Primăria Craiova, acuzată că a dat mită la FRF două milioane de euro

Cristian Blănuţă, 12 septembrie 2013, Ora 12:12

  • print
  • |
primaria-craiova-acuzata-ca-a-dat-mita-la-frf-doua-milioane-de-euro-34111-1.jpg

Avocatul clubului FC Universitatea Craiova, patronat de Adrian Mititelu, Mircea Moise, a declarat, joi, la Judecătoria Sector 2, unde se judecă dosarul dezafilierii grupării oltene, că Primăria Craiova ar fi dat mită la FRF două milioane de euro, pentru locul primit de CS "U" Craiova în Liga a II-a.

Judecătorul a stabilit termen în cazul dezafilierii FC Universitatea Craiova de către Federaţia Română de Fotbal pentru 10 octombrie.

"Inculpaţii Sandu Mircea, Dragomir Dumitru, Federaţia Română de Fotal şi Liga Profesionistă de Fotbal au depus o cerere să-şi angajeze un apărător. De asemenea, li s-a pus în vedere să-şi desemneze un mandat în ceea ce priveşte atât federaţia cât şi liga, întrucât conducătorii lor sunt inculpaţi în acest dosar şi nu pot reprezenta legal interesele federaţiei şi ligii. S-a acordat termen pe data de 10 octombrie, dată la care vom discuta şi o cerere de renunţare a municipiului Craiova, pentru că s-a dat mită Federaţiei Române de Fotbal două milioane de euro pentru a primi acel loc.

Urmează ca la termenul acordat să se pună în discuţie dacă Primăria Municipiului Craiova poate renunţa la cele două milioane de euro şi cum au intrat banii în contul federaţiei, cum au ieşit aceşti bani din contul federaţiei. Vorbim de două milioane de euro, un milion de euro pentru fiecare an. Întrebaţi-o pe doamna primar, pentru că vă poate explica cum stau lucrurile cu actele transmise de doamna primar înainte de a se acorda locul, stenogramele se şedinţă ale Comitelui Executiv al FRF, care spun anumite lucruri. Eu cred că organele statului vor face lumină şi sub acest aspect", a declarat, potrivit rtv.net, avocatul clubului FC Universitatea Craiova, Mircea Moise.

Prejudiciul estimat de către gruparea condusă de Adrian Mititelu în urma dezafilierii se ridică la 284 de milioane de euro: "La această oră, putem vorbi de 284 de milioane de euro. Sunt foarte multe de discutat pe această temă, o vom face în faţa judecătorului".

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
16:12
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou