OMV la Curtea Constituțională?

Constantin Georgescu, 6 februarie 2023, Ora 12:29

  • print
  • |
omv-la-curtea-constitutionala-47408-1.jpg

 

De ce nu atacă Guvernul, Parlamentul ori Avocatul Poporului, contractul de exploatare al petrolului și gazului, de către „OMV”, la Curtea Constituțională?

Problema, în cazul privatizării "colosului", "PETROM", de către "insignifiantul" "OMV" Austria, nu e de constatare, teoretică (cum se întâmplă), a neconstituționalității atribuirii exploatării petrolului și gazelor, ci de sesizare, faptică, a Curții Constituționale, privind modul cum au fost atribuite, nelegal, resursele care aparțin statului român și care nu puteau fi înstrăinate (așa cum s-a procedat), prin atribuire directă (adică fără licitație publică) și printr-o lege dedicată! Cine sesizează, totuși, Curtea Constituțională, pentru a constata neconstituționalitatea legii de atribuire a exploatării resurselor de petrol și gaze către "OMV"? PSD, PNL, UDMR, USR, AUR? Cine o va face sunt adevărații patrioți, incoruptibili! Dacă nimeni nu sesizează Curtea Constituțională, înseamnă că întreaga clasă politică românească este controlată de „OMV”, adică coruptă și românii mai au două variante: ori se resemnează, ori îi alungă pe toți. Pentru că fără sesizarea Curții Constituționale, ce face mass-media acum nu e decât „lătrat la lună”. Deci, așteptăm: sesizează USR și AUR Curtea Constituțională privind neconstituționalitatea legii privind atribuirea exploatării resurselor de petrol și gaze, la pachet cu privatizarea "PETROM"? Pentru că, date fiind antecedentele, în ce privește PSD, PNL, UDMR nu mă aștept la așa ceva. Ați auzit de vreo luare de poziție din partea lui Ciolacu sau Ciucu, în acest sens? Deci, să nu așteptăm de la cei de la guvernare, soluții în acest sens. Este evident că PSD si PNL n-o vor face niciodată, pentru simplul fapt că ei au fost "artizanii" acestei mega-escrocherii (prin reprezentanții lor, Patriciu, Tăriceanu, Dan Ioan Popescu și, în primul rând, celebrul infractor, Adrian Năstase). În concluzie, tăcerea PSD și PNL e clar situare de poziție de parte „OMV”. Mai rămâne varianta USR, AUR.

Doar în acel moment (ipotetic deocamdată), adică după constatarea neconstituționalității legii de atribuire a exploatării petrolului și gazelor, către „OMV”, România poate anula contractul de exploatare, cu „OMV”, a petrolului și gazelor și poate renegocia, în termeni corecți și în avantajul cetățenilor români, exploatarea petrolului și gazelor. Nu și a privatizării activelor „PETROM” (infrastructura de exploatare, rafinare, distribuție, care, din păcate, este necontestabilă dacă au fost respectate clauzele contractuale).

 Din păcate, mizându-se pe ignoranța cetățeanului român, există mai multe grupuri de interese care, în loc să ceară sesizarea Guvernului și Parlamentului (singurele instituții care pot solicita analiza legalității și constituționalității contractului de privatizare a „PETROM” și de exploatare a petrolului și gazelor), fac circ în mass-media, nu pentru a tranșa problema în favoarea statului român, ci, se pare, pentru a readuce „OMV” la masa renegocierii mitei (!?), geloși pe Năstase & Co., ce au privatizat „PETROM”. Altfel, nu are nici o logică critica, fără a se pune presiune pe cei ce au competențe în acest sens, adică să sesizeze Curtea Constituțională. Sunt peste două luni de când a început circul cu privatizarea „PETROM”, timp în care am asistat la etalarea a "tone" de prostie juridică și economică, emanată de diletanți și ageamii și de manipulare crasă, atât la televiziuni cât și în presă, dar nimeni n-a solicitat, oficial, sesizarea Curții Constituționale. De ce? După sute de ore de "analiza", informare și dezinformare, mai poate cineva selecta adevărul din ceea ce se spune? Cine are dreptate? „Realitatea Plus”, „Antena3”, „România TV”, „Gândul”, „România Liberă”, „Evenimentul Zilei”, „Cotidianul”? Zilnic, pentru că sunt bolnavi de vanitate, indivizi care habar n-au despre ce înseamnă contracte de vânzare-cumpărare, transfer de proprietate, proprietate privată, concesiune, licitații, drept de preemțiune, constituționalitate, moralitate, principii de drept, au invadat și monopolizat media din România, pe acest subiect, etalându-și, publicului ignorant, lipsa de educație, de pregătire juridică și, mai ales, necunoașterea legislației care a reglementat privatizarea „PETROM” și exploatarea petrolului și gazului românesc. Or, cu cât se aberează mai mult pe subiect, cu atât misiunea „OMV” de a continua să jefuiască resursele de petrol și gaze ale României, este mai simplă. Nu-i deranjează „gălăgia”, cât timp nu se întreprinde nimic. Concluzia? "Lătrăm", dar nu facem nimic concret”! Ce trebuie, totuși făcut? Doar următorii „pași”:

