Autoritățile speră să primească noi echipamente de intervenție pentru situațiile de urgență din Deltă

Mirela Ene, 24 februarie 2014, Ora 00:00

  • print
  • |
autoritatile-spera-sa-primeasca-noi-echipamente-de-interventie-pentru-situatiile-de-urgenta-din-delta-38286-1.jpg

Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Sud-Est pentru Situaţii de Urgenţă va depune cel târziu în luna aprilie o solicitare pentru alocarea din Programul Operaţional Regional a fondurilor necesare îmbunătăţirii intervenţiilor în caz de urgenţă în comunităţile din Delta Dunării.

Directorul ADI, Dănuţ Răgălie, a declarat vineri într-o conferinţă de presă prilejuită de încheierea unui proiect prin intermediul căruia Tulcea a primit mai multe autovehicule pentru intervenţii în caz de urgenţă că agenţia elaborează în prezent o nouă cerere pentru achiziţionarea unor noi autospeciale pentru Delta Dunării.

"Elaborăm acum o nouă cerere de finanţare care va fi depusă cel mai târziu în luna aprilie pentru ca în scurt timp să obţinem sumele necesare achiziţionării unor noi echipamente necesare intervenţiilor în caz de urgenţă inclusiv pentru comunităţile din Delta Dunării", a declarat Dănuţ Răgălie.

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta Tulcea, Florin Başcău, a afirmat că instituţia pe care o conduce nu are în momentul de faţă mijloace pentru intervenţii în timp util în localităţile izolate din Rezervaţie.

"În Delta Dunării nu avem nicio ambulanţă SMURD, dar este adevărat că există mijloace de transport al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. ISU Delta Tulcea nu are decât o singură navă pentru stingerea incendiilor din Rezervaţie, navă care are însă o viteză de deplasare foarte mică", a menţionat Florin Başcău.

El şi-a exprimat dorinţa ca ISU Delta Tulcea să deţină un autovehicul şenilat pentru a putea interveni în caz de ninsori abundente în localităţile izolate.

Prin proiectul "Achiziţionare echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă, acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat în Regiunea Sud-Est", au fost achiziţionate 63 de autospeciale. Judeţele Buzău, Galaţi, Tulcea şi Vrancea au primit câte 10 autospeciale, judeţul Brăila - 11, iar judeţul Constanţa - 12.

În cadrul proiectului, 262 de persoane din cele şase judeţe au fost instruite în vederea utilizării eficiente a autospecialelor. Valoarea totală a proiectului finanţat de Uniunea Europeană a fost de 46.335.460 de lei.

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
00:33
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou