Sexul şi gelozia dinamitează Primăria

Ziarul Atac, 2 iulie 2012, Ora 00:41

  • print
  • |
sexul-si-gelozia-dinamiteaza-primaria-1.jpg

@ Bomba bombelor, detonată în Primăria Iaşi! @ Noul viceprimar Mihai Chirica îşi înşală soţia cu o tânără angajată a primăriei @ Acestea sunt acuzaţiile pe care Chirica nu se străduieşte prea tare să le demonteze @ Acceptă însă că divorţul reprezintă o perspectivă pentru el şi susţine că soţia sa, Ana Maria Chirica, ar suferi de o bolă, "gelozie cronică" @ Viceprimarul a fost văzut în compania unei tinere brunete la evenimente mondene, iar apropiaţi ai familiei susţin că, nu demult, Ana Maria a părăsit domiciliul conjugal după ce a aflat de escapadele amoroase ale soţului @ Mihai Chirica se află la a doua căsnicie, prima sa soţie fiind angajată în prezent la o societate subordonată municipalităţii ieşene @ Vedeţi în rândurile de mai jos declaraţiile halucinante ale viceprimarului Mihai Chirica şi ale actualei soţii

 

Abia s-au liniştit apele în Primăria Iaşi, a fost ales noul Consiliu Local şi cei doi viceprimari, că Palatul Roznovanu se clatină din temelii din cauza unui scandal cu tentă sexuală, din care nu lipsesc acele condimente ce fac deliciul publicului, anume sex şi gelozie. În centrul acestui mega-scandal se află nimeni altul decât viceprimarul PSD Mihai Chirica, fostul director tehnic al municipalităţii, pe care primarul Gheorghe Nichita îl vede drept urmaş la tron.

În ultima perioadă, chiar înainte de debutul campaniei electorale, circulau din ce în ce mai des zvonuri legate de probemele grave prin care trece familia Chirica. La acea vreme se spunea doar că Mihai Chrica a început să "zboare din floare în floare" şi că soţia sa, Ana Maria, ar fi aflat de metehnele acestuia. Ba mai mult, Chirica era văzut tot mai des în compania unei tinere, o brunetă ochioasă şi minionă, după care mai toţi bărbaţii întorceau capul. Numai că aceasta are ochi doar pentru unul singur: actualul viceprimar Mihai Chirica. Chit că fata este văzută oficial ca având o relaţie cu unul dintre şefii organizaţiei de tineret a PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru.

 

Începutul idilei

 

Bârfele din primărie indicau că noua flebeţe a viceprimarului Mihai Chirica ar fi Mihaela Elena Racoveanu, angajată în compartimentul de proiecte din primărie, condus de directorul Cosmin Coman. Numai că aceste proiecte sunt verificate chiar de către Mihai Chirica. De altfel, acesta recunoaşte că, pe parcursul derularii unui proiect cu finanţare europeană, a avut contact cu tânăra Racoveanu. Presupusa amantă, graţie proiectelor la care a lucrat, a beneficiat şi de mai multe excursii în străinătate, dovadă stând fotografiile postate de aceasta pe contul personal de Facebook. Aici apare alături de mai mulţi angajaţi ai primăriei, femei şi bărbaţi, subordonaţi viceprimarului Mihai Chirica. Ca o descriere scurtă, Mihaela Racoveanu nu este străină de viaţa mondenă, o asociere cu viceprimarul Chirica aducându-i numai foloase în cercurile în care se învârte.

 

Filmul scandalului

 

Apropiaţii familiei Chirica, nu puţini la număr, au povestit secvenţa în care iluzia unei căsnicii fericite a fost spulberată. Ana Maria Chirica ar fi mirosit în urmă cu ceva timp că Mihai nu este tocmai uşă de biserică. Lovită de gelozie a început să-i pună acestuia tot felul de întrebări legate de timpul pe care nu-l petrecea alături de familie, dar pe care nici nu prea putea să-l justifice. Doborât de insistenţele soţiei, Mihai Chirica ar fi recunoscut, într-un final, că a călcat strâmb. După acest episod, soţia a decis să-şi facă bagajele şi ar fi părăsit căminul conjugal. A urmat însă o serie de tratative pentru salvarea căsniciei şi a fericirii copiilor, cei doi fiind ulterior văzuţi împreună la diverse evenimente. Însă, cel puţin pe chipul soţiei nu se mai citea fericirea.

Numai că lui Chirica nu i-a venit mintea la cap. Aşa se face că, în urmă cu o săptămână, viceprimarul a fost văzu, la o cumătrie, în compania aceleiaşi domnişoare brunete, a cărei descriere se potriveşte cu aspectul Mihaelei Racoveanu.

 

"Sunt o doamnă... mă cac în gura lor"

 

Confruntaţi de reporterii ATAC de Iaşi, soţii Chirica au oferit nişte explicaţii demne de telenovele, cel mai acid în declaraţii fiind chiar Mihai Chirica, chiar dacă Ana Maria şi-a apărat soţul de bârfele citadine.

Prima dată a fost contactată Ana Maria Chirica, întrebată fiind dacă are cunoştinţă despre infidelitatea soţului şi dacă relaţia trece prin momente dificile. Ca o leoaică, Ana Maria a spus răspicat că nu crede în ceea ce spune lumea şi că bărbatul de alături este o persoană nemaipomenită. Totodată, a lăsat de înţeles că viaţa privată a unei familii nu trebuie să devină motiv de discuţie pentru oamenii din jur.

"Nu este nimic adevărat. Doamne fereşte! Mihai este mai atent ca niciodată, mai atent decât la începutul relaţiei noastre. El se simte foarte bine când vine acasă şi vede fetiţele. Este un om extrem de liniştit şi de familist. Ce interesează pe oameni cine are amantă sau cine are amant? Cine ţi-a spus asta, o femeie din primărie? Eu sunt o doamnă. Nu m-aş coborî să fac scandal presupusei amante. Mă cac în gura lor. Nu e nimic adevărat despre ce se spune. Mihai e la a doua căsătorie şi, de aceea, a avut foarte multe de învăţat din acea experienţă", a declarat Ana Maria Chirica.

 

Viceprimarul despre soţie: "Suferă de o boală cronică..."

 

În schimb, cel care şi-a dat cu firma în cap a fost chiar viceprimarul, crezând că soţia ar fi dat din casă mai multe informaţii despre viaţa lor intimă. Dar, acesta nu ştia că, de fapt, Ana Maria s-a străduit din răsputeri să păstreze aparenţele. Mihia Chirica nu s-a putut abţine şi şi-a atacat soţia, lăsând de înţeles că ideea de divorţ este doar o problemă de timp. Şi, ca filmul să fie complet, viceprimarul a apărat-o pătimaş pe tânăra Mihaela Elena Racoveanu, presupusa amantă.

"Am mai auzit de aceste informaţii. Totul a început din Primărie, cred că de la nişte discuţii de pahar. Nu mi se pare normal să mi se întâmple aşa ceva, căci este vorba de un copil (Mihaela Racoveanu are peste 20 de ani - n.r.). N-am la ce să mă aştept de la prostia omenească a moldovenilor. Este o prostie, o încercare de diversiune. Am fost combinat cu toate fetele din primărie. Ana (soţia - n.r.) suferă de o boală, se cheamă gelozie cronică. Voi suporta până în ultima zi, când nu voi mai fi. Mi s-a mai spus că am mai fost cu Viorica Bostan, Emilia Popescu (angajate ale Direcţiei Tehnice - n.r.). Sunt de sătul de reacţia Anei", a spus Mihai Chirica.

 

Chirica despre tânăra brunetă: "Să-şi tăbăcească curul"

 

Întrebat de bruneta din Primărie, Chirica a divulgat mai multe informaţii, printre care şi aceea că Mihaela are un iubit din filiala ieşană a PSD, deci nu ar avea loc. A insistat totodată asupra faptului că angajata lui nu ar trebui târâtă într-un scandal mediatic. Mai mult, a precizat că tânăra nu este îndeajuns de coaptă şi că nu este pregătită pentru aşa ceva.

"Mai întâi, să-şi tăbăcească curul, apoi... Mă gândesc şi la faptul că are părinţi. Presupun că ştiu de unde a pornit toată treaba asta, de la Dana Crihan şi Tatiana (funcţionare ale primăriei - n.r.). Suntem doar colegi de serviciu, e un copil tânăr, ce au cu dânsul? Îţi dai seama că eu am o mare răspundere, ţin foarte mult la imaginea mea pentru că am muncit pentru dânsa", a subliniat viceprimarul.

 

Generic de Oscar

 

La un moment dat, Mihai Chirica a fost întrebat clar şi răspicat de către reporterii ATAC de Iaşi dacă are gânduri de divorţ. Acesta a răspuns, surprinzător, aproape contradictoriu cu cele relatate mai sus.

"Deocamdată sunt acasă, e o idee pe care nu am pus-o în aplicare", a recunoscut Chirica atunci când a fost întrebat despre un posibil divorţ.

Aşadar, se anunţă cât de curând un scandal de proporţii, mai ales că soţii Chirica au două fetiţe, iar un divorţ în instanţă nu poate fi ocolit. În aceste condiţii, imaginea noului viceprimar va avea mult de suferit, mai ales că din dosarul de divorţ vor ieşi multe detalii la suprafaţă, care pot fi considerate cel puţin picante.

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
03:31
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou