"M-ai curentat, vrei să mă omori?" Scandal la DSP Arad, unde un director a folosit un aparat cu electroșocuri

Mirela Ene, 7 februarie 2023, Ora 17:40

  • print
  • |
m-ai-curentat-vrei-sa-ma-omori-scandal-la-dsp-arad-unde-un-director-a-folosit-un-aparat-cu-electro-ocuri-47422-1.jpg

Poliția a deschis dosar penal în urma unui scandal care a avut loc marți în sediul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, unde un director a folosit un dispozitiv cu electroşocuri pe un coleg cu care avea divergenţe. 

  • „Poliţiştii arădeni au fost sesizaţi, prin 112, despre o stare conflictuală între doi angajaţi ai unei instituţii publice din Arad. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, pentru clarificarea stării de fapt.
  • În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi lovirea sau alte violenţe", a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.

Conform sursei citate, toți cei implicați au fost audiați, iar deocamdată dosarul a fost deschis cu privire la faptă, adică „in rem".

Anterior, surse din cadrul DSP Arad declaraseră pentru Agerpres, prezentând şi o filmare cu incidentul, că directorul economic Gheorghe Iulian Penzeş i-a ameninţat pe unii colegi, spunând că are asupra sa dispozitivul cu electroşocuri pentru a se apăra. El avea şi un spray iritant cu piper.

Conform filmării, la un moment dat directorul economic a pus aparatul cu electroşocuri pe mâna unui coleg şi l-a pornit, iar cel agresat a strigat: „M-ai curentat! Dom'le, vrei să mă omori?".

În scandal a intervenit directoarea instituţiei, Cecilia Irimie, care i-a reproşat lui Penzeş că are asupra sa dispozitivul şi spray-ul.

  • „Ce faceţi, domnule director? Vă rog foarte frumos, domnule director, cu aşa ceva nu veniţi la lucru, nu se poate aşa ceva!
  • Acum mă şpreiaţi pe mine? Nu ne ameninţaţi cu spray-ul! Acum v-am văzut că aţi ameninţat!", a intervenit directoarea Cecilia Irimie.

Angajaţii spun că directorul economic a mai avut în trecut neînţelegeri cu unii colegi din instituţie, iar marţi a revenit la lucru după o perioadă mai lungă de concediu.

Un angajat martor la incident a sunat la 112, relatând ce se întâmplă în sediul instituţiei.

Gheorghe Iulian Penzeş şi directoarea DSP, Cecilia Irimie, nu au putut fi contactaţi pentru a-şi prezenta punctele de vedere.

 

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
11:04
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou