Cezar Preda suţine că Ponta şi Antonescu au declanşat Jihadul împotriva democraţiei

Ziarul Atac, 3 iulie 2012, Ora 12:02

  • print
  • |
cezar-preda-sutine-ca-ponta-si-antonescu-au-declansat-jihadul-impotriva-democratiei-26847-1.jpg

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, marţi că Victor Ponta şi Crin Antonescu "au declanşatul Jihadul împotriva României democratice" şi că toate cererile USL privind revocările din funcţie "duc spre dictatură".

"Ponta şi Antonescu au declanşat Jihadul împotriva României democratice şi a românilor. După cererile de revocare din funcţie a Avocatului Poporului, a judecătorilor Curţii Constituţionale, a preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, urmează cererile de revocare a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revocarea mandatelor parlamentarilor din opoziţie şi apoi lichidarea intelectualilor şi a presei libere. Toate duc spre dictatura a doi lideri incompetenţi, prinşi la furat şi copiat ", a precizat Cezar Preda pentru mediafax.

Majoritatea PSD-PNL ia în calcul, în sesiunea extraordinară care începe marţi, să forţeze schimbarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, înlocuirea judecătorilor CCR declaraţi incompatibili, revocarea Avocatului Poporului şi iniţierea procedurii suspendării preşedintelui.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
10:05
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou