Gena trădării

Dacă luăm de bun ce spun unii istorici, trădarea este una dintre caracteristicile poporului nostru.

În sensul că nu prea am reușit să terminăm vreun război alături de cei cu care l-am început, că aliații noștri nu s-au putut niciodată baza pe noi și că am încercat de fiecare dată să jucăm la două capete, indiferent dacă ne aflam în poziții de inferioritate, superioritate sau pe picior egal cu partenerii noștri de la un moment dat.

Și totuși, chiar dacă ar fi așa, cred că e greșit să generalizezi, la nivelul unui întreg neam, o trăsătură dovedită, de fapt, de către conducătorii noștri. Se spune că fiecare popor are conducătorii pe care îi merită, dar acesta nu poate fi un argument.

Traseismul politic, pentru că despre acest fenomen este vorba, este înfierat, cu mânie proletară, de populație și de politicieni, de-a valma, aproape de la începutul erei postcomuniste. Fiecare partid s-a bătut cu pumnii în piept că a făurit și a propus măsuri antitraseism, dar "ceilalți" nu au fost de acord.

Adevărul este că toți au votat împotrivă, pentru că o asemenea lege ar fi însemnat îngrădirea propriilor "drepturi", prin eliminarea "dreptului" de a părăsi barca politică ce stă să se scufunde și a trece în vaporul cel nou. De fapt, invariabil, cei care se arătau hotărâți să facă ceva în acest sens au fost cei aflați în opoziție, revoltați că traseiștii care le-au îngroșat rândurile cât se aflau la putere fac același gest, dar în sens invers, și aleg, de această dată, să plece la "adversari".

Trecerea lui Stănișoară, al doilea om în PDL, la liberali, a dat din nou startul, pentru a câta oară?, unor discuții interminabile despre loialitate, demnitate, seriozitate, responsabilitate și a încă unei duzini de cuvinte pompoase terminate în "tate".

De fapt, lucrurile sunt simple. Din PDL vor mai pleca mulți, atât în viitorul apropiat, cât și în următorii ani. Și o mare parte dintre primarii și parlamentarii PPDD se vor răspândi prin băncile puterii. Așa merg lucrurile, pe la noi. Și nu au cum să se schimbe prea curând, pentru că aici este vorba despre voință politică.

Adică ei, politicienii, ar trebui să devină cinstiți și demni, să creadă în ceea ce spun și să facă ceva pentru popor. Să dea și o lege prin care să-și interzică, tot lor, posibilitatea de a fugi unde e mai cald, oricând și oricum.

Până atunci, însă, mai păcălim o dată statele civilizate. De fapt, nu s-a schimbat mai nimic în ultimii douăzeci și ceva de ani. Ne conduce un partid mare, împărțit, de ochii lumii, în câteva partidulețe mai mici. Dar toată lumea se adună ba la un partiduleț, ba la altul. Depinde care este la guvernare. Așa se explică teama de a stârpi traseismul. El reprezintă principiul "trebuie ca toată lumea să mănânce". Și mergem mai departe așa, chiar dacă realizăm, uneori, că ne furăm, singuri, căciula.