POMPEIU HĂRĂŞTEANU, legendă vie a teatrului liric românesc şi universal (II)

Gl. bg (r) Mihai Țăpârlea

În scurt timp, s-a remarcat ca un artist de talie şi vocaţie internaţională, cu nimic mai prejos, aşa cum au afirmat mari critici muzicali din străinătate, de marii başi ai lumii din toate timpurile: Boris Kristov şi Nikolai Gheaurov. A abordat un repertoriu impresionant, care cuprinde lucrări din gama genurilor liric şi vocal-simfonic, marcând toate epocile creaţiei româneşti şi universale, începând cu perioada renascentistă şi până la cea modernă sau post modernă.

Am participat la multe concerte şi spectacole susţinute de maestru la Muzeul Naţional „Cotroceni" sau la Preşedinţia României, invitat fiind de Ion Iliescu ori de către regretatul muzicolog Carmen Florian-Păsculescu, interpretând, ca nimeni altul, lieduri şi arii din opere, care i-au adus celebritatea artistică. Tunetul catifelat al vocii sale s-a făcut auzit şi a fost aplaudat pe cele mai mari scene lirice din întreaga lume. „Roluri de suflet" din cele 86 interpretate, sunt Don Pasquale, din opera cu acelaşi nume de Donizetti, şi Zacharia din Nabucco de Giusepe Verdi. Palmaresul său este impresionant.

A susţinut, de-a lungul a mai mult de o jumătete de secol, aproape 3.000 de spectacole de operă şi peste 2000 de concerte şi recitaluri, susţinute în România, Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Belgia, Austria, China, Singapore, Japonia,Moldova, Coreea de Sud, Olanda etc. la care au asistat câteva milioane de iubitori ai artei lirice. La unele spectacole, cum au fost cele de la Albert Hall-London, numărul spectatorilor din sala arhiplină a depăşit cifra de 6000. Atunci a fost ovaţionat îndelung. Un alt concert monumental, care l-a impresionat şi l-a marcat profund, a fost cel organizat, în 1986, la Berlin, cu 1600 de participanţi( patru orchestre simfonice, coruri, numeroşi solişti), sub bagheta celebrului dirijor Herbert von Karajan, care a dirijat Simfonia a 8-a de Gustav Mahler.

În două rânduri, a fost director general al Operei Naţionale din Bucureşti, calitate în care s-a dovedit a fi un excelent manager al celei mai mari instituţii de artă din ţară. Fiind un tradiţionalist format la şcolile română şi germană, nu a permis „inovaţii regizorale moderniste", concepţie izvorâtă din logica firească a operei, care trebuie să se menţină în parametrii ei lăuntrici, şi, pe cale de consecinţă, să nu admită improvizaţii, care i-ar afecta esenţa şi efectul ei catarctic pe care, de secole, îl exercită asupra oamenilor. În paralel, a continuat să susţină roluri, care i-au sporit celebritatea. Are o longevitate artistică unică, fiind considerat un fenomen în materie. Longevitatea artistică a maestrului Hărăşteanu este uimitoare.

Pe plan mondial, s-au îregistrat doar câţiva artişti lirici în stare să susţină spectacole de operă la vârste apropiate de 70 de ani. Pompeiu Hătăşteanu, la cei peste 78 de ani, şi acum, interpretează, cu mult succes, roluri în spectacole de operă organizate în ţară, dar şi în străinătate. În urmă cu puţin timp, a susţinut, la Roma, 5 spectacole cu opera Nabucco, în rolul său preferat Zacharia. Şi de această dată, vocea sa a impresionat pe directorul Operei din Roma, Afredo Barni, publicul spectator, dar şi pe criticii muzicali italieni. Tehnica sa vocală a uimit-o pe partenera sa de spectacol soprana Stephanie Sppaggieri, care, ulterior, a venit, la Bucureşti, să ia lecţii de canto de la „Maestro, il fenomeno", cum a fost numit într-o cronică a spectacolului şi cum artista italiană i-se adresează. De asemenea, „Il fenomeno" a îndrumat pe basul italian Alpio Grasso, căruia i-a cizelat tehnica vocală.

În ultimii ani, a îndrumat un număr important de masteranzi din Italia. Întrebat de modul în care a ajuns la o asemenea logevitate artistică, maestrul spune că, pe lângă darul primit de la Dumnezeu şi viaţa echilibrată, caracterul bând şi generos pe care îl posedă, „Toată viaţa eu am făcut, zilnic, vocalize", chiar dacă am avut sau nu spectacol. Vocalizele sunt un fel de „Tatăl Nostru" pentru mine, rugăciune ce trebuie rostită în fiecare zi. Criticii italieni l-au prezentat a fi „o execpţie a naturii", ca pe o „minune lumii operei" sau ca pe „unicul bas de pe pământ", care, la această vârstă, mai are forţă să cânte Nabucco.

Pompeiu Hărăşteanu este, totodată, un eminent profesor universitar, care a cizelat artişti lirici importanţi în cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografie(IATC), Academiei Naţionale de Muzică „Ciprian Porumbescu", Universităţii „Tomis" din Constanţa. Pe plan intern, i-au fost acordate numeroase premii, printre care pot aminti Trofeul de excelenţă „10 pentru România"(anul 2010), premiul, „Glorie în arta lirică" al Uniunii Criticilor şi Realizatorilor Muzicali, precum şi ordine şi medalii ale statului român. Ca o recunoaştere a meritelor sale de stea strălucitoare a muzicii lirice româneşti, maestrul Hărăşteanu a devenit „cetăţean de onoare" al oraşelor Luduş, Chişinău şi Ruse.