Mesajul emoționant al SIMONEI după înfrângerea de la Paris

Cristian Blănuţă, 7 iunie 2014, Ora 20:47

  • print
  • |
mesajul-emotionant-al-simonei-dupa-infrangerea-de-la-paris-40823-1.jpg

Simona Halep a pierdut finala Grand Slam Roland Garros, în fața jucătoarei de tenis din Rusia, Maria Șarapova, dar a urcat pe locul 3 în lume.

După meciul spectaculos pe care cele două jucătoare l-au făcut, Simona Halep a transmis un mesaj emoționant către toți cei care i-au fost alături.

"Este primul meu speech, pentru că sunt la prima finală de Grand Slam, așa că sunt destul de emoţionată. O felicit pe Maria Șarapova, a meritat să câștige.  Am avut două săptămâni incredibile. Mă bucur că aţi venit şi m-aţi susţinut la fiecare meci. Vreau să le mulţumesc mai ales românilor, ştiu că foarte multă lume din România mă urmăreşte chiar acum. Vă mulţumesc din inimă că aţi fost alături de mine", a spus SIMONA HALEP la festivitatea de premiere.

"Mulţumesc familiei mele, părinţilor mei, echipei mele care a făcut o treabă excelentă, prietenilor mei. A fost prima mea finală şi sper că vor mai veni şi altele", a mai spus Simona.

Halep i-a surprins şi pe francezi.
"Vă mulţumesc pentru suţinere, aţi fost fomidabili. Abia aştept să revin cât mai repede aici", a încheiat jucătoarea, în limba franceză.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
09:07
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou