Ministrul german de Externe: Conflictul de la Bucureşti ar putea afecta valori fundamentale europene

Ziarul Atac, 8 iulie 2012, Ora 10:18

  • print
  • |
ministrul-german-de-externe-conflictul-de-la-bucuresti-ar-putea-afecta-valori-fundamentale-europene-26899-1.jpg

Conflictul de la Bucureşti, în cadrul căruia preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat vineri seara de către Parlament, ar putea afecta "valori fundamentale europene", a declarat ministrul german de Externe Guido Westerwelle pentru ediţia electronică de duminică a Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Westerwelle şi-a exprimat îngrijorarea faţă de decizia Parlamentului României de a-l suspenda pe Băsescu din funcţie, în opinia sa fiind necesare "noi mecanisme" prin intermediul cărora să fie combătute încălcări viitoare ale valorilor Uniunii Europene (UE) de către membrii acesteia, scrie Frankfurter Allgemeinen Zeitung (FAZ) în ediţia online, citând declaraţii ale ministrului pentru ediţia sa de duminică Frankfurter Allgemeinen Sonntagszeitung (FAS).
"Principiile de bază ale democraţiei, domnia legii şi separaţia constituţională a puterilor" în stat nu trebuie să fie negociabile, iar Guvernul federal german "nu va ignora" evenimente ca cele din România, a avertizat Westerwelle pentru FAS, potrivit FAZ.

Şeful diplomaţiei germane a îndemnat, de asemenea, la introducerea unor noi instrumente la nivel european împotriva unor încălcări viitoare ale valorilor europene, potrivit publicaţiei germane.
"Avem nevoie de mecanisme care să ne permită să răspundem rapid şi împreună atunci când un stat partener din cadrul UE eşuează în mod grav în respectarea literei şi spiritului valorilor comunităţii europene", a declarat ministrul pentru FAS, apreciind că "metodele disponibile în acest caz sunt greoaie", potrivit site-ului FAZ.
În opinia lui Westerwelle, posibilitatea teoretică a aplicării unor sancţiuni politice de către Consiliul European şi de către Parlamentul European (PE) nu prezintă relevanţă din punct de vedere practic, deoarece obstacolele de ordin juridic sunt prea mari, potrivit ediţiei online a publicaţiei germane.

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
02:40
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou