Ilie Năstase, supus unei intervenții chirurgicale

Ziarul Atac, 10 iunie 2015, Ora 14:30

  • print
  • |
ilie-nastase-supus-unei-interventii-chirurgicale-46564-1.jpg

Fostul jucător de tenis Ilie Năstase a fost supus unei intervenţii chirurgicale, miercuri, într-un spital privat din Capitală, informează surse medicale citate de Mediafax.

"Starea lui este foarte bună. Era o hernie inghinală minoră", au explicat medicii.

Ilie Năstase a fost internat, marţi, la spitalul privat.

Ulterior, fostul jucător de tenis a fost supus intervenţiei chirurgicale.

Dacă va trece cu bine peste această intervenţie chirurgicală, Ilie Năstase va trebui să mai rămână trei zile internat după care va fi lăsat să plece acasă.

Din cauza acestor probleme medicale, Ilie Năstase a fost nevoit să amâne inaugurarea Academiei de Tenis din zoba Aurel Vlaicu, bază sportivă în care a investit 1,5 milioane de euro.

Hernia inghinală este o afecţiune în care organele intra-abdominale sau o parte a intestinului subţire apar la suprafaţa peretelui abdominal, sub piele, printr-o zonă slabă a muşchilor abdominali.

Tratamentul herniei este exclusiv chirurgical, aceasta nevindecându-se "de la sine", ci, din contră, având o creştere progresivă în timp cu apariţia de complicaţii. Operaţia se poate face clasic sau laparoscopic.

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
19:20
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou