Fiica Loredanei Groza refuză să cânte în duet cu mama ei
Anca Bratu, 1 septembrie 2014, Ora 00:00
- |
- Tweet
Una dintre cele mai în vogă artiste din România, Loredana Groza, se poate lăuda că fiica ei îi seamănă bucăţică ruptă. Şi cum aşchia nu sare departe de trunchi, Elena, care abia a împlinit 16 ani, îi calcă pe urme celebrei sale mame şi vrea să ajungă o cântăreaţă de succes.
Loredana Groza e una dintre cele mai nonconformiste cântăreţe de pe scena muzicală românească. Însă şi în plan personal, Lori se poate declara fericită. Asta pentru că Elena, fiica ei, se pregăteşte să debuteze în muzică.
Şi nu ne miră acest lucru, dat fiind că şi mama ei a debutat la 16 ani, în 1986, când a participat pentru prima oară la Festivalul de muzică uşoară de la Mamaia, unde a şi luat marele premiu. Elena face canto de câţiva ani, iar acum urmează cursurile la şcoala de muzică pe care mama ei a inaugurat- o recent.
Puştoaica îşi face singură hainele
Deja adolescenta are câteva piese înregistrate şi se pregăteşte să dea lovitura pe piaţa muzicală. "Îi place să cânte şi are talent muzical. O să aibă o carieră frumoasă în muzică. M-am gândit să facem un duet împreună, însă mi-e teamă că mă va refuza, pentru că are o personalitate puternică şi nu vrea să se lanseze în umbra mea. La egalitate cu muzica, Elena este atrasă şi de design. Hainele şi le face singură, chiar la petrecerea de ziua ei, în iulie, şi-a creat ţinuta", a declarat Loredana Groza pentru ziarul Libertatea.