1. Analiza privatizării "PETROM", sub aspectul încălcării legislației și stabilirii răspunderii;

2. Analiza clauzelor contractuale sub aspectul respectării acestora (cu punct și virgulă) și;

3. Sesizarea Curții Constituționale privind neconstituționalitatea atribuirii, prin lege dedicată, fără licitație publică, a exploatării petrolului și gazelor românești.

Dacă aceste trei obiective nu sunt îndeplinite, cu celeritate, vom asista, în continuare, la multă vorbărie inutilă care, în final, se va solda cu nimic, ceea ce va genera multă frustrare. Dar, repet, trebuie făcute de Guvernul și Parlamentul României!

Pentru că, ca de fiecare dată când se dezbate, public, un subiect atât de delicat și important, prostia și diletantismul sunt cele care țin capul de afiș, nu interesul public.

De ce, culmea idioțeniei, ne uităm în gura mercenarilor de presă, care le știu pe toate și nimic concret? N-avem specialiști? N-are Ministerul Justiției, Ministerul Public, Guvernul, Parlamentul României, suficienți specialiști, juriști cu pregătire și experiență (precum în cazul „Insulei Șerpilor” sau cazul fraților Micula), care să tranșeze problema, definitiv, fără a lăsa loc de interpretări și de "driblinguri" de tip mafiot? Asta ar trebui să facă mass-media din România! Înainte de a da verdicte de nelegalitate ori neconstituționalitate, să solicite și să prezinte punctul de vedere oficial al specialiștilor în drept, finanțe, economie. Nu să se erijeze în justiție și să substituie toți specialiștii. Nu să abereze, stabilind vinovați, fără probe, ci să pună presiune pe Guvern și Parlament, pentru a-i obliga să analizeze și să comunice opiniei publice rezultatele cu privire la respectarea de către „OMV” a contractului privatizării "PETROM" și a sesizării Curții Constituționale cu privire la contractul de exploatare a petrolului și gazelor. Abia după ce Guvernul și Parlamentul României vor sesiza instanțele de judecată, cu privire la acest contract și vor fi în posesia unor hotărâri definitive, putem spune că s-a făcut ceva, concret și putem comenta. Până atunci, opiniile pseudo-specialiștilor ce monopolizează televiziunile și presa, de ani de zile, gen: Chireac, Anca Alexandrescu, Gâdea, Vișan, Peiu, Ciuvică, Ciutacu, Rareș Bogdan, Vișan, ori ale parlamentarilor, nu sunt decât exerciții de imagine, ale unor indivizi vanitoși, narcisiști, incompetenți din punct de vedere juridic, care mai mult încurcă decât descurcă complicatele mecanisme, de tip mafiot, ale privatizării "PETROM". Misiunea lor? Să manipuleze!

Mă întreb, oare, ca de fiecare dată în ultimii optsprezece ani (de la privatizarea „PETROM”), circul privatizării „PETROM” va conteni la fel de brusc cum a fost declanșat, ca și în cazul „ROMPETROL”, „SIDEX”, „ELECTRICA”, „DISTRIGAZ”, după ce "OMV" va decide "sponsorizarea" "gălăgioșilor" cu sumele "adecvate"? „Filmul” acesta a devenit un fel de marotă, care, pentru orice individ cu „țiglele pe casă”, produce lehamite. Cu o astfel de mass-media și o astfel de clasă politică, preocupată doar de propria „ograda”, ne drogăm mereu cu iluzia că mass-media și clasa politică urmăresc interesul public.

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
09:30
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou