Topul celor mai pitorești destinații europene

Mălina Andrei, 23 septembrie 2014, Ora 16:05

  • print
  • |
topul-celor-mai-pitoresti-destinatii-europene-43511-1.png

Probabil există multe locuri pitorești în lume, dar cu siguranță cele mai frumoase și cele mai autentice se găsesc pe bătrâna noastră Europă.
Micuţele localităţi de mai jos, cochete, pline de culoare şi pitoresc, au cucerit inima celor care au trecut vreodată prin zonă şi au aprins imaginaţia acelora care sunt în căutarea unei oaze de linişte şi frumuseţe.

 

 

Telč, Cehia

Telč este un oraș situat în partea de sud a Cehiei, în regiunea Vysočina. Locuitorii din Telč sunt foarte mândri de sătucul lor. Punctul de interes îl reprezintă centrul istoric, alcătuit din case construite în sec.XVI-XVII în stil renascentist și baroc, care acum găzduiesc mici magazine și cafenele, acesta a fost înscris în anul 1992 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Un castel renascentist si iazuri pline de pește înconjoară piața.

Colmar, Franța

Colmar (mai demult Kolmar) este un oraș situat în estul Franței. După Strasbourg șiMulhouse, este al treilea oraș ca mărime din Alsacia. Colmar prezintă o climă semi-continentală. Acest oraș se află în marea câmpia alsaciană, la poalele munților Vosgi, avand în fața masivul numit "Le Grand Ballon".

Influențele franceze și germane se împletesc armonios în acest sat alsacian bine conservat, cu brutării tradiționale care vând cornuri frantuzesti și kugelhopf nemțesc, și restaurante specializate în foie gras și varza (sau choucroute). O gamă largă de stiluri arhitecturale, de la goticul german, la francezul neo-baroc, poate fi reperată în bătrânul orășel.

Bled, Slovenia

Bled (pînă în 1918 s-a numit Veldes) este o renumită stațiune montană cu 11.000 de locuitori sau mai bine zis, un mic oraș de munte pe care ar fii prea păcat să îl ratezi. Orașul este situat, pe malul lacului montan Bled, în mijlocul caruia se află o mică insulă ce găzduieșe o mănăstire medievală (biserica Sf.Maria).Printre obiectivele turistice importante se mai numără castelul Bled din sec. XI-XVI (castelul Grimschitz), precum și Vila Bled, o fostă reședință montană a familiei regale iugoslave, astăzi transformată în hotel.

Fira, Grecia

Fira, satul cel mai important de pe Insula Santorini, situat în partea de vest a insulei, la 10 km de portul Athinios, cocoţat undeva pe marginea unei stanci inalte de 260 m, vrând parcă să se impună mării albastre ce înconjoară insula, oferă o panoramă superbă asupra vulcanului. Cutremurele din 1956 au distruo parte a orașului, dar, din fericire, unele case din secolul 18 sunt încă în picioare.

Tellaro, Italia

Dacă închizi ochii și spui Tellaro, îți apar brusc în minte o multitudine de case viu colorate ce urcă vertiginos pe stâncile abrupte, care ocupă capătul estic al Golfo dei Poeti. Acest nume i-a fost dat de poeți si scriitori precum Lord Byron sau D.H. Lawrence, care au căutat inspirație în raiul mediteranean.

Bibury, UK

Situat în sud-vestul Angliei, în regiunea deluroasă Cotswold, Bibury este satul ce se bucură de o frumosețe naturală nemaiîntâlnită. Livezi verzi se continuă cu casuțe de piatră vechi, cu acoperisuri in pantă.

Râul Coln, care traversează satul, este plin de păstrăvi, însa zona cea mai interesantă este Arlington Row, o straduță cu casuțe de culoarea sepiei construite în secolul XVII pentru a-i găzdui pe țesătorii din Arlington Mill.

Reine, Norvegia 

Reine este un sătuc pescăresc din arhipelagul Lofoten, o zonă de-o frumusețe sălbatică , unde golfurile azurii pun în valoare fiordurile și munții. Multe dintre fostele case de pescari (numite Rorbuer), de un roșu aprins, încântător, au fost transformate în căsuțe confortabile pentru vizitatori. Acestea oferă acces direct la Marea Norvegiei. Printre alte minunății care te-ar putea atrage la Reine, aurora boreală ar putea fii cea mai încântătoare.

Gruyeres, Elveția

Gruyeres este unul dintre micile orăşele elveţiene care păstrează încă parfumul medieval şi obiceiurile localnicilor din secolele trecute. Turistul va găsi la Gruyeres o altă faţă a Elveţiei, diferită de cea creionată de oraşele moderne, unde magazinele cu ceasuri ori ciocolată, clădirile renumitelor bănci şi sediile unor organizaţii europene îţi dau impresia că te afli în altă lume. Vechiul orăşel din cantonul Fribourg oferă turiştilor imaginea simplă a unei ţări care impresionează prin frumuseţea locurilor, simplitatea oamenilor şi efortul acestora de a păstra locurile neschimbate. Este şi cazul cetăţii medievale din oraşul Gruyere, o adevărată maşină a timpului care trimite turiştii cu sute de ani în urmă pentru a se întâlni cu oameni şi locuri despre care poţi citi doar în cărţi.

Pučiśća, Croația

Autobuzele și vasele  care se opresc de-a lungul coastei Dalmate a Croației aduc turiștii cei dornici de a experimenta farmecul orașului Dubrovnik și satul vechi, Pučiśća, de pe insula Hvar. Este un sat de pe litoral cu un aspect deosebit: vile din piatră albă, cu acoperișuri din teracotă, alei pietruite înguste, și o piață pătrata pavată cu piatră. Este de asemenea un loc excelent pentru o baie în Marea Adriatică.

Hallstat, Austria

Hallstatt este o localitate din în zona Salzkammergut, Austria. Este o stațiune turistică montană situată desprinsă parcă din povești, încadrată perfect pe malul Lacului Hallstätter, fiind considerată de mulți drept unul dintre cele mai pitorești orășele-port la un lac de munte. O istorie care datează de mii de ani, legată de mineritul în sare, a adus prosperitate pentru oraș, cu o frumoasa piață cu clădirile acoperite cu iederă.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
05:59
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou