Toma PETCU – PNL Candidat pentru președinția Consiliului Județean Giurgiu

Constantin Georgescu, 18 aprilie 2024, Ora 18:11

  • print
  • |
toma-petcu-pnl-candidat-pentru-pre-edintia-consiliului-judetean-giurgiu-48145-1.jpeg

 

Aflat la al doilea mandat de parlamentar, liberalul Toma Petcu este unul dintre cei mai apreciați poli­ticieni locali, în special în rândul primarilor de comună din județ. 

După mandatul de deputat din legislatura 2016 – 2020, Toma Petcu ocupă, de patru ani, scaunul de senator PNL Giurgiu. 

În primul mandat, activitatea lui Toma Petcu a însemnat, succint: membru încomi­sia pentru industrii și servicii, în comisia pentru tehnologia informației și comunica­țiilor (președinte al subcomisiei pentru spațiu), și în comisia pentru mediu și echilibru ecologic (președinte). 

Cu 11 luări de cuvânt la 11 puncte de sumar în tot atâtea ședințe, și cu 62 de pro­puneri legislative inițiate, din care 16 au devenit legi, Toma Petcu a fost unul dintre deputații cu activitate vizibilă în mandatul 2016 – 2020. 

În calitate de senator, acesta are, conform site-ului senat.ro, o întrebare adresată Guvernului, în speță Ministrului Sănătății din 2021 – Ioana Mihăilă, cu privire la mă­surile adoptate pentru ca spitalele să corespundă standardelor și să poată obține autorizații de funcționare ISU, precum și cu privire la numărul din subordinea Primă­riei Capitalei care au autorizație de securitate la incendiu.

În dreptul senatorului Toma Petcu figu­rează un număr de 18 luări de cuvânt în 526 de ședințe, 27 de inițiative legislative – 16 promulgate legi, și a votat de 1547 de ori electronic, din 2376 de voturi date. 

De asemenea, Toma Petcu a deținut portofoliul de ministru al Energiei în Guvernul Grindeanu. 

În calitatea sa de ministru, unul dintre cele mai importante proiecte promovate și susținute a fost cel legat de dezvoltarea de interconexiuni energetice între România și Bulgaria, atât pe partea de gaze naturale, cât și pe cea de energie electrică.

În privința gazelor naturale, ministrul de atunci Toma Petcu a reafirmat interesul României de a dezvolta proiectul BRUA și i-a comunicat omologului său bulgar că România va finaliza toate lucrările aferente primei faze a proiectului BRUA până în 2019.

„BRUA este un proiect de interes comun, astfel încât considerăm că toate țările implicate trebuie să fie gata cu lucrările în același timp, pentru a se face conectarea între ele la capacitatea prevăzută în proiect și pentru a începe pregătirile pentru etapa a doua. România vrea să dezvolte discuțiile pe această temă și să ducă mai departe colaborarea istorică cu Bulgaria. Cred că este momentul să trecem la pasul următor și am rugămintea să o facem împreună”, declara, la vremea respectivă, Toma Petcu.

Toma-Florin Petcu s-a născut la 29 apri­lie 1978, este căsătorit, are un copil şi este de profesie inginer constructor.

Toma Petcu a fost preşedinte al Agen­-ţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), cu rang de secretar de stat, din decembrie 2015 până în mai 2016.

Toma-Florin Petcu a demisionat în luna iunie 2014 din postul de subprefect al judeţului Giurgiu şi a părăsit filiala locală a PNL, pentru a se înscrie în Partidul Liberal-Reformator (PLR) al lui Călin Popescu Tăriceanu.

Petcu are studii la Universitate Tehnică de Construcţii Bucureşti- Facultatea de Construcţii Hidrotehnice şi are un master obţinut la Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti.

În CV-ul publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor, Toma-Florin Petcu se consi­deră un „bun coordonator, calitate dobân­dită prin funcţiile deţinute şi bun organi-­ za­tor, calitate dobîndită prin anumite func­ţii administrative si politice deţinute".

Între octombrie 2013- iulie 2014 a fost subprefect de Giurgiu.

În perioada aprilie - august 2013 a fost director în cadrul Autorităţii pentru Administarea Activelor Statului (AAAS, fosta AVAS).

De asemenea, în perioada septembrie 2011- martie 2013 a fost preşedinte al consiliului de administraţie şi director general în cadrul Companiei De Navigaţie Fluvială Giurgiu NAV SA.

În perioada august 2008-martie 2013 a fost preşedinte al consiliului de admi­nistra­ţie şi director general în cadrul SCAEP Giurgiu Port SA.

În perioada decembrie 2007 - august 2008 a fost şef de şantier la SV Lotus Giur­giu.

Din 2003 până în 2007, a deţinut mai multe funcţii în cadrul Companiei Naţio­nale “Administraţia Porturilor Dunării Fluviale” SA Giurgiu.

Deţine două terenuri intravilane, unul de 5.000 metri pătraţi şi unul de 112 metri pătraţi, în municipiul Giurgiu, pe care le-a cumpărat în 2005. Are o casă de 122 metri pătraţi în Giurgiu, construită în 2012, şi un autoturism Dacia Duster, cumpărat în leasing, an de fabricaţie 2013, potrivit declara­ţiei de avere completată în octombrie 2013.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
06:51
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou