Turcia, amenințată de șeful Siriei

Cristian Blănuţă, 4 octombrie 2013, Ora 13:34

  • print
  • |
turcia-amenin-ata-de-eful-siriei-34675-1.jpg

"Turcia va plăti scump pentru susţinerea "teroriştilor" care luptă să-i răstoarne regimul", a ameninţat preşedintele sirian Bashar al-Assad într-un interviu acordat unui post turc de televiziune.

"În viitorul apropiat, aceşti terorişti vor provoca consecinţe pentru toată Turcia. Iar Turcia va plăti foarte scump", a declarat el pentru postul de opoziţie Halk-RV.

Şeful statului sirian răspundea astfel unei întrebări despre prezenţa la frontiera turcă a unor rebeli jihadişti afiliaţi Al-Qaida.
"Nu este posibil să te serveşti de terorism ca de o carte de joc şi să o pui în buzunar. Fiindcă (terorismul) este ca un scorpion, care nu ezită să te înţepe când vine momentul", a spus al-Assad.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
19:09
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou