Darius Vâlcov scapă de o condamnare de 6 ani închisoare pentru corupţie, după ce faptele s-au prescris

Mirela Ene, 15 martie 2023, Ora 20:30

  • print
  • |
darius-valcov-scapa-de-o-condamnare-de-6-ani-inchisoare-pentru-coruptie-dupa-ce-faptele-s-au-prescris-47632-1.jpeg

Curtea de Apel Craiova a dispus miercuri încetarea procesului penal împotriva lui Darius Vâlcov, fost ministru de Finanţe şi primar al municipiului Slatina, pe motiv că faptele s-au prescris, fiind anulată o condamnare de 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, primită de acesta la instanţa de fond. 

În iulie 2020, Darius Vâlcov fusese condamnat de Tribunalul Dolj la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Peste doi ani le-a luat judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova să judece apelul în acest caz, după care magistraţii au constatat că faptele de care era acuzat Vâlcov s-au prescris, fiind aplicată în acest sens o decizie a Curţii Constituţionale. 'În baza art.421 pct.2 lit. a Cpp, admite apelul declarat de inculpatul Vâlcov Darius Bogdan, împotriva sentinţei penale nr.309 din 21.07.2020 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.43049/3/2015.

Desfiinţează hotărârea instanţei de fond în parte, sub aspectul laturii penale şi, rejudecând: în temeiul art.396 alin.6 Codul de procedură penală, raportat la art.16 lit. f Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Vîlcov Darius Bogdan, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă', se arată în decizia Curţii de Apel Craiova. Pe de altă parte, a fost menţinută dispoziţia tribunalului de confiscare de la Vâlcov a sumei de 4.296.270 lei.

De menţionat că înainte de a ajunge la Tribunalul Dolj dosarul a fost plimbat din motive de procedură la Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Olt. Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în anul 2015 de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt pentru instigare la dare şi luare de mită.

El era acuzat în acest dosar că, în perioada noiembrie-decembrie 2012, în calitate de primar, i-a pretins unui om de afaceri - denunţător în cauză - aproximativ 10% din sumele încasate de o societate de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie - 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranşe, de la respectiva firmă, printr-o altă intermediară, peste 2,1 milioane lei.

Banii au fost pretinşi pentru ca denunţătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate. Este vorba de contracte pentru reabilitarea centrului istoric al municipiului Slatina şi pentru studii de fezabilitate, proiecte tehnice şi lucrări la izolarea termică a unor blocuri. 

 

 

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
17:41
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou