Află totul despre cromodietă! Cum și cât slăbești

Ziarul Atac, 18 noiembrie 2013, Ora 00:00

  • print
  • |
afla-totul-despre-cromodieta-cum-i-cat-slabe-ti-35989-1.jpg

Dieta disociată pe culori reprezintă un mod vesel de a scăpa de câteva kilograme.

Cromodieta se bazează pe sortarea alimentelor după nuanţele pe care le au, dar și după grupa nutriţională din care fac parte. De exemplu, carnea roșie se poate combina cu legume roșii, ca sfecla, ardei gras roșu, ardei capia, sau carnea albă, de pasăre, cu salate verzi. De asemenea, la carnea de pasăre la grătar sau fiartă se pot adăuga, pe lângă legume, și garnituri de orez.

Cei care doresc să urmeze o astfel de dietă trebuie să reţină că poate fi ţinută pe termen destul de scurt și cel mai bine sub îndrumarea medicului nutriţionist.

Beneficiile culorilor

Substanţele responsabile de culoarea alimentelor, adică fitopigmenţii, s-au dovedit a fi utili pentru protejarea organismului împotriva mai multor afecţiuni și boli.

Astfel, alimentele roșii încetinesc procesul de îmbătrânire a organismului; galbenul acţionează împotriva celulitei și ajută la îmbunătăţirea digestiei; albul protejează pielea și reglează presiunea sângelui; portocaliul îmbunataţeşte textura pielii, vederea și previne răceala; verdele protejează membranele celulelor și combate gripa; violetul curăţă intestinele.

Meniul multicolor permite o varietate de nutrienţi

"Combinarea alimentelor după asemănări cromatice este doar un mijloc de a evita monotonia unui regim alimentar, fără a avea vreo recomandare medicală sau nutriţională. Este de preferat să avem o alimentaţie «multicoloră» pentru că fiecare culoare înseamnă o compoziţie diferită, deci un spectru particular de nutrienţi. Ne putem menţine o stare optimă de sănătate doar dacă beneficiem de o largă varietate de nutrienţi. Întotdeauna, monotonia în alimentaţie crește riscul deficitului din anumiţi nutrienţi și eventual excesul altora. Așadar, aplicând principiul «câte puţin din toate» (chiar și din alimente care în mod curent sunt puse la zid din cauza compoziţiei lor, așa cum sunt grăsimile sau zaharurile simple), reducem semnificativ riscul de a dezvolta boli nutriţionale."

sursa: Unica

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
18:11
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou