Verdictul Consiliului Naţional de Etică: Ponta nu a plagiat

Ziarul Atac, 19 iulie 2012, Ora 21:11

  • print
  • |
verdictul-consiliului-national-de-etica-ponta-nu-a-plagiat-27112-1.jpg

Consiliul Naţional de Etică a anunţat joi, 19 iulie, că teza de doctorat a premierul Victor Ponta nu poate fi considerată drept plagiat.

"Titlul de doctor in Stiinte Juridice, domeniul Drept, a fost obtinut de domnul Victor Ponta in concordanta cu legislatia in vigoare in anul 2003 si calificarea de plagiat in cadrul tezei de doctorat cu titlul 'Curtea Penala Internationala' nu se poate sustine", se arată în raportul final oficial al Consiliului aflat în subordinea Ministerului Educaţiei, citat de hotnews.ro.

Verdictul vine după ce Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor diplomelor şi certificatelor Universitare decisese că teza lui Victor Ponta este un exemplu clar de plagiat. Comisia a fost însă reorganizată de ministrul interimar Liviu Pop (acum înlocuit de Ecaterina Andronescu), iar decizia sa a devenit nulă.

Comisia de etică a Universităţii din Bucureşti analizează la rându-i cazul. Publicaţii ca Evenimentul Zilei şi Revista 22 publică informaţii, pe surse, potrivit cărora comisia ar fi luat o decizie în unanimitate şi aceea este că Victor Ponta A plagiat.
Într-un interviu pentru cotidianul spaniol El Paid, Victor Ponta a anunţat că demisionează din funcţia de premier dacă acuzaţiile de plagiat vor fi dovedite.

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
02:36
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou