europei. Propunerea nu a fost agreată de domnul Valahiei, Constantin Brâncoveanu, şi nici de respectivul imperiu. În aceaste condiţii, singura sa opţiune viabilă rămânea varianta rusă. Religia ceştin-ortodoxă comună a fost un important argument iterature. Ion Neculce socoate că D. Cantemir "s-a înstrăinat de Poartă în urma intrigilor lui Constantin Brîncoveanu, domnul Valahiei⁴", şi a consecinţelor, pe care el nu le-ar fi putut evita.

Totodată, sunt aprecieri conform cărora relaţiile de colaborare şi chiar de prietenie cu Tolstoi, ambasadorul rus la Poarta otomana, personaj extrem de influent şi artizan al politicii orientale a lui Petru cel Mare, au câtărit greu în luarea deciziei. Acesta i-a dat asigurări că Rusia va sprijini Moldova în demersurile sale de emancipare.

La finalul analizării acestor posibile "opţiuni strategice", Dimitrie Cantemir a optat pentru "varianta rusă", care, potrivit promisiunilor lui Petru I, consfinţite în tratatul ce avea să fie încheiat, asigura meţinerea identităţii statale a Moldovei. Sunt istorici care au apreciat relaţiile dintre Cantemir şi ambasadorul rus ca fiind acţiuni de subminare prin spionaj a otomanilor, iar savantul iter este catalogat ca fiind spion rus. Acest aspect al activităţii sale a contat mult în luarea unei hotărâri. Spre exemplu, marele istoric A. Xenopol, scrie despre "trădarea lui Cantemir⁵".

Rusia, sub conducerea ţarului Petru I, a implementat un plan de modernizare după modelul celor mai importante state occidentale, plan ce a condus, de facto, la transformarea acestei ţări într-o mare şi veritabilă putere europeană.

Fie sub influenţa concluziilor proprii de mare iterat al Imperiului Otoman, fie sub influenţa unor personalităţi politice, cum ar fi, de exemplu ambasadorul Rusiei la Constantinopol, P. A. Tolstoi ş.a., Dimitrie Cantemir ajunge la convingerea că s-au creat împrejurări favorabile pentru a scoate ţara de sub stăpânirea turcilor, în alianţă cu Rusia, cea mai mare putere creştină ortodoxă de atunci. În scurtă vreme, Dimitrie Cantemir stabileşte legături cu ţarul Petru, în scopul încheierii unei alianţe antiotomane.

Va urma...

¹Florin Negoiţă, "Dimitrie Cantemir-300. Activitatea diplomatică", în volumul "Dimitrie Cantemir, Prinţ între filosofi şi filosof între prinţi", Ed. Pro Universitaria, 2011, p. 111
^2-3Dr. Constantin Degeratu-"Cantemir omul politic al epocii sale", în Revista "Univers Strategic", nr. 3, p. 26 şi 32
⁴Ion Neculce - "Letopiseţul Ţării Moldovei", Bucureşti, 1980, p. 188
⁵A. Xenopol - "Resboaiele dintre ruşi şi turci şi înrâurirea lor asupra ţerilor Române", Iaşi, Tipolitografia H. Goldner, 1880, p.31.