Update: Bacău: Un copil a fost LEGAT cu un ham de pat

Dan Alexandru, 4 ianuarie 2014, Ora 12:49

  • print
  • |
bacau-un-copil-a-fost-legat-cu-un-ham-de-pat-37037-1.jpg Update

Ministerul Sănătăţii face apel la Consiliul Judeţean Bacău să declanşeze o anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, după ce, în cursul zilei de sâmbătă, au apărut imagini cu un copil mic legat cu un ham de patul unei secţii pediatrice, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

Potrivit lui Arafat, la ora actuală, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Bacău fac cercetări la faţa locului, MS cerând ca ancheta să vizeze atât cazul copilului legat de pat, cât şi condiţiile improprii din spitalul respectiv, prezentate în imagini.

Directorul medical al Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, Aurelia Ţaga, a declarat, sâmbătă, că va declanşa o anchetă internă la nivelul spitalului pentru a stabili exact pe ce perioadă a fost legat copilul, situaţia în care se apelează la o astfel de metodă fiind considerată una de "extremă urgenţă".

"Copilul a ajuns la spital pe data de 27 decembrie 2013 cu o stare febrilă, fiind diagnosticat cu faringo-amigdalită acută. I-a fost schimbat de mai multe ori tratametul, în prezent boala fiind în involuţie", a spus directorul medical.

 

Un copilaş internat la Secţia de Pediatrie a Spitalului din Bacău a fost legat cu un ham de pat. Cadrele medicale au avut o explicaţie uluitoare. L-au legat pe micuţ ca să nu se rănească. Reprezentanţii spitalului spun că au personal insuficient care nu-i poate supraveghea pe copii.

Imaginile dure i-au şocat pe reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Însă nu doar imaginile au fost surprinzătoare, ci şi declaraţiile personalului medical. Angajaţii Secţiei de Pediatrie ai Spitalului din Bacău au spus că eu recurs la această metodă deoarece sunt prea puţini şi nu pot avea grijă de toţi pacienţii.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au cerut declanşarea unei anchete în acest caz. Ei vor să afle unde erau părinţii micuţului şi dacă aceştia ştiau că medicii l-au legat de pat.

Din păcate acest caz nu este singular în România. Anul trecut la Spitalul din Buzău mai mulţi copii au fost găsiţi legaţi de pat în Secţia de Pediatrie. Şi personalul medical de la acest spital a avut aceeaşi scuză: sunt prea puţini angajaţi şi nu pot avea grijă de toţi pacienţii.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
12:51
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou