3 secrete despre slăbit pe care trebuie să le afli

Anca Bratu, 6 ianuarie 2014, Ora 00:00

  • print
  • |
3-secrete-despre-slabit-pe-care-trebuie-sa-le-afli-37088-1.jpg

De la "superalimente" precum quinoa şi varza kale, până la trenduri noi în fitness ca antrenamentul Tabata, anul 2013 a avut propriile sale tendinţe în domeniul sănătăţii şi frumuseţii corporale. Acum este rândul anului 2014 să îşi anunţe noutăţile în această privinţă.

Cu o rată a obezităţii şi cancerului în continuă creştere, interesul pentru o viaţă sănătoasă şi un corp frumos a devenit la fel de "trendy", precum piesele vestimentare prezentate în colecţiile de modă.

În 2014 va fi la fel de "cool" să integrezi în stilul tău de viaţă alimente şi obiceiuri care să te ţină departe de boli şi de probleme ponderale. Iată care sunt tendinţele în sănătate pentru anul 2014!

Cereale integrale străvechi

La începutul anului 2013, puţină lume auzise despre quinoa. În primele zile ale anului 2014, aproape fiecare supermarket oferă pe rafturile sale pachete cu aceste cereale pline de proteine, ce pot fi integrate în feluri principale, la fel de bine ca în deşerturi.

Cerealele integrale străvechi, consumate încă din Antichitate, au proprietăţi nutritive unice, de care populaţia modernă a învăţat să profite din plin. Amarantul, de pildă, este o grana fără gluten (excelentă pentru cei cu intoleranţă la această substanţă), conţinând aminoacidul lizina (regăsit în foarte puţine cereale).

Includerea cerealelor integrale din Antichitate în dietă ajută la pierderea în greutate, stabilizarea zaharului în sânge şi la scăderea nivelului de colesterol.

Seminţele de cânepă

În 2014, seminţele de cânepă vor primi o atenţie mai mare decât până acum, fiind o sursă foarte bună de proteine, mai ales pentru persoanele vegetariene sau vegane.

Seminţele de cânepă, în orice formă ar fi consumate ele, conţin grăsimi esenţiale omega-3, extrem de benefice sănătăţii inimii. Dacă nu consumi în mod regulat pește, seminţele de cânepă te pot ajuta să îţi completezi eficient rezervele de acizi graşi care îţi menţin organismul în formă.

Fitness-ul funcţional

Fitness-ul funcţional sau tipul de antrenament care încorporează exerciţiile de forţă utile pentru îndeplinirea sarcinilor de zi cu zi mai uşor, a prins tot mai multă popularitate în ultimii ani. Practic, aceste antrenamente sportive se concentrează pe muşchii cel mai des implicaţi în eforturi practice, precum căratul unei valize foarte grele.

Fitness-ul funcţional ajută muşchii să lucreze în tandem, îmbunătăţind echilibrul şi coordonarea, ajutând totodată la pierderea în greutate.

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
16:08
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou