Șocant!Simona Gherghe a răbufnit în direct: "Erai în comă alcoolică"! Una dintre concurentele emisiunii "Mireasa" a ajuns de urgență la spital

Anca Bratu, 20 decembrie 2022, Ora 12:40

  • print
  • |
ocant-simona-gherghe-a-rabufnit-in-direct-erai-in-coma-alcoolica-una-dintre-concurentele-emisiunii-mireasa-a-ajuns-de-urgenta-la-spital-47181-1.jpg

Un episod ce a șocat audiența s-a petrecut, recent, în casa „Mireasa". Una dintre concurentele emisiunii a ajuns de urgență la spital. A fost nevoie de intervenția medicilor, după ce tânăra a consumat o cantitate mare de alcool. Aceasta a leșinat în baie și a fost găsită inconștientă de către o altă concurentă, scrie cancan.ro.

Miruna, una dintre concurentele emisiunii „Mireasa", a fost protagonista unei întâmplări ce a șocat pe toată lumea. Cum sezonul se apropie de final, concurenții au avut parte, așa cum spune tradiția, de o petrecere a burlacilor și burlăcițelor. Participanții au dat drumul la distracție, iar alcoolul a făcut parte din ecuație. Atmosfera s-a încins, iar Miruna s-a lăsat purtată de val puțin prea mult.

După mai multe pahare de alcool, tânăra a pierdut controlul. Aceasta a leșinat în baie, fiind găsită inconștientă de către o altă colegă. A fost nevoie de intervenția medicilor, iar Miruna a ajuns la spital. Se pare că aceasta a fost la un pas de o tragedie, intrând în comă alcoolică, potrivit spuselor Simonei Gherghe.

„N-am vrut să vă șochez cu imaginile astea, dar chiar a fost grav. Și sper să fie ca o lecție. Știi ce scrie pe biletul tău de externare? (n.r.către Miruna). Doamna doctor a scris cu litere mari: «STOP ALCOOL!». Cine știe ce și-au imaginat oamenii ăia, când ești cu diagnostic etilism acut, deci, erai în comă alcoolică. La un pas de atac de cord, puteai să faci stop cardiac.", a răbufnit Simona Gherghe în direct.

Din fericire, Miruna nu a pățit nimic grav și, pare că și-a învățat lecția. Tânăra a recunoscut că a consumat într-un timp scurt numeroase pahare cu alcool, iar la un moment dat a simțit că i se face rău. Aceasta a mărturisit că nu își mai amintește prea multe din tot ce s-a întâmplat.

„La un moment dat am simțit că mă ia foarte rău amețeala. Ce s-a difuzat mai devreme, de la dans, nu mai țineam minte. Eu eram prezentă acolo, dar nu-mi aduc aminte nimic, cum am dansat. Știu clar că am vorbit cu Gabriela (n.r. o altă concurentă) și acolo a fost ultimul moment pe care mi l-am amintit. Nu mai știam că m-am dus la toaletă, nu-mi aduc aminte nimic. Eu, dacă merg la o petrecere, beau vin cu suc, dar dacă simt că m-am amețit după o cană, două, că atât îmi este de ajuns, mă opresc. Aici a fost vorba că am dat toate shot-uri. Și a fost unul după altul, la un timp relativ scurt. Nu am știut că voi reacționa așa, când am simțit amețeala aceea m-am oprit", a declarat Miruna. 

 

 

 

EDITORIAL

La ce ne sunt utili pensionarii?

La ce ne sunt utili pensionarii?

  Să se înghesuie la casierie pentru a plăti facturile la cablu şi la curentul electric. Să se târască prin piaţă, de la o tarabă la alta, căutând cartofi ieftini. Să traverseze pe zebră fără să fie loviţi de vreo maşină, trăgând căruţul cu ceapă şi cartofi. Să îndure, muţi, reproşurilor copiilor pentru ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
08:41
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou