O braşoveancă - soţia generalului Omer Paşa

Anna s-a născut în 1834, la Homorod, în familia Simonis. Tatăl ei, Georg, era solist la biserică, iar Anne i-a moştenit talentul muzical. La fel şi cei şase fraţi ai ei. Fratele mai mare, Gheorghe, era organistul bisericii evanghelice din sat. Aici, încă de la 9 ani, cânta la orgă, în timpul slujbelor.

La pension, în Bucureşti

După o aventură cu o femeie măritată, care a scandalizat satul, Gheorghe a plecat la Bucureşti să-şi câştige existenţa dând lecţii de pian copiilor de boieri şi predând la câteva pensioane ore de muzică. Pentru a-şi definitiva educaţia, la scurt timp a fost trimisă şi Anne să urmeze cursurile Institutului Franţuzesc de Fete din Bucureşti, la recomandarea fratelui ei. Aici au fost găzduiţi la o familie originară tot din Transilvania. Soţii Binder, saşi de condiţie modestă, de confesiune evanghelică, erau înrudiţi cu familia Simonis.

Ocupaţia de după Revoluţia din 1848

În anul 1848, în Valahia - care nu era încă unită cu Moldova într-un singur principat - s-a declanşat o revoluţie după moda pariziană, iar la sfârşitul lui iunie principele Bibescu a părăsit capitala şi a fost instalat un guvern provizoriu. În luna august, În Bucureşti au intrat turcii aflaţi sub conducerea lui Omer Paşa, iar în septembrie, ruşii, sub conducerea generalului Lyders. Pe atunci, principatele Valahia şi Moldova se aflau încă sub dublul protectorat al Porţii Otomane şi al Rusiei. Ocupaţia a durat mai mulţi ani, până când a fost înfrântă revoluţia din Ungaria. În acel timp, ruşii şi turcii se împăcau foarte bine în Bucureşti şi în iarna 1848 - 1849 aveau loc serbări după serbări. Odată, ruşii au organizat un bal în cinstea turcilor, într-un mare conac din Bucureşti. Omer Paşa a venit în casa boierului Dumitru Polizu, unde Gheorghe Simonis preda copiilor acestuia lecţii de pian, fiind invitat de obicei şi la petrecerile din timpul serii. Câteodată, Gheorghe venea însoţit şi de sora sa. La început, Anna nu a fost observată de multă lume. Cu toată modestia, întorcea filele partiturii pentru fratele său. Într-o zi, însă, a cântat la pian şi a fost imediat remarcată de tot auditoriul. Îndemânarea şi modul ei de interpretare erau remarcabile.

El - 50 de ani, ea - 15

La aproape 15 ani, Anne Simonis, cu părul ei blond, bogat, ochii albaştri, îmbrăcăminte simplă dar plină de gust era o apariţie foarte plăcută. Lui Omer Paşa nimeni nu i-ar fi ghicit vârsta de 50 de ani. Barba şi mustaţa cenuşii, părul încă negru, ochii negri strălucitori, ţinuta sa militărească, dar mai ales agerimea de care dădea dovadă la dans îl făceau să pară mult mai tânăr. Toate acestea pot fi observate în portretul pe care pictorul Constantin Lecca, originar din Braşov, i l-a făcut lui Omer Paşa în 1848, la Bucureşti. După ce Omer a invitat-o pe Anne Simonis de mai multe ori la dans, i-a propus s-o angajeze ca profesoară şi educatoare pentru fiica sa, Emineh, pe care o adusese la Bucureşti împreună cu mama sa, una dintre soţiile sale.

A fost uşor să se înţeleagă. De origine croată, convertit la maturitate la islamism, Omer ştia, la fel ca Anne, foarte bine limbile germană şi maghiară. Nu a durat mult timp până Omer s-a îndrăgostit ca un adolescent de tânăra din Homorod. La confirmarea Annei, Omer Paşa a fost văzut în biserica evanghelică. Deşi diferenţa de vârstă dintre ei era foarte mare, iar obiceiurile şi religia îi despărţeau şi mai mult, importanta oficialitate otomană şi-a luat inima în dinţi şi a cerut-o pe Anne de soţie. Părinţii fetei şi-au dat consimţământul, cu condiţia ca fata să-şi păstreze religia evanghelică. Omer a acceptat, renunţând la harem. Această hotărâre a stârnit multe discuţii. În acea vreme, turcii ţineau câte 7-8 neveste. Trecând peste prejudecăţi, Anne a acceptat, iar căsătoria a avut loc după ritualul islamic.

Darul de nuntă al sultanului Abdul-Aziz a fost un buchet preţios. Florile erau nestemate colorate, iar frunzele - din aur. Anne a deprins repede rolul de soţie. Avea 18 ani. În scurt timp a devenit respectată în societatea înaltă. Reprezentanţii diplomatici ai Europei se lăudau dacă apucau să sărute mâna Prinţesei Omer. În scurt timp, averile soţului s-au înmulţit. Anne a trăit într-un lux orbitor. N-a renunţat însă la muzică. Şi-a perfecţionat educaţia muzicală luând lecţii de la profesori celebri. La Viena a luat lecţii de pian de la Karl Czerny, cel care i-a predat acest instrument şi celebrului Franz Liszt. După un timp, turcii s-au retras din Bucureşti, Omer fiind trimis în misiune în Anatolia, apoi în Bosnia. Anne l-a urmat şi a devenit mama unui băieţel. Însoţindu-şi bărbatul în campanii, Anne a devenit pasionată de muzica militară, compunând mai multe marşuri triumfale, care erau cântate de regimentele de turci atunci când intrau în luptă.

A divorţat după ce i-a murit copilul

O nenorocire cumplită s-a abătut însă asupra familiei. Copilul Annei, în vârstă de numai şapte luni, a murit într-un accident stupid. În timpul unei plimbări cu trăsura, datorită unei zguduituri, a alunecat din braţele bunicii sale. În acelaşi moment s-a deschis uşa cabrioletei, iar micuţul a căzut sub roţi. Durerea lui Omer Paşa a fost nespus de mare. De atunci, relaţia dintre cei doi s-a răcit. Omar a sperat că printr-o nouă uniune va avea un moştenitor şi a cerut-o în căsătorie pe fiica lui Hafiz Pacha, şeful lui militar. I-a cerut Annei să rămână în haremul său, însă ea a fost prea mândră să accepte o condiţie atât de nedemnă. A cerut divorţul, care i-a fost acordat, şi şi-a părăsit soţul, plecând la Paris. Avea numai 23 de ani.

Ida Saide, fosta sotie a lui Omer Paşa

A decis să se dedice muzicii. Lucrările ei muzicale au fost publicate în mai multe reviste din Franţa şi Anglia. A devenit cunoscută în saloanele frecventate de lumea bună din Paris drept „Excelenţa Sa Ida Saide, fosta soţie a lui Omer Paşa". Se pare că şi-a schimbat numele datorită unui obicei turcesc. The Musical Monitor din 5 decembrie 1857 dedică un întreg articol Idei Saide. „Mai multe reviste franceze au anunţat prezenţa în Paris a soţiei divorţate de Omer Paşa. Ea s-a născut în Transilvania şi a fost trimisă, la vârsta de unsprezece ani, la una dintre cele mai bune şcoli din Bucureşti. Lecţiile de pian i-au dezvoltat competenţele muzicale minunate, iar la vârsta de cincisprezece ani poseda un talent remarcabil cu privire la acest instrument".

Mai multe dintre lucrările ei s-au păstrat până în ziua de astăzi în diverse manuscrise şi unele sunt în continuare cântate. Un marş compus de compozitoarea originară din Homorod a fost publicat în The Illustrated London News din data de 13 ianuarie 1855. Alte marşuri de Ida Saide au apărut în reviste din Europa acelor vremuri, cum ar fi „Cinq Marches Militaires pour pian", publicate în Paris, şi, de asemenea, un marş care a apărut în The Illustrated London News din 27 mai 1854. În 1860, devenită o compozitoare apreciată sub numele de Ida Saide, s-a căsătorit cu Baronul Otto von Braunecker. Bărbatul se născuse în Ungaria şi avea 46 de ani. Au avut şase copii. Anne, prinţesa otomană devenită una dintre cele mai apreciate compozitoare ale secolului al XIX-lea, a murit la Paris, la 10 ianuarie 1914.

Omer Paşa, carieră militară de excepţie

Omer Paşa (1806-1871), fiul unui ofiţer croat, se numea, de fapt, Mishu Lattas. Fusese în tinereţe cadet în armata croată. Din motive personale a dezertat în 1826 şi a trecut, deghizat, în Bosnia. Apoi s-a îndreptat spre Istanbul. Aici a ajuns lector la Academia Militară turcă, devenind un apropiat al generalului de origine poloneză Chrzanowski, care a reorganizat armata otomană după înfrângerea revoltei ienicerilor. După ce s-a căsătorit cu o moştenitoare bogată, a avut o ascensiune rapidă în cercurile militare.

A fost numit guvernator militar al Constantinopolului, apoi al Libanului. S-a aflat în fruntea trupelor care au suprimat revoltele din Albania (1843), Kurdistan (1846) şi Bosnia (1850). După revoluţia maghiară din 1848 el a fost pus la comanda forţelor turceşti în Moldova şi Ţara Românească. S-a remarcat în timpul războiului ruso-turc, apărând Calafatul în 1853, şi învingând o armată de 40.000 de ruşi anul următor, la Eupatoria, în Crimeea. Ulterior, a mai fost guvernator al Bagdadului şi ministru de război al Imperiului Otoman.

Adrian Militaru