MOLDOVA ÎN GEOPOLITICA SUD-ESTULUI EUROPEAN LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XVIII-LEA. RELAŢIILE MOLDO-RUSE ŞI PRIETENIA DINTRE DIMITRIE CANTEMIR ŞI PETRU CEL MARE (VIII)

Gl.bg(r) MIHAIL ŢĂPÂRLEA, vicepreședinte al Asociației Europene "Dimitrie Cantemir"

Trăind într-un climat cultural favorabil şi beneficiind de acţiunile ţarului de modernizare a Rusiei după modelele occidentale, opera cantemiriană este tot mai cunoscută în cercurile ştiinţifice şi aristocratice ruseşti, dar şi în Europa şi în afara ei.

Petru I, învăţaţii ruşi, savanţii şi specialiştii europeni, chemaţi de ţar pentru a accelera procesul civilizaţional în Rusia, îl preţuiesc pe marele cărturar moldovean.
Pe timpul iernii, Cantemir se afla, în cea mai mare parte a timpului la Moscova, unde lucra intens la multe din operele începute cu ani în urmă, fie în Moldova, fie la Istanbul.

Coresponda cu ţarul, cu alţi demnitari ruşi, cu oameni de ştiinţă, mai cu seamă de origine germană, care se stabiliseră într-un număr destul de mare la Petersburg. Prin intermediul acestora, Dimitrie Cantemir începe să fie cunoscut în mediile ştiinţifice şi academice din Germania, în special la Academia de Ştiinţe din Berlin. Drept urmare, aici încep să fie cunoscute unele din operele sale, atât cele ce ţineau de istoria, cultura şi civilizaţia poporului iter, cât şi cele iterature valorificării civilizaţiei orientale turco-arabo-persane.

Cantemir se bucura de faima de savant orientalist de vastă cultură intelectuală şi de autor al unor lucrări ce prezentau un mare interes pentru oamenii de ştiinţă din Germania de atunci. Iată de ce, la propunerea unor oameni de ştiinţă germani aflaţi în serviciul ţarului, în 1714, Dimitrie Cantemir este ales membru titular al Academiei din Berlin pentru Secţiunea ştiinţelor orientale. Petru I a văzut în Cantemir o personalitate novatoare, care putea "impulsiona şi da coerenţă eforturilor de modernizare a Rusiei"²⁹, dar şi de realizare a scopurilor sale geopolitice de dilatare teritorială spre "vecinătatea apropiată, apoi spre sud-estul Europei şi spre Marea Mediterană".

Geniu pozitiv, Cantemir a fost un întemeietor în varii domenii de manifestare a spiritului, în teologie, istorie şi geografie, etnografie, imagologie, sociologie, filozofie, retorică, pedagogie şi, nu în ultimul ite, în iterature de ficţiune alegorică şi satirică.În 1722, Cantemir a participat, în calitate de consilier în problemele lumii orientale, la expediţia întreprinsă de Petru cel Mare în Persia. Pe timpul campaniei, s-a îmbolnăvit grav. Revine cu mare greutate în Rusia. La scurt timp, Dimitrie Cantemir se stinge din viaţă, la 21 august 1723, la moşia sa Dimitrievka. Este înmormântat în biserica construită de el la Moscova. Astfel s-a încheiat viaţa uneia dintre cele mai mari personalităţi ale culturii şi spiritualităţii româneşti de la hotarul sec. XVII-XVIII.

Maria Cantemir şi Petru cel Mare

Dimitrie Cantemir dorea cu ardoare să instaureze dreptul ereditar la tronul Moldovei, în favoarea dinastiei Cantemireştilor. A urmărit să aibă succesori la tron, astfel încât urmaşii săi sa constituie o dinastia ambiţie, care să dăinuie peste veacuri, aidoma marilor familii regale europene.. Din prima căsătorie, încheiată, în anul 1699, cu Casandra, fiica lui Şerban Cantacuzino, domn al Valahiei, a avut şase copii. Două fetei: Maria (1700-1754) şi Smaranda (1701-1720), şi şase băieţi: Matei (1703-1771), Constantin (1705-1747), Şerban (1706-1780) şi Antioh (1708-1744). Maria e născută la Iaşi, iar toţi ceilalţi copii sunt născuţi la Constantinopol.

Casandra a decedat în anul 1713, lăsând copii cu vârste cuprinse între 5 şi 13 ani. L a şase ani de la perderea soţiei, Cantemit se căsătoreşte cu Anastasia Ivanovna Trubeţkoi, cu care are o fiică, Smaranda Ecaterina (1720-1761). Smaranda, cea de-a doua fiică, a decedat în anul 1720.

Cantemir s-a implicat personal în educaţia copiilor, ajutat fiind de călugări şi de profesori renumiţi ai timpului său. Primii trei băieţi au devenit ofiţeri în garda imperială rusă. Maria şi Antioh, a ajuns la un nivel intelectual deosebit. Fiica cea mare, era considerată cea mai cultivată femeie din Rusia acelei perioade. Antioh, aidoma tatălui său, a fost o persoană erudită, fiind consideat întemeietorul poeziei moderne ruse. De asemenea, la vârsta de 23 de ani a devenit diplomat îndeplining funcţia de ambassador al Rusiei la Londra şi Paris. moştenire după moartea atât de timpurie a tatălui. Rolul de liant al familiei l-a preluat prinţesa Maria preocupată de soarta fraţilor săi.

Deseori, întervenea la Curtea ţarului în favorea lor, în special a lui Antioh.. Corespondenţa dintre Antioh şi Maria Cantemir din anii 1732-1744, este tratată în două studii relevante ale lui Leonid Nikolaevici Maikov şi Ivan Ivanovici Şimko, istorici de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Celaţii trei fraţi sunt apreciaţi a fi figuranţi turbukenţi la Curte.

Constantin era mai aşezat şi pus pe căpătuială, iar Matei şi Şerban erau etichetaţi ca fiind cheflii, fustangii şi scandalagii. Tot în aceste studii, se spune despre cultivata Maria că a fost metresa lui Petru cel Mare, având şi acceptul tatălui său, care spera că fiica sa va da naştere unui vlăstar al Bizanţului. Cei doi autori afirmă cum că această pasiune a ţarului faţă de Maria s-a înfiripat în cadrul festivităţilor din toamna lui 1721-1722 dedicate încheierii păcii de la Nystadt (30 august 1721).

Fermecată de personalitatea ţarului, precum afi rmă Maikov, în primăvara lui 1722, s-a aflat că prinţesa este însărcinată. Uneltirile ţarinei o obligă pe princesă să avorteze constrânsă în secret să avorteze, în secret, sub supravegherea medicului Curţii. Traumatizată, Maria nu se va mai căsători niciodată, deşi avusese pretendenţi. Pasiunea ţarului Petru I pentru prinţesa Maria s-a redeşteptat în 1724. Este un aspect mult discutat. Sunt istorici, basarabeni în special, care apără inocenţa Mariei, deşi se stie sigur că ea a avortat. Personal socotesc că au existat relaţii de iubire între Retru cel Mare şi principesa Maria Cantemir.

Câteva argumente sunt deosebit de plauzibile. Cronicele vremii enumără, alături de Maria, şi numele altor metrese, cum au fost Mary Hanilton, Anna Mons, Maria Rumyatseva şi AvdotyaChemysteva. De cele mai multe ori, principesa Maria il însoţea pe ţar în deplasările sale. Un alt argement, deşi Ecaterina a fost, deseori, alături de ţar, era încrezătoare în devotamentul soţului său, lua în derâdere multiplele lui aventuri amoroase. Chiar Petru îşi bănuia soţia de relaţii intime cu unele persoane de la Curte.

Relaţiile cu ţarul pot fi şi motivul pentru care Maria a refuzat propunerea de căsătorie ce i-a fost făcută, în primele luni ale anului 1722, de cneazul Ivan Grigorievici Dolgorukii (1680-1739)., care s-a simţit jignit de acest refuz. Prinţesa era,în epocă, un personaj fabulos, rivalizând cu tatăl ei, Dimitrie Cantemir, şi cu mezinul Antioh.

²⁹Gulian C. I.., Dimitrie Cantemir, un mare patriot şi cărturar, p. 10

Va urma...