Best Dental

Catalin Chereches: Baia Mare se numește doar Baia Mare. Nu Nagybánya

Ştefan Diaconu, 27 septembrie 2022, Ora 10:31

  • print
  • |
baia-mare-se-nume-te-doar-baia-mare-nu-nagyb-nya-46834-1.jpg

Cătălin Cherecheș: Baia Mare se numește doar Baia Mare și denumirea oficială este Baia Mare. Nu Nagybánya

Scandalul a început de la o dispoziție a primarului Cătălin Cherecheș de a se monta steaguri românești la tarabele unde vânzătorii au doar inscripții în limba maghiară.

Viceprimarul UDMR István Zsolt Pap, a cerut ca steagurile românesc să fie înlăturate, iar reacția primarului a fost una categorică, retrăgându-i viceprimarului toate atribuțiile.

”Vreau să le spun (n.r. celor din UDMR Baia Mare) că Baia Mare se numește doar Baia Mare și denumirea oficială este Baia Mare. Din curtoazie, din eleganță, din frățietate mai acceptăm să se mai scrie în stânga, dreapta, Nagybánya, dar orașul acesta se numește Baia Mare și vreau să le spun faptul că, cu tot respectul, pentru toți care cunosc limba chineză, rusă, iataliană sau franceză într-un oraș precum Baia Mare, care se află în România, lucrurile stau în felul următor: dacă eu mă duc să cumpăr pâine, acolo unde mă duc scrie mare și lat pâine, nu kenyér, iar dacă nu vor să schimbe din kenyér în pâine, atunci unde scrie kenyér să pună steagul românesc. Atunci înțeleg că pot intra și eu, român, acolo. Dar dacă scrie numai în ungurește, înseamnă că nu e și pentru mine, românul ăsta care e un papagal care trebuie să citească prin dicționare ce scriu ei în limba maghiară. Din acest motiv, pentru faptul că și-a permis un delegat de-al meu, maghiar, aparent viceprimar al municipiului Baia Mare, să pună mâna și să dea jos steagul României din secunda asta îi retrag atribuțiile pe care i le-am delegat din calitatea mea de primar al municipiului Baia Mare”, a transmis primarul Cătălin Cherecheș.

„Este de neînțeles pentru noi decizia primarului Cătălin Cherecheș, luată cu ocazia actualei ediții a Sărbătorii Castanelor, şi potrivit căreia, la standurile de vânzare a cozonacilor secuiești (cunoscuți drept „kürtőskalács”) inscripția în limba maghiară a produsului trebuie acoperită, și pe standuri trebuie puse steagul României. Steagurile au fost amplasate joi la dispoziția Primarului, însă vineri dimineață viceprimarul UDMR al orașului, István Zsolt Pap, a cerut ca acestea să fie îndepărtate. În Baia Mare nu a mai existat niciodată o astfel de manifestare și regretăm că primarul a recurs acum la asemenea provocări. Considerăm că astfel de gesturi nu sunt în interesul conviețuirii pașnice dintre comunitatea română și cea maghiară din oraș, având ca efect crearea de tensiuni între cele două comunități”, a transmis organizația.

 

 

EDITORIAL

“Vârfurile” politicii şi crima organizată

“Vârfurile” politicii şi crima organizată

“Vârfurile” politicii şi crima organizată Potrivit moralei creştine, "iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor". Nu deţinerea, în sine, constituie răul, pentru că, în societăţile moderne, fără bani nu se poate supravieţui, ci modul în care sunt acumulaţi banii, respectiv suma compromisurilor şi deg ...

ziare

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
10:20
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou