Dinamo, exclusă din Europa League pentru datoria lui Negoiță

Cristian Blănuţă, 9 mai 2014, Ora 18:36

  • print
  • |
dinamo-exclusa-din-europa-league-pentru-datoria-lui-negoita-40087-1.jpg

Dinamo are mari șanse să încheie campionatul pe o poziție care ar duce-o ăn Europa League, însă bomba vine de la ANAF. Din cauza unei datorii al acționarului Ionuț Negoiță, "câinii" ar putea fi excluși din competiția europeană.

Este vorba de o datorie de 200.000 de euro către instituția statului pe care o are Negoiță, sumă pe care acesta ar trebui s-o achite până pe 25 mai, conform GSP.

"Dacă Negoiţă îşi duce la bun sfîrşit intenţia de a vinde clubul şi de a rămîne, până atunci, doar pe cheltuieli curente, făcute sub mandatul său, Dinamo riscă să nu participe în Europa, cu toate că va termina pe un loc ce asigură accesul în cupele continentale. Aceasta pentru că UEFA nu permite cluburilor care au datorii la stat să participe în competiţiile sale", au explicat surse apropiate lui Dinamo.


Actuala conducere a lui Dinamo a mai plătit în jur de două milioane de euro, doar către stat, în ultimul an, în baza unor "datorii istorice", iar ANAF a acordat diverse înlesniri de plată pentru că, altfel, clubul risca să nu ia licenţa în ultimele două sezoane.

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
13:34
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou