Asta-i România! Internări pe baza listei de aşteptare

Dan Alexandru, 21 ianuarie 2014, Ora 19:33

  • print
  • |
asta-i-romania-internari-pe-baza-listei-de-asteptare-37653-1.jpg

La Iaşi, pacienții așteaptă și câte jumătate de an pentru o internare. De exemplu, la Spitalul de Recuperare, peste 500 de persoane din toată Moldova aşteaptă să se elibereze un pat în spital. Anual, aici sunt tratate peste 22.000 de persoane.

La Spitalul Clinic de Recuperare din Iași, una dintre cele mai aglomerate secţii este cea de Recuperare Neuromotorie. Aici au fost programate internări inclusiv pentru luna iunie.

Este vorba despre pacienţi care au suferit atacuri cerebrale sau accidente de mașină, care au rămas invalizi şi care au nevoie de şedinţe de recuperare periodice. Dacă ar fi să facă recuperare în sistem privat, ei ar trebui să plătească în jur de 40 de lei şedinţa de o oră.

În timp ce pacienţii se plâng că pauzele mari între şedinţe îi afectează, conducerea unităţii medicale spune că nu are nici locuri libere, nici personal suficient pentru a se ocupa de bolnavi.

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
07:18
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou