Avocado, un fruct plin de beneficii

Ziarul Atac, 11 februarie 2012, Ora 15:44

  • print
  • |
avocado-un-fruct-plin-de-beneficii-1.jpg

Nici nu-ţi va veni să crezi câte beneficii poţi obţine de la un singur fruct. Consumându-l e ca şi cum ai lua o masă întreagă, cu mai multe feluri de mâncare. E foarte hrănitor, conţine antioxidanţi, e bogat în proteine şi fibre.

Avocado este un fruct care se poate găsi în orice supermarket, indiferent de perioada anului. Sursă importantă de vitamine şi minerale, acest fruct exotic este consumat atât în forma lui naturală, cât şi în diverse gustări rafinate, cocktail-uri sau măşti faciale.

Consumat des, avocado te ajută să previi bolile cardiovasculare, hipertensiunea şi atacul vascular cerebral. Avocado este bogat în potasiu, un mineral care, alături de sodiu, ţine sub control tensiunea arterială.

Previne cancerul de sân şi bolile de inimă. Un alt punct forte al fructului de avocado este acidul oleic, care se găseşte şi în uleiul de măsline. Acesta este una din cele mai sănătoase grăsimi şi, conform studiilor, previne cancerul de sân şi bolile de inimă. Dacă îţi dă bătăi de cap colesterolul, grăsimile sănătoase din avocado pot să elimine complet problema.

Un fruct copt


Fructul de avocado, ca şi bananele, începe să se coacă după ce este cules, aşa că e posibil să găseşti la supermarket multe fructe necoapte.
Un avocado bun trebuie să fie un pic moale când apeşi pe el şi fără pete pe coajă. Există mai multe tipuri de avocado, unele au coaja verde, altele au coaja maro închis, aşa că nuanţa nu îţi spune neapărat dacă fructul e copt sau nu. Însă, nu cumpăraţi un avocado foarte moale sau cu coaja bătută. Mai degrabă îl iei puţin necopt şi aştepţi o zi - două pentru a-l consuma sau pentru a îl întrebuinţa ca mască de faţă.

Te ajuta să slăbeşti

Deşi e un fruct "gras", avocado este util în cura de slăbire. Datorită grăsimilor mononesaturate pe care le conţine, te ajută să te saturi mai repede, şi reduce tentaţia de a ceda în faţa dulciurilor. Mai mult, avocado previne carenţele de vitamine şi minerale care sunt des întâlnite în cura de slăbire. Totuşi, nu trebuie să exagerezi. 125 de grame de avocado au 200 de calorii, mai multe decât alte fructe şi legume dar mai puţine decât cartofii prăjiţi, prăjiturile sau bomboanele.

Sărac în colesterol şi sodiu, avocado se dovedeşte eficient în dietele de slăbit deoarece reprezintă o sursă importantă de antioxidanţi, fibre şi proteine. Aliment energizant, avocado îmbunătăţeşte potenta sexuală şi revigorează organismul în perioadele de convalescenţă.

Dieta bogată în avocado este benefică şi pentru ochi deoarece fructul conţine şi luteină, unul din cei peste 600 de carotenoizi (pigmenţi naturali). Această substanţă previne cataracta şi bolile de inimă.

Mască hidratantă cu avocado


Mai mult decât atât, avocado este introdus cu succes în compoziţia multor produse cosmetice, graţie uleiurilor esenţiale şi complexului vitaminic B care hrănesc pielea şi unghiile în profunzime. Uleiul de avocado extras din sâmbure este renumit pentru proprietăţile sale: antibacteriană, antirid, cicatrizantă.

Astfel, se recomandă pentru tratarea acneei, dermatitelor, accelerând procesul de vindecare al pielii. Pentru că pielea să beneficieze de substanţele hrănitoare din acest fruct, este recomandat un masaj cu conţinutul fructului. Acesta se taie în două şi se aplică pe fată, timp în care trebuie să aşteptaţi 15 minute să acţioneze. Efectul este pe măsura aşteptărilor: pielea devine mai mătăsoasă şi mai tonifiată.

Teodora Dumitru

 

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
23:36
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou