Echipa feminină de spadă, premiată la Palatul Victoria

Cristian Blănuţă, 18 iunie 2014, Ora 13:16

  • print
  • |
echipa-feminina-de-spada-premiata-la-palatul-victoria-41088-1.jpg

Premierul Victor Ponta a premiat, miercuri, la Palatul Victoria, echipa feminină de spadă a României, câştigătoare a medaliei de aur la Campionatul European de Scrimă ce a avut loc în Franţa, la Strasbourg, în perioada 7-14 iunie 2014.

'În fiecare miercuri este o mare onoare să avem invitaţi aici sportivi, tineri olimpici din ştiinţele exacte. (...) Felicitări echipei noastre de spadă (...) Nu am privilegiul domnului ministru (Mircea Duşa - n.r.) să spun că mă bucur că e vorba de o echipă care se pregăteşte la clubul Steaua. Sunt obligat să spun că mă bucur în numele României.(...) E o mare mândrie pentru România să avem în continuare sportivi care în ciuda tuturor dificultăţilor au rezultate foarte bune. Şi că de fiecare dată măcar să-i felicităm şi să facem atât cât se poate face din partea statului pentru a sprijini marea performanţă. Felicitări, mult succes, şi sper ca la Rio în 2016 să ne bucurăm şi mai tare', a declarat premierul, potrivit Agerpres.


Spadasinele Ana-Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop, Maria Udrea au fost premiate cu câte 18.500 de lei. De asemenea, antrenorul lotului feminin de spadă, George Epurescu, a fost premiat cu 19.425 de lei.

Un premiu suplimentar de 7.400 de lei a fost decernat Simonei Gherman care a obţinut medalia de bronz la individual-spadă.

În cadrul aceleiaşi ceremonii, Alin Badea, component al lotului masculin de sabie al României, a fost premiat cu 925 de lei pentru locul V obţinut la Europenele din Franţa, iar antrenorul acestuia Dan Găurean a fost premiat, la rândul său, cu 693 de lei.

La festivitate au fost prezenţi ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Mihai Covaliu.

Covaliu i-a oferit şi un dar simbolic premierului, constând într-o spadă de panoplie.

 

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
22:59
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou