Cartelul băncilor

Mirela Ene, 20 mai 2023, Ora 20:57

  • print
  • |
cartelul-bancilor-47884-1.jpg

 

Cartelul băncilor

Consiliul Concurenţei a primit vineri o informare din partea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu privire la suspiciuni privind comportamentul băncilor, care va fi analizată, şi, dacă sunt elemente pertinente, ne vom extinde investigaţia, începută deja, asupra băncilor, a anunţat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

"Noi avem propria noastră investigaţie în privinţa băncilor, suspectând o creştere nejustificată a cotaţiilor ROBOR. Acum, am înţeles că există suspiciuni ale ANPC-ului privind comportamentul băncilor. Am primit ieri o informare din partea ANPC-ului, o vom analiza şi, dacă sunt elemente care-s pertinente, se leagă de investigaţia noastră, vom extinde investigaţia ca să le includă şi pe acesta", a spus Chiriţoiu, după o conferinţă pe tema pieţei farma, organizată de Consiliul Concurenţei, la Sinaia.

Potrivit unor informaţii apărute în presa centrală, preşedintele (ANPC), Horia Constantinescu, a sesizat autoritatea de concurenţă cu privire la "atitudinea cartelară" a unor bănci.

Această sesizare a venit după ce ANPC a amendat, în urmă cu câteva zile, 11 bănci de pe piaţa locală cu suma de 550.000 de lei, întrucât a identificat practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor.

"ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, din 25% principal şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului", a declarat pentru AGERPRES directorul general al ANPC, Paul Anghel.

Cele 11 bănci sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.

 

EDITORIAL

Dacă Ciolacu va candida, oricine îl bate în turul doi

Dacă Ciolacu va candida, oricine îl bate în turul doi

Dacă Ciolacu va candida, oricine îl bate în turul doi  Liderul PSD, Marcel Ciolacu, e forțat să candideze la alegerile prezidențiale, însă   orice candidat îl va învinge în turul doi, asta pentru că românii se vor mobiliza anti-PSD. Comasarea alegerilor e vitală pentru PNL În ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
04:03
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou