Fotbalistul preferat al lui Gigi Becali s-a luat la bătaie cu membrii clanului Caran! Agenții de pază ai unui local de lux din București au intervenit în forță

Anca Bratu, 16 ianuarie 2023, Ora 19:51

  • print
  • |
fotbalistul-preferat-al-lui-gigi-becali-s-a-luat-la-bataie-cu-membrii-clanului-caran-agentii-de-paza-ai-unui-local-de-lux-din-bucure-ti-au-intervenit-in-forta-47294-1.jpg

Fotbalistul preferat al lui Gigi Becali a fost implicat, la sfârșitul săptămânii trecute, într-un conflict violent cu mai mulți apropiați ai celui mai temut clan interlop din Capitală. Sportivul, care făcea furori în tricoul roș-albastru, a fost salvat de agenții de ordine, înainte ca incidentul să degenereze, scrie gandul.ro.

Fost om de bază, mai întâi la Steaua București și apoi la FCSB, mijlocașul Cristian Tănase a fost implicat, sâmbătă noapte, într-un conflict violent izbucnit într-un restaurant de lux situat pe Șoseaua Nordului din Capitală.

Potrivit unor martori, sâmbătă seară, Cristi Tănase ar fi venit singur la restaurant și ar fi consumat, în exces, băuturi alcoolice. La un moment dat, în jurul orei 02.30, între Tănase și un grup de bărbați aflați la o masă vecină ar fi avut loc un conflict provocat chiar de fistul mijlocaș al FCSB.

După mai multe replici tăioase, fotbalistul ar fi apucat un scaun și l-ar fi aruncat spre bărbații respectivi, moment în care ar fi intervenit agenții de pază, care au aplanat conflictul înainte să degenereze și mai mult.

Sursele citate au precizat, pentru Gândul, că atât Cristi Tănase, cât și rivalii săi ar fi fost dați afară din local, după ce, inițial, au fost nevoiți să achite notele de plată.

Martorii incidentului au dezvăluit că bărbații care au intrat în conflict cu fotbalistul ar fi apropiați ai clanului Caran, în condițiile în care ar fi fost văzuți, cu alte ocazii, în compania fraților Aurel și Costel Răducan. Aceștia sunt considerați liderii clanului Caranilor, care, în ultimii ani, și-a stabilit cartierul general la restaurantele de lux din zona Herăstrău.

În vârstă de 35 de ani, Cristi Tănase este un fotbalist încă activ, chiar dacă momentan este liber de contract. Acesta a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai clubului Steaua, pentru care a jucat timp de șase ani și a câștigat două campionate, două Cupe ale României, Supercupa României, dar și o Cupă a Ligii.

În același timp, mjlocașul a evoluat și pentru echipa națională, în 41 de partide și a marcat șase goluri.

 

 

 

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
09:53
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou